comunicare

Tendințele mele în comunicare în 2016

E început de an și, de aceea, listele cu ce va fi la modă anul ăsta curg unele după altele. Dacă așa stau lucrurile și pentru că îmi doresc să fiu ceva mai activă, din nou, și pe blog, am zis că un (re)început bun, de încălzire, e și lista mea cu ce va fi la ”modă” în 2016 în acest domeniu.

Spun ”modă” într-un sens mai degrabă ironic pentru că, în realitate, să fii un comunicator bun presupune calități instrinseci care sunt binevenite în orice an ne-am afla. Restul, așa numitele ”tendințe”, sunt mai degrabă tușe, mai groase sau mai subțiri, care se adaugă unei esențe care ar trebui să poată exista și pe cont propriu fără probleme. Adică să aibă valoare prin ceea ce este fără să aibă nevoie de cosmetizare pentru a deveni valoros!

poza

Tendințele mele în comunicare au început să prindă contur încă din 2015 când am început să fac comunicarea pentru două branduri, LadyFIT și Cori Grămescu, și, deci, prin intermediul platformelor on-line aferente fiecărui brand să ”vorbesc” în timp real cu oameni reali. Când spun ”vorbesc” mă refer la comunicarea pe care o fac prin intermediul postărilor, a tone of voice-ului pe care îl folosesc, a naturaleții. În plus, același tip de comunicare îl fac și prin intermediul platformelor mele on-line, cu precădere Facebook, unde sunt urmărită de peste 8000 de oameni, prieteni și followers, deopotrivă.

Când spun că tendințele mele au prins contur în 2015 mă refer la faptul că anul trecut, cu ajutorul observației și practicii, am reușit să îmi dau seama ce funcționează și ce nu atunci când un brand interacționează cu clienții săi. Când brandul tău e de fapt numele tău, așa cum e cazul lui Cori ori al meu, lucrurile sunt și mai sensibile pentru că, în ceea ce mă privește, urmăresc ca felul în care el se reflectă public să fie omogen și onest, adică prin prisma postărilor, de exemplu, oamenii care ne urmăresc să știe cu cine au de-a face și dacă s-ar întâlni cu noi în realitate să ne recunoască drept la fel ca acelea care suntem în social media.

Așadar, că m-am lungit cu introducerea, iată care sunt tendințele mele în comunicare în 2016.

  1. Fii tu însuți!

Poate părea o recomandare banală, normal că voi fi eu însămi, cine altcineva să fiu? Păi, practica demonstrează, nu numai în on-line, ci-n viața de zi cu zi, că pentru a se face plăcuți și acceptați oamenii pot să fie oricine își doresc alții să fie mai puțin ei înșiși. Și când se întâmplă să te prefaci, oamenii pur și simplu știu. În ultimul an am observat că oamenii nu au doar o mai mare capacitate de-a face diferența între autenticitate și minciună, dar, tot mai mult, sancționează încercarea brandurilor, oameni sau produse, de-a se da ce nu sunt. De ce?

Păi, în opinia mea, ca și-n sport, unde oamenii vor să fie acceptați pentru cine sunt și pentru ritmul lor de a face lucrurile fără să se mai compare sau să fie comparați cu fizicul și determinarea antrenorilor de fitness, de exemplu, și-n restul zonelor oamenii își cer un drept altfel banal prin firescul lui: să fie lăsați să fie cine sunt cu adevărat, cu bune și rele. De aceea, oamenii ăștia pretind și de la cei în care investesc capital de simpatie și, câteodată, chiar bani, să fie la fel, autentici.

     2. Fii un om bun!

Știu, pare o îndrumare vagă, ce naiba înseamnă asta? Sigur că revine fiecăruia dintre noi, conform experiențelor de viață și conștiinței personale, să definească ce înseamnă să fii un om bun. Pentru mine, omul bun e acela care este centrat în sine, care, atunci când intră în relație cu alții, e binevoitor, deschis, atent, ascultă, nu doar aude, se gândește cum poate să ajute dacă acest lucru i se cere și, chiar și atunci când alții sunt nedrepți cu el, poate să tacă și să plece mai departe. Nu, nu e necesar să spui mereu ceva în apărarea ta!

O să încerc să formulez ca să fie mai clar: pentru mine, în 2016, pierde teren orice încercare de-a fi, pe scurt, feroce. Harța, plantarea sămânței de scandal, întoarcerea din condei a ideilor și semnificațiilor lor înspre ceartă ca la ușa cortului sunt atribute ale comunicării care nu mai funcționează. Ați putea spune, pe bună dreptate, că observația mea e paradoxală într-un context în care, la nivel macro, oamenii par să fie unii în jugulara celorlalți (e.g. cazul copiilor luați de statul norvegian, refugiații, câinii etc). Însă eu cred că, contrar aparențelor, genul ăsta de discurs și întreținerea atmosferei tensionate în comunicare pierde tot mai mult teren.

     3. Exprimă-te simplu, la obiect, vorbește despre tine

Încă sunt mulți oameni care cred că dacă scrii complicat înseamnă că te duce capul mai mult decât îi duce pe ceilalți. Nimic mai greșit! Să scrii simplu e, de fapt, mai greu și perfecționarea vine în timp, cu antrenament, chiar și pentru aceia care se bucură de un așa zis talent nativ în comunicare. De ce e important să scrii simplu, să scrii ca și când ai vorbi cu un prieten? Pentru că doar așa te poți face înțeles în rândul a cât mai mulți oameni indiferent de background-ul lor social și profesional.

Personal, mă interesează ca prin intermediul brandurilor de care am grijă, dar și prin al meu, să pot să ”vorbesc” cu cât mai mulți oameni cu care să descopăr eventual că sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește niște valori pe care le consider de bază: capacitatea de a asculta, disponibilitatea de a avea un dialog cu păreri argumentate de-o parte și de alta fără instaurarea unui câștigător sau pierzător în discuție, bunăvoința de a reevalua și regândi ce cred.

În plus, la fel de important mi se pare, tot mai mult, să vorbim despre situații și evenimente așa cum le-am experimentat noi, fără să dăm impresia că deținem adevărul în sensul respectiv (e.g. site-uri pe care, de exemplu, le consider enervante din acest punct de vedere sunt toate acelea care sunt împachetate ca motivaționale și vorbesc despre ce vor bărbații ori femeile, ce înseamnă să fii bărbat sau femeie și așa mai departe, în esență, un catalog de truisme, care însă prinde).

Cam astea ar fi, pe scurt, câteva dintre atitudinile, iată, un cuvânt mai bun decât ”tendințe”, în care cred în 2016. Sau mai bine zis, în care cred și-n 2016. Cu siguranță voi relua aceste idei în mod separat și le voi diseca mai pe îndelete pe fiecare.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s