comunicare, Sport, Timp liber

4 recomandări pentru vara asta

A apărut revista UNICA pe luna iulie, iar tema ediției îi adună pe 40 dintre cei mai influenți bloggeri care propun agenda de petrecere a timpului liber în această vară. Mă număr și eu printre ei cu sugestii de activități sportive în aer liber, deci mulțumesc pentru invitație! Pentru că în revistă a intrat varianta mai comprimată a ceea ce am scris și trimis ca text ințial, Monica Cismariu, redactor la revistă, mi-a permis să public aici textul integral.


Vara înseamnă cât mai mult timp petrecut afară. Vremea frumoasă, aerul de vacanță, veselia oamenilor, toate astea ne fac să fim mai deschiși, mai disponibili, mai jucăuși și, deci, mai interesați să găsim activități noi de care să ne bucurăm și la finalul cărora să exclamăm: am făcut-o și p-asta! Când vine vorba despre mișcarea în aer liber, opțiunile sunt în creștere. Fie că te înhami la activități pe cont propriu sau participi la ele în mod organizat, cu siguranță există ceva pentru fiecare. Eu am să-ți spun ce-mi atrage mie atenția vara asta.

Wake

Sporturile pe apă încep să fie accesibile și celor care locuiesc la oraș. În Snagov, de cum dă căldura, poți merge la Revo Wake Club pentru wakeboard și wakeskate să te dai cu placa pe apă. O s-o găsești acolo pe Ioana Goncea, instructor și pasionată de orice sport alternativ care-ți trece prin minte, cu experiență de ani de zile și multă grijă pentru oamenii pe care-i antrenează. Caută-i pe Facebook pentru informații complete.

Stand up paddle

Să vâslești în picioare pe-o placă de surf e o experiență care nu mai aparține doar norocoșilor care trăiesc lângă mare sau ocean. Vara, chiar și-n București, poți face asta pe râul Dâmbovița datorită celor de la SupAcademy România. Gașca oferă experiențe locale, dar și călătorii și vacanțe de aventură în care poți pleca în destinații exotice alături de ei ca să te relaxezi, să faci surf, yoga și să te distrezi.

sup.jpg

De asemenea, Diana Stejereanu, instructor la sala de sport LadyFit Gym din București, este în fiecare weekend la mare pe plaja H20 din Mamaia unde ține ore de pilates pe plăci de stand up paddle. Dacă o oră de pilates în sală îți solicită mușchii și flexibilitatea, imaginează-ți cum e să faci asta pe o placă ce se mișcă în valuri. Cu cât sunt valurile mai mari, cu atât crește dificultatea, dar și distracția. Găsește informații despre ei pe Facebook.

Școala de role AMB

Dacă n-ai învățat să mergi pe role când erai copil, nu-ți face griji, nu e niciodată prea târziu. În parcul Herăstrău din București, Cosmin Dumitru și echipa lui, oameni care se dau pe role de peste 20 de ani și care au făcut performanță în țară și-n afară, te ajută să aluneci pe asfalt cât ai bate din palme. Intră pe http://www.theambiance.ro și alege cursul care te interesează.

skate

Școala de skate ”Învață din mers”

Tot în parcul Herăstrău din București și tot din ciclul sporturilor alternative, îi ai la îndemână pe Marius Diatcu și echipa, skateri cu experiență și legende locale din echipa ”Eroilor Mafia Skateboarding”. Datorită lor, indiferent de vârsta pe care o ai, vei putea să dai talpă pe străzile orașului și să faci cunoștință cu el într-un alt mod. Caută pe Facebook numele școlii și află totul despre ei.

Save

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s