Oameni

După 4 ani de sport

Scriu textul ăsta ca să fac o trecere în revistă a învățămintelor pe care le-am tras, pe pielea mea, despre ce înseamnă să faci sport și să mănânci sănătos. Pot să spun că în timpul ăsta le-am cam încercat pe toate: am făcut sport cu noaptea-n cap, dar și de 3 ori pe zi, am mâncat mâncare gătită de mine un an de zile, dar mi-am numărat și nucile din palmă la gustare, n-am băut deloc alcool un an de zile și-am plecat din restaurante unde nu exista îndulcitor pentru cafeaua mea. Am fost un model pentru unii și complet dusă cu pluta pentru alții. Cu toții aveau, în felul lor, dreptate.

Când am început să fac sport constant aveam ca obiectiv să slăbesc. În sensul ăsta sunt un clișeu pentru că, de fapt, mulți oameni au aceeași poveste ca a mea. Am crezut că dacă sunt slabă, voi fi mai împlinită, nu știu exact de ce trăiam cu sentimentul că treaba asta e așa importantă, dar asta credeam la vremea respectivă. Poate că se leagă de copilărie când eram întrebată dacă mai mănânc și bucata aia de ciocolată sau de ce mi-e foame la ore târzii; poate se leagă de băiatul ăla de care mi-a plăcut în școala generală și când în sfârșit am dansat cu el, cineva mi-a zis că îl plătise pentru asta; poate se leagă de un alt băiat care mi-a plăcut și care, oricât m-am străduit, n-a avut ochi pentru mine.

_MG_5532.JPG

Eu la 49 de kilograme.

Așa că, în minte cu toate poveștile astea, am zis: ăsta e momentul! Pentru cine e interesat, va găsi pe acest blog o mulțime de povești cu mine la sală, cu mine gătind, cu mine veselă că a mai pierdut 300 de grame. Am fost la sport și pe 24 decembrie, eram singură în sală, am fost la mese de familie unde veneam cu mâncarea mea de acasă, am făcut curs de antrenori personali ca să văd exact știința din spatele poveștii (nu am mai ajuns să-mi dau examenul pentru ceritifcat fiindcă, conform medicului, eram epuizată, deci mi-a zis să stau cuminte).

Faza e că ori de câte ori ceva nu iese cum vreau, cred că eu nu fac ceva bine. Asta e partea bună, că nu caut nod în papură nimănui. Dar e și partea rea în faptul că îmi caut nod în papură mie până în pânzele albe. Cu conștientizare de sine și analize pe care le-am tot făcut, situația s-a mai limpezit în timp și mi-am mai dat pauze de la aceste autobiciuiri, însă, în esența, asta-s eu, veșnic nemulțumită de ce fac. Pe scurt, în mintea mea, ca un program în background, rulează întrebarea: dacă aș fi putut mai mult, mai bine?

io-mare-sportiva

Eu la 57 de kilograme.

Am avut 63 de kilograme când am început antrenamentele. Am slăbit mult. Azi am din nou 61 de kilograme. Îmi vine să râd când citesc cifra asta care, altfel, nu-mi mai zice nimic, nu-mi mai creează nicio stare pentru că știu ce pot să fac la greutatea asta. Adică, în timp, datorită sportului și alimentației, corpul meu oricum a căpătat o altă formă și, în plus, am construit ceva cu mult mai important, rezistența și forța. Adică, pe scurt, pot să fac o grămadă de exerciții demne de armata americană, care, desigur, mă storc de vlagă, dar, ca să zic așa, QED, bitches!

N-am să intru în analiza siropoasă a lui ce-a mers prost și ce-a mers bine, eu, pentru mine, știu raspunsurile astea prea bine, însă am să concluzionez ce am învățat în niște puncte în care azi cred și, prin prisma lor, ei bine, o să vă dați voi seama ce-a mers rău și ce-a mers bine.

io-grasa-iar

Eu înapoi la 61 de kilograme. Bravo mie, ahahaha!

Sportul e bucurie și stare de bine. Pe mine când mă prinde microbul, nu mă mai las. Adică mi se pune pata și dacă ceva îmi place mi se pare că nu mai există pe pământ ceva mai frumos. Așa am ajuns să mă uit la sport, pentru mult timp, ca la o competiție cu mine. Am fost și motivată în sensul ăsta de oameni care nu știau prea multe despre psihicul uman: că sunt cea mai tare, că pot, că să dau ce-am mai bun. Am dat ce-am mai bun, am ajuns la epuizare, mi-am bulit un genunchi, am slăbit 15 kg și am luat înapoi 13 kg in no time, am urât apoi sportul aproape un an de zile. Săracul n-avea nicio vină, dar ăsta e rezultatul excesului. It makes you sick! Încet, încet m-am reobișnuit cu el, azi mă duc la sport cam de 2 ori pe săptămână, când n-am chef, nu mă duc, fără vinovăție.

Mâncarea. Mănânc de toate, cu moderație. Faza e însă că, din cauza problemelor pe care le am cu stomacul de când mă știu, mănânc în general chestii simple. Și-mi plac legumele foarte mult. Legumele sunt mâncarea mea de bază, apoi ouăle, brânzeturile și, uneori, carnea. Acum sunt in no meat zone, pur și simplu nu-mi vine să mănânc, am vreo lună fără carne și mi-e foarte bine. Îmi place însă pâinea. Pâine cu unt, cea mai bună masă de pe pământ. Îmi plac și dulciurile,  mănânc și din alea. Și beau alcool, mai ales la final de săptămână. În rest, apă. Sucuri și alte d-astea, nu. Nu prea mi-au plăcut niciodată, mă doare stomacul de la ele.

cori

Eu cu Cori, care m-a readus pe linia de plutire și care constant își aduce aminte cât de dusă cu pluta eram când tot ce vedeam era sport: ”Erai pa-paaaaaa”, zice ea.

