comunicare

Ce pot eu să fac?

La începutul săptămânii am citit la o prietenă de pe Facebook că împreună cu mama ei și cu ajutorul altor oameni au reușit să pornească lucrările pentru reabilitarea unui bloc social din Târgoviște, unde trăiesc oameni săraci și needucați care, având la îndemână aceleași instrumente de-a mișca lucrurile așa cum au avut ele – inițiativă, e-mail, puterea cuvântului, diplomație, capacitatea de-a pune lucrurile în perspectivă – n-ar fi putut să facă asta pentru că nu au abilitățile sociale necesare în acest sens. În plus, acestui minus i se adaugă prejudecățile legate de faptul că sunt romi, deci se mai pierd câteva puncte. Despre această poveste o să scriu mai pe larg în perioada următoare pentru că pe mine m-a inspirat și o consider un exemplu de bună practică.

Pentru mine, a trecut de multă vreme perioada lui ”statul nu face nimic”. A venit timpul lui ”ce pot să fac eu?” Mă refer aici la faptul că a trăi în societate e un drum cu dublu sens: și tu mergi înspre instituții și instituțiile vin înspre tine. Pentru prea mult timp, din motive pe care nu pot eu să le explic, sentimentul general, unul cu care și eu am crescut, a fost că statul, de la sine putere, se sesizează în legătură cu ce e în neregulă și ia măsurile necesare. Observația asta e parțial adevărată în ceea ce privește sistemele mari. Dar la nivel micro, de exemplu la mine în bloc sau la mine în cartier, problemele care apar trebuie sesizate de mine și de tine, iar instituțiile trebuie să devină colaboratorii noștri. Așa văd eu lucrurile.

De aceea, în ultima lună, am încercat să fac și eu în mod activ lucruri bune pentru cartierul meu. După cum unii dintre voi știu deja, m-am supărat recent când, din cauza unor lucrări de reparare a instalațiilor de gaze pe Calea Dorobanților (un lucru foarte bun, ca să nu sărim în aer), maniera în care s-a făcut asta a lăsat de dorit pentru că a îngreunat circulația pietonilor (adesea fiind nevoie să mergem pe carosabilul care nu avea acces și pentru pietoni) și, în plus, unde s-ar fi putut merge pe trotuar, erau mașini parcate. Bulevarul arăta ca după bombardament.

La acea vreme am făcut poze pe care le-am trimis mai multor instituții: Acvatot, care se ocupa de lucrarea la instalația de gaze, PMB, primăriei sectorului 1, poliției locale pentru problema mașinilor. Imediat am fost sunată de șeful de lucrări de la Acvatot, un om amabil, cu care am vorbit la telefon cam 40 de minute, timp în care mi-a explicat cum se desfășoară lucrările, cum arată un contract semnat cu PMB și, deci, până unde merge responsabilitatea Acvatot în ceea ce privește obiectivul lor. Am fost asigurată de bunele lor intenții.

calea-dorobantilor-11-11-2016-1

Calea Dorobanților, după terminarea lucrărilor și după asfaltare.

Ok, dacă așa stăteau lucrurile, înseamnă că ar fi util dacă aceste contracte ar fi regândite astfel încât, de exemplu, la finalul lucrărilor, trotuarul să nu mai rămână ciopârțit, cum e acum. Când spun asta mă refer la faptul că asfaltul e de 5 feluri diferite, cam câte companii care au avut de făcut lucrări în zonă și, deci, au trecut și săpat p-acolo. Să vă mai spun cât de urât arată? Știți deja din alte cartiere, poate chiar din zona voastră, căci situația de la mine nu e un caz izolat.

Apoi mi-a răspuns departamentul rutier de la poliția locală care mi-a zis că a luat măsuri și a amendat în data în care am făcut sesizarea mașinile parcate pe trotuar și, în plus, a înaintat spre PMB cerere de montare a stâlpișorilor, acest bau bau pentru șoferi. Folosesc cu ironie cuvântul ”bau”, căci, în fapt, e doar singura modalitate prin care oamenii pot fi opriți, deocamdată, asta când nu-și pun ambiția de a trece peste ele sau de a le demonta ca să aibă loc să urce pe trotuar (am văzut cazuri).

În continuare, deci, pentru că sesizările mele poate au rezolvat ceva, dar știu că rezolvarea a fost temporară, am scris din nou la Acvatot și la poliția locală pentru măsuri concrete care să îmbunătățească lucrurile. Ideea e că efectiv am dat câteva soluții pe care eu le văd posibile pentru ca situația să fie altfel decât până acum. Că sunt bune ori proaste, că le va lua cineva sau nu în considerare, cert este că ieri m-am simțit inspirată și motivată să iau taurul de coarne și, în loc să mă gândesc ”bă, ce proști sunt ăștia”, să privesc situația diferit ”poate că, oamenii ăștia, în mod real nu și-au pus problema că sistemul nu e ceva străin de ei, sistemul e ceva făcut de oameni, deci ei sunt oamenii, deci ei pot să schimbe ceva”, v-ați prins de idee.

Sunt foarte curioasă acum să primesc răspunsurile lor și cumva încrezătoare că, pe viitor, cine știe, poate datorită mailului meu de ieri și propunerilor făcute, de acum înainte, după fiecare lucrare d-asta publică, o să avem trotuare asfaltate perfect, fără motivații de tipul ”până aici a fost bucățica lucrată de mine, deci doar de asta mă ocup.” Situație care acum există pentru că așa zic contractele de lucrări publice cu PMB. Analogia pe care eu am făcut-o în mailurile mele către instituții a fost că dacă toate astea s-ar întâmpla în casele noastre, nu am accepta așa ceva, l-am da afară pe muncitor și am avea grijă ca omul să aibă parte numai de feedback negativ ca să nu-l mai cheme nimeni vreodată.

Eu simt că și orașul ăsta e casa mea.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s