comunicare, Timp liber

Mecanica inimii

Avem inimă. Ce facem cu ea? Suntem responsabili, precauți, grijulii când o folosim sau, dimpotrivă, o trecem prin tot felul de încercări și-o călim cu experiențe astfel încât să fie pregătită pentru orice?

Când lui Jack (Marius Manole), un copil orfan născut în Edinburgh, i se spune de către Madeleine (Maia Morgenstern), moașă, vraci, mamă adoptivă, că inima lui e prea slabă și că trebuie să se ferească de iubire pentru că iubirea aduce numai suferință, băiatul o crede pe cuvânt. El știe că inima lui nu e una de carne, ci un mecanism precis, un ceas care trebuie învârtit cu o cheiță, și care nu trebuie stresat niciodată pentru că altfel se strică.

mecanica inimii 1

Marian Râlea și Marius Manole

Numai că, într-o zi, când Jack și Madeleine se duc în oraș să sărbătorească cei 10 ani ai băiatului, acesta o cunoaște pe Acacia (Medeea Marinescu/Dana Rogoz/Corina Moise), o dansatoare la bâlciul din oraș, și se îndrăgostește de ea. Inevitabilul s-a întâmplat!

Totuși, drumul lui Jack spre inima Acaciei e presărat cu tot soiul de obstacole: Joe (Șerban Pavlu/Alexandru Bogdan), prea precauta Madeleine, propriile ezitări ale lui Jack care nu știe ce trebuie să facă un om îndrăgostit astfel încât să câștige inima iubitei lui și, mai ales, să o păstreze.

medeea

Medeea Marinescu (Acacia) și Marius Manole

Însă când Acacia pleacă să danseze în cadrul unui circ în Granada, Jack traversează Europa de dragul ei și decide să o caute și să-i spună ce simte (prima lor întâlnire în orașul englez a fost întâmplătoare și pe fugă). În ajutor îi vine magicianul Georges Melies (Marian Râlea) a cărui filosofie în iubire e simplă și clară: arată-te înaintea celui pe care-l iubești așa cum ești și nu ai cum să dai greș.

Oferă-te pe deplin și pune-te în slujba celuilalt, fii disponibil și mereu prezent. Asta e iubirea, fără frici, fără griji, fără precauție. În plus, credința magicianului spune că de ce îți e frică, de aia nu scapi, adică atunci când crezi că ceva rău se va întâmpla, atunci, în cele din urmă, asta devine și adevărat.

maia

Maia Morgenstern și Marius Manole

Am văzut spectacolul ”Mecanica inimii” după romanul lui Mathias Malzieu (tradusă în română de Mihaela Toma Udriște pentru editura Nemira, 2009) la teatrul Bulandra în regia lui Chris Simion. Povestea și distribuția excelente au făcut ca cele 2 ore de spectacol să treacă fără să-mi dau seama și să mă bucur de tot ce am văzut pe scenă.

Distribuția cu care am prins eu spectacolul a fost formată din Marius Manole, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Dana Rogoz și Alexandru Bogdan. Sala a fost plină ochi. A fost pentru prima dată când i-am văzut pe scenă, în calitate de actori, pe Marian Râlea și pe Dana Rogoz și mi-au plăcut amândoi foarte mult.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s