Repede și pentru totdeauna. Dacă vrei să scapi de kilograme, repede și pentru totdeauna nu se poate. Pur și simplu nu poți să iei un corp care a fost cumva o viață și apoi, în 3 luni, să-l faci semi-zeu. Adică poți la nivel estetic, ce se vede p-afară, dar costuri de lungă durată vor exista. Exemplul sunt eu, dar și alți oameni în situația mea. Pur și simplu un hei rupism d-asta te va face să urăști viața. Vei fi un om frumos pe care hainele vin superb și te vei simți mizerabil. Da, lumea va zice ce mișto ești, ce bine arăți, ce grozav și tu nu poți să le zici: băi, nu e chiar așa. O să te simți străin de tine, ăsta e sentimentul. Nici chiar cei pe care-i admirați că fac chestii grozave, aleragă până la capătul pământului și înapoi și îndeamnă pe oricine să le calce pe urme, nu sunt chiar bine. Eu nu cred că n-au probleme fizice de vreun fel. Doar că nu vorbesc despre ele. Dacă sportivii de performanță sunt inevitabil vizați de ele, amatorii nu vor scăpa nici ei.

hello

Eu în starea mea naturală.

Așa, deci ce vreau să zic? Fă sport în ritmul tău, mănâncă în ritmul tău, ai răbdare cu tine, dă-ți timp, pașii mici către rezultate mari, slăbirea, pentru cei interesați de asta, e o chestiune de ANI. Tu nu poți să te obișnuiești să-ți pui șosetele alea murdare în coșul cu rufe când vii acasă în loc să le arunci în mijlocul camerei și crezi că corpul tău va face în 3 luni de zile TOTUL diferit de cum a făcut în 20 de ani?

Pe scurt, nu face ca mine. Citește tot ce am scris vreodată aici despre cum am făcut lucrurile și apoi privește în partea opusă: acolo e răspunsul.

Standard

5 gânduri despre „După 4 ani de sport

  1. diana zice:

    Buna,
    urmaresc de ani buni aventura ta cu sportul, cu admiratie.
    Am si eu acasa pe cineva care a slabit mult, face sport exagerat, arata fantastic (un semi-zeu, asa 🙂 ), dar acum e deprimat. Se astepta ca toate sa-i mearga perfect, daca arata cum si-a dorit, dar, surprizaaaaa, nu-i asa.
    Dezamagire e mare, lumea nu-l apreciaza asa cum ar vrea el, unii chiar i-au zis ca pare bolnav, ca-i statea mai bine inainte etc.

    Si mai am o observatie, la moderatie ajungi dupa ce treci prin etapele de extenuare pe repede-inainte, e nevoie de etapa aia, ca altfel regreti ca nu ai incercat.

    Ma bucur ca ai atins echilibrul, eu il astept pe cel al sotului meu, care, dupa un an, inca isi cantareste portiile de mancare si numara nucile din pumn.

  2. Andreea zice:

    multumesc pentru mesajul tau! o sa-i treaca si sotului. stai sa atinga apogeul mizeriei. o zic cu simpatie, i know how it feels. parcursul e cum il descrii, intr-adevar, iti vine mintea la cap dupa ce treci prin toate etapele. mult succes! 🙂

  3. Andreea zice:

    Buna Andreea! Am avut aceasi experienta ca a ta,numai ca acum dupa ce am pus corpul la”repaus” ma confrunt cu o cădere de par destul de serioasa.Ai avut si tu o problema de acest gen dupa perioada de „nebunie”,si daca da, cum ai rezolvat-o?Multumesc.

  4. Eu ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma reapuc de *ceva*. Mi-a luat mult sa slabesc.. de fapt 3 luni intensive cand abia mai mergeam pe strada si apoi inca un an cat tot incercam ceva moderat si ma frustram ca nu se mai misca nimic.
    Cu sarcina m-am calmat, am regretat ca puneam kg la loc, dar stiam ca nu mai pot rezista.
    Acum m-am intors la kg dinainte de TeaSlabeste, ba chiar extra de la atata stat in casa cu piticul, si numar stategiile de care ma pot apuca si-mi fac scuze pentru ca nu ma apuc de ele.
    Nu mai vreau nici eu program-killer-de-slabit, kangoo mi-a facut mult rau (coloana, genunchi, eram pur si simplu mult prea grea pentru sportul asta de 4x/sapt), mie mi-a cazut jumatate de par la ultimul regim (drept, combinat cu un santier la care am fost tepuita, deci stress maxim).
    Acuma vreau ceva light, gen program saptamanal de mese (pentru mine si fi-miu, deci healthy, not diet) si sport aka miscare tot cu el, acum ca abia incepe sa mearga.
    Pe langa toate lucrurile faine pe care le-a adus mamicenia, e greu, frate! Stilul ALA de viata implica focus doar pe sine, in ciuda oamenilor, evenimentelor, jobului.. iar acum focusul pe mine (ca si ajutorul din jur, cu exceptia sotului care-i away la job 11h/zi) e spre 0.
    I’m gonna make it somehow, insa! Stay tuned 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s