Oameni

Siguranța ta și a celorlalți e mai importantă decât dreptatea

Ieri, în autobuzul 381, doi tipi mi-au spus că, dacă nu erau camere de luat vederi, m-ar fi tăiat cu cuțitul.

Totul a început atunci când acești băieți îi spuneau fetei de lângă mine să vorbească cu ei, că e o tipă bună, că ce carne tare are pe ea și tot așa. Tipa a fost politicoasă și i-a rugat în mai multe rânduri să o lase în pace, că nu așa se vorbește cu un om cu care vrei să vorbești. Însă ei nu s-au potolit. A fost momentul în care, pe un ton la fel de politicios și calm, am intervenit și i-am rugat și eu să o lase în pace pentru că o deranjează și e evident că ea nu vrea să vorbească cu ei.

Unul dintre ei a început să îmi spună că am gura mare, că ar trebui să tac, că femeile nu știu când să se oprească. I-am răspuns că ceea ce lui nu-i convine, e exact ce-i face el fetei, care l-a refuzat de mai multe ori și că nu e prea confortabil să treci prin experiența asta, nu? Eram la fel de calmă, de articulată, de politicoasă. El a continuat, ridicând vocea, să îmi spună că a înțeles despre ce e vorba și îmi tot repeta să tac și i-am zis că nu pot să tac pentru că vrea el, că raporturile nu sunt astea – taci tu, femeie, pentru că eu, bărbat, nu vreau ca tu să mai vorbești. Abia în acest moment a intervenit un alt bărbat și le-a spus celor doi să se potolească. Autobuzul era plin.

kiss

Apoi, cel mai vocal, a început să țipe că nu-și face el nervi pentru o curvă, curva fiind tipa care nu-i răspunsese la avansuri, că dacă nu era în autobuz cu camere de filmat băga cuțitul în mine, în domnul de lângă mine care sărise pentru noi și, practic, în toți cei care credeau diferit de el. Alți oameni au intervenit și i-au spus să înceteze cu tâmpeniile astea că vor chema poliția. Omul era tot mai agitat. Am crezut de cuviință să-i spun că nu a fost ok ce face pentru că în locul tipei ar putea fi mama, sora, iubita lui și că n-ar vrea ca ele să treacă prin asta, nu? Atunci, de undeva din autobuz, am auzit o altă voce de bărbat care a spus: – Așa e cu femeile, când încep, nu se mai opresc! Am crezut că îmi va sări țandăra, e momentul care m-a înfuriat cu adevărat.

Aproape de Piața Romană, agresorii i-au spus domnului să coboare să i-o tragă, adică să-l bată. A fost momentul în care l-am strâns de mână și i-am făcut semn să stea cu mine. Și eu ar fi trebuit să cobor la aceeași stație, dar am zis că mai bine mai mergem o stație în plus, ca să fim siguri. Cei doi au coborât, au început să dea cu pumnii în coșurile de gunoi din zonă și să-i facă semne domnului să vină la ei. I-am zis domnului să-i ignore. Tipii s-au dus la ușa șoferului și l-au somat să le deschidă, că ne arată ei nouă, tuturor. Șoferul a închis ușile și-a pornit. Eu și domnul am coborât la Piața Victoriei și ne-am văzut fiecare de drum după ce ne-am salutat.

Cu toate astea, am avut sentimentul că, deși făcusem un lucru bun, nu procedasem corect într-o anumită privință, așa că l-am sunat pe tata, fost polițist, să îi zic povestea și să îi cer părerea și, într-adevăr, ceea ce mi-a spus el a fost foarte util așa că o să împărtășesc și cu voi. El mi-a spus că într-o situație în care vedem pe cineva în pericol și în care putem acționa, ideea este să ne gândim cum putem să realizăm un perimetru de siguranță pentru că atacatorii sunt imprevizibili și funcționează strict pe instinct. Sunt nenumărate momentele în care tata mi-a repetat că în lumea de afară puterea argumentului și a logicii s-ar putea să fie egale cu zero, pentru că oamenii sunt diverși și dacă cineva face un gest care ni se pare nelalocul lui, cu siguranță vorba bună s-ar putea să nu ajute pentru că dacă omul ar fi conștient, n-ar face din start măgăria.

hurt

În cazul de față, tata mi-a spus că o abordare mai bună ar fi fost să intru pur și simplu în vorbă cu tipa și s-o strâng ușor de mână, semn că sunt acolo s-o ajut, dar că aici e dificil de spus dacă un om se prinde ce ai de gând când faci asta. Sugestia lui tata a fost că atenția trebuie îndreptată spre victimă, nu spre agresor și că ultimul lucru pe care să-l facem e să dăm atenție agresorului care, repeta el, e imprevizibil și mereu trebuie să avem asta în minte pentru că nu știm cât de scurt e drumul de la amenințare la înfăptuirea ei. El mi-a spus că în astfel de cazuri pur și simplu să vorbesc cu victima ca și când suntem prieteni de-o viață astfel încât agresorii să fie lăsați de-o parte, ignorați, până când se extrag ei înșiși din contextul respectiv.

