Sport

Fuga după kilometri

Sînziana Stoicescu este editorul meu pentru textele pe care le scriu pentru RedBull.ro. O consider jumătatea mea pentru munca pe care o fac la acest site pentru că ne înțelegem foarte bine. Lucrăm împreună de aproape 4 ani și, acum când scriu rândurile astea, îmi dau seama că e cea mai de durată relație profesională pe care am avut-o până acum. Sînziana, will you marry me, hahaha? Așa că atunci când vă place un text pe site-ul Red Bull pe care îl semnez, i se datorează și ei. Mi-am dorit de mai multe ori să scriu despre Sînziana și când am văzut că a început să alerge constant, am zis: ăsta e momentul. Mie nu îmi place să alerg și nu înțeleg cum alții găsesc relaxare în asta, așa că vreau mereu să aflu care e magia pentru alții. Asta e povestea Sînzianei.

De ce alergi?

Sunt multe motive pentru care alerg. În primul rând e vorba de necesitatea de a face mișcare. Că vrem, că nu vrem, e important să o includem cu toții în activitățile noastre zilnice și să nu o neglijăm. Beneficiile ei sunt deja beyond question, așa că nu mai are sens să le reiterez și eu. În al doilea rând, alerg pentru că îmi place mult! Cumva, alergatul m-a ajutat să am mai multă grijă de mine, să fiu mai atentă cu nutriția, să devin mai aware în legătură cu tot ce ține de health & fitness. Mai e interesant și că alergatul m-a învățat să apreciez diferit distanțele. Am învățat că cei doi kilometri de la mine până la birou merg străbătuți și pe jos, ceea ce înainte nu mi se părea o opțiune.

13912826_1176906235665433_3392269930333534028_n

Care a fost momentul care a declansat interesul tau pentru alergare?

De când m-am mutat la București în 2010, am avut câteva tentative de a alerga. Cumva, pe partea de sport, tranziția de la liceu la facultate a fost dificilă. Jucam baschet aproape în fiecare zi, eram în echipa școlii, mergeam la antrenamente și la meciuri, mai chiuleam de la câte o oră și fugeam la sala de sport. Nu am fost cine știe ce jucătoare, dar era foarte solicitant. În plus, fiind din Câmpina, vara aveam multe opțiuni – tenis, bicicletă, role, iar iarna nu faci decât 30 de minute până la Sinaia, deci… e lesne de înțeles că weekend de weekend fugeam la schi și snowboard.

La București, totul devine mai greu. Oamenii nu mai au timp, nu știi locurile în care să mergi, drumul până la un teren de baschet durează o eternitate (cel puțin asta e impresia în primul an de facultate, haha). Așa că, m-am gândit că alergatul ar fi cea mai la îndemână opțiune. Din păcate, nu mi-a plăcut deloc, iar cele câteva tentative de a face asta nu au fost altfel decât mega eșuate.

11017850_934479496574776_9084516024056862504_n

În schimb, momentul eurika a venit la Wings for Life World Run, în 2015. Cei din comunitate probabil cunosc evenimentul: este o cursă globală de alergare, care se întâmplă în câteva zeci de orașe din lume, în același timp. Adică în București alergi la ora 14:00, iar cei din Australia aleargă pe întuneric, la 11 noaptea. Pe lângă asta, faptul că am făcut parte din echipa organizatoare (pe partea de comunicare) și că alergi cot la cot cu mii de oameni pentru o cauză comună au fost factori care au construit cel mai bun prilej de a descoperi alergarea și ce înseamnă ea cu adevărat.

Totuși, când am alergat la Wings for Life World Run în 2015, eram departe de a fi în orice fel de formă. Țin minte că am alergat vreo 8km în mai mult de o oră, deci cu un pace de vreo 8 min/km. Și după aia am avut febră musculară o săptămână întreagă, mă durea fiecare centimetru din fiecare mușchi al corpului.

