Oameni

Șarlota

Pe 9 septembrie, mamaie a împlinit 20 de ani … de când a murit. Mamaie ar fi râs la gluma asta! Am iubit-o pe mamaie pentru că i se părea că sunt minunată. Sigur, eu știam când sunt razna, când exagerez, când sunt cu adevărat simpatică, dar, ca orice copil, o mai testam și eu: ia să văd până unde rezistă mamaie. Mamaie a rezistat mereu, orice am făcut, orice am zis, ei se părea minunat. Sigur, am fost un copil cuminte, inteligent și amuzant, n-o zic acum doar așa, să dau bine, dar chiar așa eram.

Așa cum au făcut-o și părinții mei, mamaie m-a lăsat în pace, să fiu eu, nu prea știam la vârsta aia că treaba asta e ceva important, dar acum îmi dau seama de ce contează, nu mi-e teamă să-mi folosesc capul și n-am crescut cu sentimentul eșecului, cum să vă explic, dacă voiam să fac ceva și nu-mi ieșea, mergeam mai departe știind că va fi o data viitoare sau o altă cale, fără să mă cramponez sau să analizez evenimentele mai mult decât era necesar. Mamaie știa că nimic nu e capăt de drum, ok, nu iese treaba asta, mai faci o dată, în alt fel.

Mamaie nu mi-a zis niciodată să tac, să nu fac aia, să nu vorbesc cu nu știu cine. Doar mă punea să salut, adică eu salutam, dar ea credea că uit, așa că punea mereu mâna pe umărul meu când ne vedeam cu cineva cunoscut ca să-mi dea impulsul. Știa ea ce știa, anume că n-am memorie bună, că uit cu cine vorbesc, mamaie, dacă mă vezi, adică mă vezi, știu, și azi sunt la fel, am memoria cât o nucă, zic merci că știu încă cum mă cheamă.

Ce am învățat de la mamaie? Abia acum încep să mă prind de toate lucrurile pe care mi le-a arătat lăsându-mă să fiu eu însămi. Poate că mulți cred că lecțiile alea valoroase se predau ca la școală: tu stai în bancă, cineva îți scrie pe tablă și-ți vorbește despre una și alta și asta e. Pentru mine însă totul a fost diferit: mamaie a știut în sinea ei ce e un DOer, adică meritul lui a fi și a face. Nu-mi aduc aminte de predici, nu-mi aduc aminte de ”pe vremea mea”, nu-mi aduc aminte de ”așa trebuie”. Mamaie m-a ajutat să cred că filmul meu e filmul meu și că îl fac pe măsură ce cresc, mamaie a fost acolo și s-a uitat mereu la mine cu bunătate și iubire, amuzată de tot ce ziceam și făceam, bucuroasă de tot ce descopeream, energizată de ghidușiile mele și imaginația mea.

Mai mult decât orice, știam ce simte mamaie pentru mine pentru că îmi făcea șarlotă des, desertul meu preferat, și pentru că noaptea, când credea că am adormit, mă pupa mereu pe obraji și își punea palma pe șoldul meu.

Când mamaie a făcut atac cerebral și-a ajuns la spital, conectată la aparate, unde-a și murit în aceeași noapte, eu n-am intrat la ea în cameră s-o văd că n-am putut.

Ultimul loc în care am văzut-o în ziua aia pe mamaie a fost la bucătărie. Înainte să i se facă rău, m-a întrebat:

– Vrei să-ți fac șarlotă azi?

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s