Tata mi-a mai zis că știe că primul impuls al omului e să sară în ajutor și, deci, să combată într-un fel sau altul pe agresor, dar că în realitate strategia de folosit e alta, una care să nu vizeze stabilirea adevărului, sau puterea argumentului, sau trasul simbolic de urechi al celui care e nesimțit. Strategia corectă e cea în care tu vrei să ajuți o victimă și, în același timp, să te asiguri că ea și toți ceilalți sunt în siguranță. Tata a spus că puteam eu s-o pățesc, sau fata, sau domnul care a sărit în apărare, deci că, dacă procedezi greșit în astfel de situații, s-ar putea să angrenezi și alți oameni în situația potențial periculoasă.

Citesc adesea pe Facebook despre situații de tot felul în care oameni aparent de bună credință ajung în contexte în care sunt agresați. Aici aș avea două observații: 1. ideea că noi vom reuși să civilizăm cu vorba bună un om care face ceva greșit e mai degrabă o naivitate; ”merită riscul?” e mai degrabă întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, ”la ce folosește dacă fac asta, mai departe că îi arăt eu ăluia cum e corect?” atunci când poate vedem că cineva a parcat pe trecerea de pietoni, de exemplu; 2. siguranța primează și dacă siguranța cuiva e cea care ne preocupă, atunci trebuie să acționăm cu cap, exact pe dos decât bunul simț ne-ar împinge s-o facem, trebuie să te pui realmente în papucii agresorului și să-l vezi cum e – impulsiv, lipsit de rațiune, rușinat dacă e prins asupra faptului și arătat cu degetul, imprevizibil – și, deci, să acționezi cu gândul la asta și cu precauția de rigoare. Dacă omul ăla ar fi fost ca tine, n-ar fi făcut ce face.

Siguranța ta și a celor din jur e mereu mai importantă decât dreptatea!

Anunțuri
Standard

9 gânduri despre „Siguranța ta și a celorlalți e mai importantă decât dreptatea

  1. Maria zice:

    Buna, Andreea! Am citit intamplarea ta si tot ce pot sa spun este ca instant ma cuprind sentimente de indignare, neajutorare si deopotriva un instinct de razbunare. Si cum altfel, daca eu insami am fost in postura de victima. Adolescenta fiind, in jurul varstei de 17 ani ma aflam impreuna cu o prietena tot intr-un mijloc de transport , cand doi indivizi au inceput sa ma tachineze. am indraznit sa intorc spatele, pentru a ii ignora, in speranta ca voi fi lasata in pace. M-am trezit cu o lovitura peste ceafa, insotita de cuvinte corespunzatoare. Ce crezi..nimeni, dar nimeni!!!nu a adresat un cuvant celui care ma agresase, momente in care am crezut ca lesin de spaima, de neputinta. Prin urmare, nu stiu cum sa impart adevarul, asa cum ai procedat tu instinctual sau asa cum, corect, te-a sfatuit tatal tau! Cred ca trebuie sa fim pregatite din timp pentru astfel de situatii cu solutii de auto-aparare urmate de contactarea imediata a un organ de politie.

  2. Andreea zice:

    Imi pare rau pentru experienta ta, nu pot decat sa-mi imaginez ca durerea de-a fi singura in fata evenimentului e mai puternica decat palma propriu-zisa! Altfel, sigur ca a suna la 112 e o solutie intotdeauna, dar pana sa faci asta, s-ar putea sa fi nevoit sa iti porti singur de grija, sau altcuiva, si atunci e de dorit sa faci asta cu cap. In acest spirit am si scris textul.

  3. Trebuia să fi sunat imediat la poliţie, fără parlamentări.
    Iar lipsa de solidaritate a celorlalţi călători, ba mai mult, blamarea dvs pentru intervenţie e înspăimântătoare

  4. multumim pentru impartasirea experientei, si mai ales, a unei idei de a evita un eventual conflict. mi se pare foarte ancorat in realitatea efectiva ceea ce a spus tatal tau, si felicitari si tie pentru implicare.

