Uncategorized

An: e suflet în tot

echipa

E o zi obișnuită cu cirești înfloriți într-un orășel din Japonia când la patiseria de cartier de care se-ngrijește fără prea mare chef Sen, apare Tokue, o femeie de 76 de ani, cu multă energie care pentru o sumă de nimic își oferă serviciile cu atât mai mult cu cât ”șeful”, așa cum i se adresează bărbatului, are nevoie de-o mână dreaptă de lucru.

Îngropat în propriile-i griji, Sen n-are urechi s-asculte dorința femeii de-o viață, aceea de-a lucra într-o patiserie și de-a face dorayaki, un desert specific japonez în care două clătite mici, asemănătoare celor americane, sunt ”lipite” una de alta de pasta numită an care-i, pe scurt, fasole roșie îndulcită.

Când după câteva sosiri ale lui Tokue la patiserie care rămân fără rezultat ea îi dă lui Sen o cutie cu pasta ei de fasole roșie, bărbatul o ia neîncrezător și o aruncă la coșul de gunoi. Abătut, nepăsător și complet închis în fața lumii din jurul lui, n-are chef de prostii din astea. Totuși, revine asupra deciziei și, după ce gustă din pastă, are senzația că l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior. Trec zile întregi până când Tokue revine la patiserie și atunci e angajată pe loc.

Așa intrăm, treptat, în lumea celor două personaje și le aflăm poveștile pe care nu le dezvălui aici, vă las să vedeți filmul. Însă Tokue îl va învăța pe Sen că niciun lucru în care nu pui suflet nu poate să iasă bine. Când ea află că pasta de fasole roșie e cumpărată la vrac, i se pare un lucru incredibil: cum adică Sen nu face pasta cu mâna lui, glumește? Astfel, în fiecare dimineață, înainte de răsăritul soarelui, Tokue îi arată lui Sen cum se prepară pasta asta și mai departe de tehnicile specifice, răspunsul e unul singur: dacă n-ai inimă în ce faci, mai bine nu mai face. Sunt câteva replici foarte amuzante când Tokue pare să vorbească cu Sen, dar, de fapt, vorbește cu fasolea, o încurajează când fierbe și-i spune că e foarte pricepută în ce face, îi respectă ritmul ca unui om și se bucură când se simte bine în oală alături de zahăr.

Ca mai toate filmele asiatice pe care le-am văzut, și ”An” este construit din pilde care arată situațiile și oamenii fără să le numească ori explice prin cuvinte. În filmele astea, tăcerile înseamnă mai mult. O filosofie a respectului pentru cel de lângă tine, pentru felul său de-a fi, pentru neliniștile lui, pentru ezitările pe care le are, ca și când, mereu, interlocutorii au rolul de-a veghea asupra celuilalt, de a-i oferi un spațiu liniștit și pur în care să poată să manifeste orice dorește.

”An” e un film scris și regizat de Naomi Kawase, după un roman de Tetsuya Akikawa. L-am văzut în cadrul Festivalului cu filme de la Cannes și a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-am urmărit perioada asta. Dacă veți avea ocazia să îl vedeți, îl recomand cu mult drag!

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s