Oameni, Sport

De ce să fii cu ochii pe Răzvan Doica?

În timp ce scriu textul ăsta, Răzvan Doica e în avion spre Dubai. Acolo va avea loc vineri, pe 29 ianuarie, concursul Ironman 70.3, lângă renumitul hotel Burj al Arab. 1.9 km de înot, 90 de km de bicicletă și 21 km de alergare. Este un half Ironman, prima competiție din acest an pentru Răzvan și al doilea Ironman la care participă după Budapesta, anul trecut. Obiectivul lui Răzvan? Să ajungă la Kona, în Hawaii, visul cel mai mare al oricărui triatlonist.

Anul trecut, românul Mihai Baractaru a fost primul care s-a calificat în competiția de la Kona și-a ajuns acolo să ne reprezinte țara.

Sunt sigură că Răzvan îi va călca pe urme lui Mihai. M-am antrenat cu Răzvan o perioadă destul de lungă, e un tip super muncitor, foarte pasionat, genul 200% când vrea ceva. Așa că sunt alături de el, la fel ca toți cei care îl cunosc și știu că omul trăiește pentru ceea ce face.

Până atunci, am vorbit cu el despre Dubai și pregătirea lui de zi cu zi.

raz

Răzvan iese din apă după proba de înot la Ironman 70.3 în Budapesta, anul trecut.

Ai avut o evoluție rapidă în triatlon și, după ce ai câștigat la Oradea și anul trecut, la categoria ta de vârstă, te-nhami acum la competițiile internaționale! Care-i miza ta și ce te motivează să fii așa hotărât?

Ironman 70.3 din Dubai este primul meu concurs pe anul 2016. Sunt foarte nerăbdător! Ironman-ul 70.3 este mult mai rapid decât un full Ironman (toate distanţele sunt la jumătate) şi îmi place că îmi forţează nu doar anduranţa, ci şi viteza. Recunosc că îmi plac mai mult distanţele de la full Ironman, dar half-urile mă ajută foarte mult la pregătirea fizică şi la cea competiţională (tranziţii mai rapide, mai puţine emoţii). Cel mai bun antrenament este o competiţie! Am ales în mod special acest concurs datorită faptului că este la început de an şi vroiam să încep anul în forţă.

Într-adevăr, anul trecut am câştigat pentru a doua oară oară Campionatul Naţional la categoria mea de vârstă. Am  mai participat la un concurs internaţional, la un Ironman 70.3 la Budapesta, anul trecut. Miza cea mare este calificarea la Campionatul Mondial de la Kona. Până atunci sper să obţin o calificare la Campionatul Mondial de Half Ironman (70.3). Mă motivează multe lucruri: plăcerea concursului, senzaţia din timpul şi de la finalul concursului, faptul că sunt bun în ceea ce fac, ideea de a ajunge la Kona.

Cine îți e alături în sportul ăsta?

Pe plan personal mă susţine iubita mea, familia şi toţi elevii pe care îi antrenez. Cu toții înţeleg sacrificiile pe care le fac. De ce este importantă susţinerea lor? Pentru că ei sunt „energie pentru inimă”. Atunci când îmi e greu, mă gândesc la oamenii care au încredere în mine. Şi sponsorii sunt o parte importantă în acest sport. Este un sport scump! Datorită lor, am reuşit să particip la concursurile internaţionale. Bineînţeles că este loc şi de mai bine, dar nu vreau să mă plâng. Sunt bucuros pentru ce mi s-a oferit!

razvan bike

Răzvan în proba de bicicletă la Ironman 70.3 în Budapesta în 2015.

Cum arată o zi de antrenamente pentru tine și cât timp investești în pregătirea ta, pe zi?

Nu pot să generalizez! Dar hai să îţi spun cum a arătat o zi de pregătire pentru Ironman Dubai 70.3 săptămâna trecută. M-am trezit la 5:30, am luat micul dejun şi am fugit la antrenamentul cu clienţii. La 10:00 am început antrenamentul meu (pregătire fizică), cam 2 ore jumate. La 13:00 am luat prânzul. Apoi somn 30 de minute. La ora 14:00 a urmat antrenamentul de înot – 2 ore de foc. La 16:00 antrenamentul de bicicletă – 2 ore. La 19:00 am avut antrenament cu elevii mei. La 20:30, cină, apoi, la 22.00, somn.

În medie, pe săptămână, mă antrenez 30 de ore, strict pentru triatlon.

Încă nu faci bani din sportul ăsta, deci care e job-ul tău de zi cu zi?

„Traiul” mi-l cașting tot din sport. Sunt antrenor personal. Antrenez atât grupuri, cât şi individual pe oamenii cu scopuri diverse: participări la maratoane, la diferite activităţi sportive sau persoane care îşi doresc să fie în formă. De găsit, mă găsesc pe Facebook, pe pagină oficială Doica Răzvan, iar, în curând, o să lansez şi pagina 2k Sport House (pentru antrenamente).

razvan run finish

Răzvan trece linia de sosire la Ironman 70.3 în Budapesta în 2015.

Pentru ce tragi la Ironman-ul din Dubai?

Obiectivul la acest Ironman este să termin în mai puţin de 4 ore şi 30 de minute. Obiectivul principal anul acesta este participarea la cât mai multe Ironman-uri internaţionale, half şi full).

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s