Oameni

Discursul

Doamnelor şi domnilor,

Mi-ar fi plăcut ca bunica mea să fie aici. Am cunoscut-o puţin, dar suficient cât să îmi amintesc că avea darul de a face haz de necaz, de găsit în orice carte bună. Mi-ar fi plăcut ca mătuşa mea să fie aici. Avea darul de a exagera, obligatoriu în literatură. Mi-ar fi plăcut ca mama să fie aici. Mi-a dat nu una, ci câteva vieţi prin felul ei de a fi. Avea darul generozităţii, o demnitate de a lua lucrurile aşa cum sunt. Avea, aşadar, mintea şi sufletul predispuse pentru a literaturiza.

Mi-ar fi plăcut ca alături de mine să fie în această seară profesoarele mele de română. Prima m-a învăţat să citesc cu adevărat la 14 ani. Nu râdeți! Cea de-a doua cum şi ce să citesc. Adică m-au învăţat să iubesc cărţile.

Dar literatura înseamnă şi nebunie. Şi, poate cel mai important, înseamnă răbufniri, enervări, râsete, miştouri, o baie de sentimente, duşuri reci sau calde, culori care prind glas. Literatura înseamnă viaţă şi încă ceva. Înseamnă să-ţi confrunţi demonii, să te iei la trântă cu ei.

stef 2

Ștefan a redevenit copil

Când eram tânăr, sau deja matur în ochii societăţii, am redevenit copil. Adică acea stare proprice de a fantaza, de a lăsa din braţe mult prea seriosul. Numai aşa am putut observa lumea din jurul meu. Mi-ar fi plăcut ca persoana alături de care mi-am petrecut a doua copilărie să fie aici, în această seară. Numele ei este Andreea Vasile, directoare la Vogue. A vrut din tot sufletul să ajungă, dar avea o programare la manichiură şi m-a întrebat, politicos, dacă mă va supăra absenţa ei. Dar cum să mă supăr? Viaţa e făcută din decizii. Un om fericit este cel care ia deciziile care-l fac să trăiască, şi nu să supravieţuiască, care-l fac să fie un ciudat pentru ceilalţi, şi un normal în ochii lui.

Şi mai e ceva! Un romancier este ca un procuror, cu două diferenţe. Vânează poveşti, nu infractori şi se hrăneşte cu ele, nu cu condamnări. Andreea va descoase doamnele de la manichiură, va veni cu marfă proaspătă pentru câteva reviste şi poate cu o idee care-mi va încolţi în cap, care va dospi. Până când într-o zi va deveni carte. Ştiţi doar că discuţiile cele mai serioase nu se nasc la un cocktail sau la vreun dineu pompos. Ca să poţi scrie despre ceva, pe lângă talent, răbdare, ambiţie, e nevoie să trăieşti.

De aceea vă îndemn ca, pe lângă şcoală, specializări, diplome, cursuri, să trăiţi.

Va mulţumesc din nou, cu regret vă spun că va trebui să mă ascultaţi în continuare. Asta pentru că literatura este întorsătură de situaţie, o surpriză perpetuă. Un scriitor se joacă cu datul ascuns, aşa cum noi ne jucam când eram copii de-a mama şi de-a tata sau, după ce am crescut, de-a oamenii maturi, copţi.

stef 3

Ștefan n-a visat niciodată să fie un om mare. Doar să aibă o inimă mare.

În fapt, suntem al dracului de fricoşi. Dar frica, dragi prieteni psihologi, nu înseamnă doar o dispoziţie sufletească negativă, înseamnă cunoaştere, dar mai ales emoţie.

A fi emotiv, a avea emoţii, a fi retras: înseamnă a fi om. Adică a recunoaşte că ai limite.

Unii oameni se simt împliniţi dacă au copii. Îi înţeleg. Retrăiesc viaţa, întineresc prin copii.
Alţii se simt împliniţi dacă au bani. Îi înţeleg, banii ajută la un confort psihic destul de mare.

Am cunoscut destui oameni la viaţa mea, prieteni de care m-am despărţit, oameni de care m-am apropiat, am învăţat să renunţ la lucruri.

Daţi-mi voie să întreb banalitatea banalităţilor.

Când aţi spus ultima oară te iubesc? Gândiţi-va bine la cărţile pe care le-aţi citit. Faceţi-vă o schemă în cap, indiferent de subiect. Toate cărţile mari pleacă de la aceeaşi întrebare, sub o formă sau altă. Iubesc? De ce nu iubesc? Cum să iubesc? Cum să nu iubesc? Cum să mă iubească?

Uitaţi, deci, tot ce am spus până acum.

A fi sau a iubi, asta-i întrebarea.

bro

Recunosc, v-am păcălit. Alta-i întrebarea. Dar să ajung până acolo. Literatura este jucăuşă, este jucăria mea preferată. Tot literatura are un arsenal imens, nu produce răniţi sau morţi, dar romancierii scriu despre rău, la fel cum scriu şi despre bine. Literatura, ca şi jurnalismul, nu are cum sau nu are dreptul să dea verdicte. Conţine în ea o substanţă, astăzi de găsit doar la muzeul de antichităţi, care se numeşte morală. Un sâmbure, o pană, un praf invizibil care poate cel mult să sugereze.

De fapt, doamnelor şi domnilor, pe mine m-a frământat mereu întrebarea DE CE?

De ce ne facem rău unii altora? De ce există suferinţă? Atrocităţi? Adversităţi? De ce vacanţele pentru luna de miere durează atât de puţin? De ce nu avem mai multe zerouri la salariu? De ce suntem trişti?

Rămâne să răspund, poate, în următoarea carte la această dilemă.

Doamnelor şi domnilor, pentru mine, literatura este cea mai mare dragoste.

Doamnelor şi domnilor, vă rog să nu uitaţi că pentru a iubi trebuie să transformăm imposibilul în posibil. Iar eu am să muncesc ca acest lucru să devină realitate până când un alt povestaş îmi va lua locul. Şi ştiu că acum, în lume, zeci, sute sau chiar mii de copii se cred cei mai mari scriitori.

Ghiciţi ce?

Chiar sunt…

Un text de Ștefan Turcu.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s