comunicare

A murit; ba n-a murit

-Bună ziua, o caut pe doamna D.

-A murit azi dimineață, nu v-a anunțat nimeni?

L. e împreună cu sora ei în recepția spitalului. Niciuna nu mai spune nimic. Se uită una la alta în tăcere.

-Măi, cred că fetele se referă la altcineva. Știi tu, doamna aceea…

-Ah, da, e în salonul cutare. Mă scuzați, sunt de două zile în tură și nu mai știu prea bine ce zic.

L. i-ar da cu ceva în cap asistentei, dar e mai bucuroasă că mama ei, totuși, trăiește.

*

Ascult povestea lui L. și-mi vin în minte toate articolele pe care le-am citit în The New York Times sau The New Yorker despre mărturii ale medicilor și procedurile pe care aceștia le au atunci când trebuie să dea o veste proastă familiei unui pacient. Sau despre cum trebuie să procedeze când nu sunt siguri dacă informația pe care o dețin e corectă sau nu. Am citit atâtea astfel de povești că, dacă aș fi în locul cadrelor medicale, aș avea tactul necesar să mă port într-o situație ca asta.

Povestea lui L. nu e singura pe care o știu despre felul în care cadrele medicale comunică cu pacienții sau familiile lor. E doar o altă problemă a sistemului care, știu, ține doar de cuvinte, dar e la fel de importantă ca cele care țin de organizare, proceduri, manageri, medicamente și așa mai departe. Unii sunt empatici și inteligenți emoțional de la sine putere sau prin autoeducare. Alții se poartă ca niște stânci. Poate atâta pot.

Dar nu e nimeni să-i învețe?

Standard

2 gânduri despre „A murit; ba n-a murit

  1. Nici nu trebuie sa citesti The New York Times, e suficient sa te uiti la o telenovela cu medici cum e Grey’s Anatomy ca sa vezi practici mai bune decat ce-ai descris aici!

  2. Diana zice:

    Văzând articolul tău, mi-am amintit de o scenă la care am asistat eu în urmă cu câteva saptămâni. Eram cu mama la spital, pe hol, în așteptarea liftului. La câțiva metri mai încolo, un doctor și un rezident se întâlnesc și au următoarea conversație: Doctorul; Ce faci, cobori la 4? / Rezidentul (mai în șoaptă și ușor timorat): Păi nu mai trebuie să cobor, că știți.. / Doctorul: Aaa, a murit? BRAVO! / Moment în care eu mă schimb la față (WTF?!) și mă întorc siderată către cei doi. Doctorul, dându-și seama că entuziasmul lui ar putea fi șocant pt cei din jur, simte nevoia să completeze: Ăăă, adică mă așteptam, era foarte grav de când a venit. După care trece rapid la un alt subiect cu un alt pacient. Am fost destul de șocată pe moment, nu am găsit în mine resursele să reacționez, am luat-o pe mama și am coborât pe scări cele 8 etaje, timp în care mi-a răsunat în minte bravo-ul doctorului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s