Uncategorized

The day we give in is the day we die

Am auzit de multe ori versul acesta – ”The day we give in is the day we die” – după ce a avut loc Colectiv și, ca atunci când eram în fața vreunui text pe care trebuia să-l interpretez și al cărui înțelesuri mi se păreau la prima mâna ca apoi să descopăr nu doar că nu e așa, dar că are mai multe, la fel s-a întâmplat și cu fraza asta simplă din cântecul trupei Goodbye to Gravity.

Ce înseamnă ” ziua în care renunțăm e ziua în care murim”? Ziua în care renunțăm la a mai crede, la a mai munci, la a ne mai trezi cu scop, ziua în care renunțăm la noi? Sau poate ziua în care, obosit de toate greutățile care apar când mergi pe drumul tău, decizi că vei juca așa cum ti se spune fără să mai ai bătăi de cap inutile? Când ești pe linia pe care ți-o impun alții, e întotdeauna mai simplu. Dar e și satisfăcător? Pentru mulți, pentru mine, nu.

”The day we give in is the the we day” înseamnă să nu te dai bătut pe mai multe fronturi, să nu te dai bătut în primul rând în raport cu tine atunci când vrei ca lucrurile din jurul tău să fie mai bune, ca totul să fie mai bine. Știu că acest vers s-a pus adesea în relație și cu (poate mai ales cu) politicienii pentru că, într-un fel sau altul, legile lor anapoda sau legile neaplicate au dus și ele, într-o măsură, la tragedia de anul trecut. Corupția.

Însă, în aceeași măsură, legile n-au viață dacă oamenii nu le dau viață și dacă cei care atunci au greșit sunt acum urmăriți penal, noi, restul, avem, de asemenea, o șansă de-a face lucrurile cu mai multă atenție, cele care țin de noi, de viața de cu zi, de respectarea legilor și regulilor simple în lumea în care trăim, apoi de-un fel de-a fi bun și tandru cu noi înșine și cu ceilalți. Nu e ușor, dar e posibil!

E util și îndreptățit să ne cerem drepturile. Dar la fel de bine de adus aminte e și faptul că avem responsabilități și că felul în care ne achităm de ele spune ceva despre noi. Ce aveam noi de făcut în anul de după Colectiv? Poate să scriem mai multe petiții pentru ce nu ne convine în cartierul nostru, poate să ajutăm pe cei din jur un pic mai mult, poate să ținem mai puține lecții prietenilor noștri sau aiurea, pe Facebook, și să punem mâna să facem sau să ne gândim la noi înșine – ”măi, eu însumi, oare toate bârnele pe care le văd la alții eu mi le-am rezolvat?”, poate să trecem mai mult pe verde la semafor, poate să nu mai lăsăm mâncare în farfurii când ieșim în oraș și s-o donăm, poate să strângem caca după câinele nostru, poate să le spunem profesorilor noștri că să predai la clasă nu înseamnă să citești după o foaie sau că e lipsă de politețe să vin la curs, iar tu, profesor, să nu mai apari. Și tot așa.

E ușor să ne gândim că mulți sunt nedrepți cu noi și, deci, din vorbe ori fapte să îngroșăm tușele acestei nedreptăți ca s-o arătăm și mai bine că se petrece. Dar e mai greu să ne redresăm pe noi, om cu om, căci, zi de zi, în fiecare există tentația de-a spune ”lasă, nu e așa grav…” și de-a nu încerca să mai facem ceva ca să schimbăm cât de puțin în mai bine.

Acestea cred că sunt o parte din sensurile versului ”The day we give in is the day we die” și anume să facem mici schimbări în microcosmosul nostru, fiecare la el în bloc, la el pe stradă, cu omul de lângă el, fie că-l place sau nu. Când nu îți mai pasă de toate astea, atunci e ziua în care mori, moartea simbolică a spiritului care nu mai arde pentru nimic.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s