  5. miloser coperil zice:

    serios ? pai , exemplul tau este fantezist . sa atragi victima intr-o conversatie , sa o strangi de mana , etc . agresorii , chipurile , se retrag din scena , asa , de la sine ,etc . agresorii pot foarte bine sa te agreseze si pe tine , ca te vad ca ai o esarfa mai colorata si ca porti cercei, si ca nu le place ca te bagi in seama cu victima . ha ? te iau la injuraturi , asa , gratuit . ce faci ? aia nu-s normali , oricum , nu ? dupa spusele tale de la inceput , ca daca erau normali , nu se comportau asa . pai ce faci ? iti zic eu ce faci ? le futi una peste mutra . exact . si le inchizi gura . folosesti un sistem de comunicare pe care acesti indivizi il inteleg . sistemul folosit de tine ( ca daca era sora ta cea agresata , ca stai , c-o fi , c-o plesni ) era unul eronat , nu-l intelegeau . mai simplu – trebuie sa le vorbesti pe limba lor ! si un limbaj agresiv si ferm ii linistea imediat . genul asta de insivizi nu inteleg de vorba buna . astia inteleg doar de contentie.

  6. Andreea zice:

    Va multumesc tuturor pentru raspunsuri si sugestii! Insa as vrea sa fac o observatie: femeile care mi-au scris, aici ori pe Facebook, vorbesc despre violenta atacatorilor, de obicei barbati, care nu stau la discutii si actioneaza in astfel de cazuri – injura, bat, ameninta. Barbatii care au scris aici sugereaza alte metode de interventie in astfel de cazuri, insa ceea ce uitati e ca in realitate evenimentele au un fel de-a se intampla mult mai dinamic. Mie, din tot ce am citit zilele astea din ce au scris altii, am ramas cu cea mai amara concluzie: ca in fata unor astfel de evenimente esti, adesea, singur. Asta e de fapt marea durere, nu doar ca altii nu se baga cu vorba, cu fapta, cu sunatul la 112, dar nici ca, dupa ce agresorii dispar din peisaj, nu vine nimeni la victima sa dea o mana de ajutor, o vorba buna etc. Nimeni nu ”vede”.

  7. Bogdan Sava zice:

    Ca politolog privesc situatia descrisa din prisma raporturilor de forte. Exista aici urmatoarele „blocuri de putere”: cei doi agresori (eventuali dispusi sa foloseasca arma), politia (undeva, candva), victima+persoanele interveniente si masa de calatori. In ordinea puterii manifeste, grupajul de atac din 2 este clar stapan in autobuz (spatiul inchis), se confrunta cu grupul de 3 (agresata si saritorii) si doua blocuri inactive. Pe langa blocuri exista si evaluarile individuale, caci inclusiv in blocul de atacatori pot exista evaluari diferite ale beneficiilor si ale riscurilor. In autobuz pot fi diverse grade de razvratire a calatorilor la adresa celor care se instapanesc pe spatiu. Cu cat exista mai multi tineri cu atat probabilitatea unor redimensionari ale raporturilor de forte initiale creste. Pe fundal exista legislatia si impartirea valorilor per individ, solidaritate, libertate, coeziune. Din perspectiva mea impartirea valorilor este considerentul cel mai improbabil de a se schimba. Insa legislatia poate fi mai lesne schimbata, in doua directii si aici consider ca perspectiva mea este logica si stiintifica. Cele doua directii sunt afisarea si implementarea unor pedepse foarte aspre pentru atacatori in asemenea contexte si a doua crearea de stimulente in special financiare pentru intervenienti, dar si de acoperire legala pentru interventii fizice cu daune. Adica, pentru abuzul de pozitie al celor doi atacatori la adresa tuturor celor din autobuz si cu accent pentru proferarea de amenintari ori chiar gesturi, atacuri contra cuiva sa se creeze o marja larga de interventie celor abuzati/atacati. Daca, de exemplu, se scoate cutitul de catre un atacator/agresor, atunci cei agresati/amenintati sa aiba la dispozitie dreptul legal de a-l vatama fizic fara a a fi chiar atacati, de a fi rasplatiti financiar (in prima instanta din banii agresorului si, daca nu e posibil, din banii publici) si sa fie diseminata ulterior in autobuze interventia celor agresati. Cand se creeaza stimulente pentru agresati si se creeeaza costuri mari ulterioare pentru agresori atunci raporturile de forte initiale ale unui atac pot fi mai echilibrate, intr-un numar considerabil de cazuri. Deci doua cai de echilibrare: cresterea enorma a costurilor pentru agresori (de care ei sa fi aflat) si aparitia rasplatii stimulative pentru intervenienti (si agresate/i). Ma astept ca numarul de cazuri de asa atac sa scada si probabilitatea de intrajutorare sa creasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s