Oameni

Cine-i tipul care-a transformat Hotline Bling a lui Drake într-o manea?

Habar n-avea Drake din Statele Unite ale Americii că atunci când va scoate ”Hotline Bling”, undeva, în România, un tip pe nume Cristian, din Constanța, îi va transforma piesa într-o manea spre deliciul publicului de aici.

Am dat de Cristian Tarcea, pe numele lui de scenă Chris Thrace, și i-am pus câteva întrebări ca să aflu ce-a avut cu piesa asta și, mai mult de-atât, cine e el. Am aflat că tipul e educat în muzică și că e compozitor. Celelalte răspunsuri le veți afla singuri.

Ce-ai ”avut” cu melodia lui Drake, de ce ți-a cășunat pe ea?

Încă de când am auzit ”Hotline Bling”, mi-a plăcut foarte mult, pot spune chiar că e piesa mea preferată de la Drake, dar sângele balcanic care îmi curge prin vene mi-a ”spus” că piesa asta poate fi într-adevăr specială, așa că am transformat-o în ce-ai auzit și tu (râde). Totul a pornit într-o seară în care mă jucam cu niște synthuri și am dat de tonul care m-a inspirat să reproduc ceea ce cantă Drake într-o manieră mai … balcanică.

1

Cristian și oamenii cu care colaborează sau a colaborat.

Unde ai lansat piesa după ce-a fost gata și cam ce s-a întâmplat cu ea?

După ce am realizat „capodopera”, am spus să fac un clipuleț și să îl postez pe grupul ”Junimea” de pe Facebook. Mi-era oarecum jenă, nu îmi stă în fire să postez lucruri de genul, dar am spus că nu am nimic de pierdut si poate chiar îi va amuza pe oameni. S-a dovedit a fi viral încă din primele ore. Nu mă așteptam la asta! Însă românul e tot român, îi place să râdă și să se distreze, e clar! Pe YouTube nu știu câte vizualizari are, dar pe Facebook sigur sare de un milion de vizualizări daca stăm să cumulăm postările tuturor paginilor care au preluat gluma mea. Cât despre mine, am un canal de YouTube, este al casei mele de producție care se numeste Thrace Music. Acolo pot fi găsite piesele mele și ale artiștilor mei, fără parodii sau Hotline Bling-uri lăutărești (râde).

Nu știu despre tine, dar eu aș încerca să i-o trimit lui Drake. Ți-a trecut prin cap?

Haha, nu ești singura care s-a gândit la asta. Ce i-aș spune ? ”Hey Drake, uite, las și eu asta aici, dacă-ți place, bine, dacă nu, iarăși bine.” (râde) Nu, serios, dacă-i place, îi spun să uite de ea și să facem o piesă împreună (râde).

Să nu rămâi un ilustru necunoscut cu un one hit wonder! Zi-mi, deci, ce ar trebui să știe lumea despre tine?

Am 22 de ani, sunt din Constanța și fac muzică. Am studiat de mic pianul și instrumentele de percuție. M-am apucat de produs muzică pe la 14 ani, iar de atunci tot fac asta. La 18 ani am înființat labelul „Thrace Music” la care lucrez zi de zi pentru a-l dezvolta, alături de artiștii mei, Kate Linn si Brianna. În România nu suntem cunoscuți, deoarece radiourile nu difuzează proiecte / artiști noi, mai ales cu piese în engleză, dar, în schimb, suntem în Top 10 în Turcia, Grecia și alte țări din zona balcanică.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s