Oameni

Unde-i lege nu-i tocmeală

Scriu des povești din mijloacele de transport bucureștene cu care circul de când eram copil pentru că în familia noastră n-a existat automobil personal și, la capitolul ăsta, nici eu nu mă dovedesc iapă brează, n-am carnet de șofer și, sincer, nu mă atrage să am unul așa că duc mai departe buna reputație de familie și sunt cetățean care folosește ce-i dă statul, adică autobuz, tramvai, troleibuz, metrou (deși după ultimele foto postate cu ce se întâmplă acolo, parcă mai degrabă aș merge încă puțin pe jos).

Cu toate că sunt bună platnică, cu abonament și tot tacâmul și nici nu mi-aș imagina să nu-mi plătesc călătoria pe mijlocul de transport, deși aud des că nu face niciun ban (mă reîntorc la opinia asta imediat), mi s-a întâmplat și mie să fiu prinsă cu abonamentul expirat, pentru că n-am fost atentă, și să plătesc amenda în conformitate cu legea, deși, evident, nu mi-a convenit, ba chiar, undeva în adâncul meu, m-am simțit nedreptățită că iubirea mea pentru RATB e astfel ”răsplătită”.

Însă n-am protestat, cu toate că momentul în care am fost sancționată venea la una-două zile după expirarea abonamentului, deci nimic flagrant. Dar vă zic că, de obicei, oamenii cei mai binevoitori și cooperanți sunt ăia care vor avea cel mai mult de pătimit prin opoziție cu scandalagii și văicărelile lor despre un sistem varză care nu merită niciun leu și d-aia ei nu au bilet și nu vor avea nicicând și, aoleu, ce țară de căcat!

ratb6

Prea puțini dintre ei, spre deloc, au conștiința faptului că la constucția unei țări pe care ei o numesc de căcat contribuie și această atitudine de-a te sustrage responsabilității că, până la urmă, bună sau proastă, legea zice că trebuie să ai bilet de călătorie și, până una, alta, sistemul de transport nu e gratuit decât pentru anumite categorii de cetățeni. Când asist la vreo scenă în care femeie sau bărbat începe și se tocmește și înșiră plângăcios toate argumentele pentru care n-are bilet, iar controlorul ascultă pomelnicul de motive ca și când l-ar aștepta pe ăla care e suficient de credibil ca să-l scape pe ”bietul” om, îmi vine să mor simbolic. Și, în sinea mea, chiar o fac.

Un călător trebuie să aibă bilet sau abonament și cu toții știm asta, nu e nicio surpriză. Când n-ai, plătești suprataxa. Sigur, și eu am în minte feluri în care ai putea să previi frauda. RATB crede c-a făcut primul pas cu semnalizarea controlorilor prin purtarea vestelor acelea urâte și, într-un fel, tot e un pas înainte. Dar, de exemplu, un al doilea pas s-ar putea face dacă călătorul ar trebui să bifeze biletul sau abonamentul imediat ce s-a urcat, în dreptul șoferului, pe la ușa din față, de unde, în caz că n-are bilet de călătorie, îl și poate procura.

ratb3.jpg

Bine, asta înseamnă că șoferul român de autobuz ar circula într-o mașină care-l lasă să coopereze cu călătorii, nu într-una care-l ține închis și izolat de noi, restul, plus o hârtiuță pe care scrie ”vă rugăm lăsați șoferul în pace” sau ceva de genul de parcă să îi ceri o informație sau îndrumare ar fi drum sigur spre moarte. Despre lipsa de dialog a reprezentanților statului cu cetățenii lui am scris și în alte ocazii așa cum mulți alții au făcut-o la rândul lor: funcționarii statului în România nu-s acolo să te ajute, ci să te sancționeze, tragă de urechi, facă pe profesorul cu tine sau orice alt raport de subordonare în care ei au puterea. Rar vreun funcționar înțelege pe bune rolul său acolo și e umăr la umăr cu cetățeanul pe care-l îndrumă să scoată capul la lumină când are nevoie.

Mi-am plătit de fiecare dată amenda recunoscându-mi eroarea, dar așteptând, poate în mod greșit, și-un soi de bunăvoință din partea controlorilor pentru că mă port frumos și pentru că se poate vedea că sunt bună platnică și bine intenționată și nu fac gât ca să scap și că în loc de sancțiune mi-ar plăcea să fiu întrebată dacă doresc un abonament nou, acolo, pe loc pentru încă o lună și asta să se și întâmple. O naivitate la care am sperat de multe ori nu pentru că m-am simțit mai cu moț, ci pentru că mi-am imaginat poate că, uman vorbind, ei pot să facă diferența între cei ce-o ard nasol și cei ce vor o rezolvare pe bune.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În orice caz, pentru că cred că unde-i lege nu-i tocmeală, voi plăti de câte ori voi greși, dar ca să fac asta cu inima deschisă, mi-aș dori să nu mai existe părtinire și, de fiecare dată când un om e prins în neregulă, să plătească pentru asta. Să nu mai văd controlori care stau la discuții, care fac pe terapeuții cu călătorii și întreabă: ”de ce n-aveți bilet?” Contează? N-are și gata, amendă! Așa cum eu îmi asum greșeala și plătesc și tocmai datorită acestei atitudini parcă am mai mult de tras că unii mă iau de fraieră că nu comentez, fără să știe că-n spatele deciziei mele de-a mă conforma stă conștiința faptului că am greșit și înțeleg ce înseamnă treaba asta, aș vrea ca controlorii să fie fair play cu toată lumea și să aplice legea în mod echitabil pentru toți.

Standard

Un gând despre „Unde-i lege nu-i tocmeală

  1. nu iubesc asa de mult transportul in comun dar din cand in cand il mai utilizez si eu si intr-una din dati am prins o aglomeratie ca-n povesti, m-am urcat pentru ca ma grabeam la serviciul care imi nota ora de sosire, am intins cu greu cartela de 2 calatorii prin multime, aparatul a facut bip, n-am bagat de seama ca nu e bip-ul care trebuie pentru ca nu avusesem timp sa ma cunosc cu aparatul. linistit ca am validat, am mers pana la capat, unde, a venit controlul, am prezentat cartela, care evident nu se validase. am stat un pic de vorba despre aglomeratie si validare si ne-am dat jos la ultima statie crezand ca ne despartim prieteni, fiind o eroare ce s-a intamplat. gesit, controlorul un mic cefos insista ca sa ii dau buletinul pentru a ma pedepsi. eu, nu multumesc, puteti pastra cartela, oricum nu merg cu ratb-ul. pana la urma ne-am despartit, el strigand dupa mine ca sunt un infractor… sa fie mijloace de transport suficiente ca sa nu mai circulam ca animalele inghesuite pentru ultimul drum, sa ne urcam prin fata si soferul sa ne vanda bilete cand nu avem de unde lua, pana atunci ne vom desparti mereu la fel… brusc si fara alte amenzi platite!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s