Oameni

Pisicuță, pis, pis, pis

-M-a mușcat o pisică!

Așa a început tata conversația când m-a sunat ieri. Abia se întorsese de la doctor unde s-a dus ca să fie bandajat. Mirolăitoarea îl capsase cu simț de răspundere și, pentru că tata nu știa dacă e sălbatică sau doar speriată, a decis că paza bună trece primejdia rea, așa că a cerut opinia avizată a unui medic: e nevoie de vaccin anti turbare sau nu?

Fac o pauză de la povestea asta ca să dau anii înapoi. Cu vreo 23 în urmă, îmi vine să plâng numai când îi număr, aveam în curtea blocului un câine pe care o chema Fetița. Era un maidanez adus la cotețul blocului unde primea mâncare și apă la discreție și cu care eu mă jucam în zilele în care nu aveam chef să mă joc cu copiii. Într-o zi, când m-am întors din vacanță de la mare, m-am dus s-o pup pe Fetița care însă mânca.

Probabil a crezut că vreau să-i fur haleala, așa că m-a mușcat atât de tare, că am ajuns la spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu unde a trebuit să fiu cusută la mână că îmi lăsase gaură. Atunci, tata a venit cu un medic veterinar care s-o vadă pe Fetița și să zică dacă e nebună sau nu. În funcție de asta urma ca eu să-mi fac injecții sau nu. Nu a fost nevoie de ele, fiindcă Fetița era sociabilă și veselă, semn că îi plăceau oamenii, mai puțin ăia care se apropiau de bolul ei când mânca. Așa, ca mine.

Nici la tata n-a fost nevoie de vaccin. Deși i-a dat sângele, medicul a spus că rana e superficială și, după ce i-a dezinfectat-o, l-a trimis acasă.

-Bine, dar cum te-a mușcat?, am întrebat.

Tata a auzit niște zgomote pe holul blocului și când a ieșit să vadă despre ce e vorba, pisica dărâma ghivecele cu flori ale mamei și, pe cele pe care nu le dărâma, le călca în picioare. Așa că tata a vrut s-o prindă și s-o ducă înapoi afară, de unde venise. Numai că pisica era super agitată pentru că ea venise prin curtea blocului unde vecina de la 3 își lasă mereu cățeii în timpul zilei.

Cățeii ăia sunt obezi, nu se pot mișca deloc, că în afară că stau în curte, în rest sunt numai în apartament și mănâncă. Stăpâna lor are probleme cu picioarele și, deci, nu iese cu ei. În orice caz, astea sunt amănunte pe care pisica nu avea de unde să le știe, deci a ajuns la etajul 1, în dreptul apartamentului 7, plină de draci din cauza spaimei și pusă pe haos. Tata i-a căzut victimă.

-Când am pus în sfârșit mâna pe ea, i-am simțit dinții că mă prind ca într-o menghină. N-am lăsat-o jos, că m-am bucurat că am prins-o, așa că am dus-o rapid în părculețul din fața blocului și apoi am avut grijă de mine.

Când a aflat povestea, mama a spus că știa că se va întâmpla ceva rău fiindcă în noaptea precedentă a visat-o pe mamaie, adică pe mama ei și, de când a murit, în 1996, să o visezi pe mamaie e semn clar că ceva nașpa urmează să se întâmple.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s