Oameni

Moș Martin cu zâmbet larg

La începutul săptămânii, pe pagina de Facebook a lui F64 a apărut fotografia unui urs care stă în fund și care pare vesel și amuzat. Imaginea atât de tandră părea aproape neverosimilă și m-am uitat la ea, cu drag, întreaga zi. Am descoperit apoi că ea a fost făcută de Tony Hampel, un fotograf amator din Târgu Mureș. Așa că i-am scris ca să aflu povestea ursului zâmbăreț.

Bună, Tony! Cine este ursul pe care l-ai fotografiat?

Ursul din imagine este prietenul meu, pe care obişnuiesc să îl vizitez, din când în când, la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Fotografia a fost realizată prin luna martie, anul acesta,  în cadrul unui curs foto .

DSC_3000.jpg

Și cum ai reușit să prinzi imaginea asta frumoasă?

Mă plimbam alături de colegii mei, iar, la un moment dat, mi-am îndreptat privirea spre „vechiul meu amic”, care, exact în momentul cu pricina, se aşeza confortabil pe covorul de frunze .

A durat câteva momente ca să schimb obiectivul cu unul potrivit pentru a putea surprinde expresia „prietenului meu” în toată splendoarea ei . Până să obţin acest cadru, am mai făcut câteva, încercând parcă să îmi fac curaj pentru a mă apropia şi mai mult. Am fixat aparatul printre gratiile gardului şi am surprins imaginea, aflându-mă la 1.5 m distanţă .

Recunosc că mi-am forţat puţin norocul atunci când ursul s-a apropiat de gard, dar eu nu am retras aparatul, astfel încât am obţinut un alt cadru grăitor de la o distanţă de aproximativ  50 de cm .

DSC_3341.jpg

Ce te-a atras la urs când l-ai pozat?

M-a atras autenticitatea momentului, postura amicului meu, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să vezi un gigant care şade în tihnă, atât de aproape de tine. Mi s-a părut că e un moment demn de a fi imortalizat, pe care mi-am dorit să îl împărtăşesc şi cu alţii şi mă bucur că acum o fac şi cu voi .

DSC_3113.jpg

La ce anume te-ai gândit când ai văzut ce imagine ai ”prins”?

În momentul în care am văzut imaginea m-am gândit la faptul că mi se pare fabulos cum un animal atât de puternic, fioros şi de temut, poate atât de rapid să adopte o postură blândă, jucăuşă.

DSC_3032.jpg

Ce au spus oamenii când au văzut fotografia?

Reacțiile lor au fost împărţite: unii nu au crezut că fotografia e reală, ţinând cont de condiţiile în care a fost realizată, iar cunoscătorii m-au felicitat .

De ce este o fotografie memorabilă?

Fotografia este una memorabilă ţinând cont de relaţia pe care am construit-o cu protagonistul . Asta pentru că l-am vizitat de foarte multe ori, până a binevoit să îmi ofere o imagine demnă de imortalizat.

Lord of the forest.jpg

În final, cine ești tu, Tony?

Fac fotografie de aproximativ 2 ani . Totul a început dintr-o joacă, în sensul că obişnuiam să imortalizez peisaje în timpul concediilor, iar cea care urma să îmi devină soţie a observat răbdarea şi entuziasmul meu şi m-a motivat şi sfătuit să fac ceva mai concret în acest sens . Zis şi făcut! Mi-am achiziţionat un aparat foto ceva mai performant decât cel anterior  şi alte echipamente utile, apoi a urmat cursul de fotografie ITSC din Târgu Mureş, multe, multe ore de studiu şi invitaţia de a fi membru al PIXEL ART FotoClub din Târgu Mureş.

DSC_2940.jpg

Altfel, în viaţă de zi cu zi, sunt bijutier, iar în afara programului de muncă m-aş numi fotograf amator, asta deoarece în fiecare zi învăţ ceva nou. Din acest punct de vedere aş putea spune că mă aflu la graniţa dintre hobby şi meserie, în sensul că surprind şi momente unice din viaţă oamenilor,  dar fac asta din plăcere şi din dorinţa de a mă păstra viu . Consider că orice activitate care are legătură cu arta, cu esteticul, ne poate deschide orizontul spre lumi nebănuite şi, cunoscând pe alţii, ajungem să ne cunoaştem pe noi.

În final , never give up on your dreams!

Standard

Un gând despre „Moș Martin cu zâmbet larg

  1. miloser coperil zice:

    da , ok , o poza „frumoasa” ! dar sa fotografiezi animale in gradini zoo este degradant si revoltator si imoral si etc , etc , etc . animalele alea nu ar trebui sa fie acolo , ci in padure , in mediul lor natural . este ca si cand ai fotografia oameni in lagare de munca fortata si ai zice : waw , ce poze frumoase , ce oameni frumosi ! dincolo de imaginea asta „frumoasa” e o drama , un abuz . animalele nu exista ca sa le tinem noi la zoo , in circuri , in delfinarii , in „tank”-uri , etc .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s