13876680_1168888913133832_4450454275975494275_n

Nu m-am apucat imediat de alergat. A venit vara, am plecat în concediu, m-am bucurat de exepriențe gastronomice diverse, m-am întors din concediu și mi-am dat seama că cele 60 de kilograme pe care le aveam sunt totuși cam multe. Așa am început ușor-ușor să alerg. Încă am toate sesiunile de pe Runtastic și, ca să rezum, am început în septembrie 2015 cu 3,61km, pace de 7m27s, dar până la ultima ieșire din noiembrie am ajuns la 9km, cu 5m55s pe km.

Din primăvară am început din nou să alerg și chiar m-am mai și înscris la câteva crosuri, la care am reușit mereu să scot sub 6 minute pe kilometru, ceea ce pentru mine de acum este un rezultat satisfăcător.

Care este cel mai greu moment când alergi? Dar cel mai plăcut?

Cel mai greu moment înseamnă mereu primii trei kilometri, iar cel mai plăcut înseamnă restul! Haha!

IMG_0617.JPG

Serios vorbind, primii kilometri trec mereu foarte greu, recunosc că îmi ia ceva timp să-mi intru în ritm, dar odată ce depășesc pragul ăsta, pot să alerg oricât. Vorba vine oricât… că n-am alergat niciodată mai mult de 12km, dar nu pentru că nu mai puteam, ci pentru că mi se pare o distanță cam mare pe asflat și cumva îmi e teamă pentru genunchii mei. Mai ales în perioada în care alergam de două – trei ori pe săptămână câte 8-9-10km pe sesiune.

O senzație plăcută vine într-adevăr în momentul ăla în care depășesc bariera mentală a primului sfert de oră, când pur și simplu simt că am picioarele mult mai ușoare și nu mai număr minutele până când trece un kilometru.

Și, bineînțeles, cel mai frumos moment este după ce alergi. Ai o stare de bine, ești plin de energie și, foarte important, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, ești cu adevărat mulțumit de tine.

13923763_1170461636309893_4605054593964780733_o.jpg

Ce îți propui să realizezi când ieși la alergare?

Ieșitul la alergare este un succes de sine stătător. Alergatul cumva a adus autodisciplină în viața mea. M-a învățat ce înseamnă o rutină, un plan și niște obiective. Ah, și da, îmi propun să slăbesc, dar aici e o altă discuție (râde). Niște K în plus la distanță și niște K în minus la greutate nu strică niciodată, mereu mă gândesc la asta dacă obosesc pe la jumătatea ieșirii.

Care a fost cea mai lungă distanță alergată, cum te-ai simțit în acea zi și ce crezi că a dus la rezultatul respectiv?

Cea mai lungă distanță alergată e tot legată de Wings for Life World Run. În 2016, cursa nu a mai fost organizată și la București, dar am reușit să ne strângem câțiva oameni, pasionați de alergare sau foști participanți, și am alergat în Herăstrău împreună, odată cu toată lumea din toată lumea, cum s-ar zice. Atunci am alergat 12 kilometri până m-a prins Mașina virtuală de finiș din aplicație. Cumva m-a ajutat faptul că am alergat aproape cot la cot cu doi prieteni și ne-am motivat reciproc să continuăm. Ei au continuat spre semimaratoane, eu am rămas pe 10k.

FullSizeRender.jpg

Ce i-ai recomanda cuiva care vrea să se apuce de alergare, dar nu știe cum?

Mie, Sînziana de acum, mi se pare foarte simplu să faci asta. Trebuie doar să ieși din casă și să mergi în parc, înarmat cu orice te motivează pe tine. Am o prietenă care zice că îi este rușine să alerge în public. Când aud asta mereu mă amuz pentru că, zilele astea, cel puțin în Herăstrău, parcă sunt mai mulți alergători decât pietoni obișnuiți. Ba chiar, dacă merg vreodată la plimbare în parc, mai mult mă încearcă un sentiment de vinovăție că merg în loc să alerg.

Mai am un prieten care spune că nu poate să alerge mai mult de 3km pentru că fumează. I-am demontat și lui teoria asta pentru că și eu fumez, chiar mult (voi rezolva și problema asta, la un moment dat), dar asta nu îmi afectează respirația sau distanța pe care o pot alerga.

Cheia e în mintea noastră. Contează să ai destulă voință o dată, să ieși si s-o faci, iar apoi lucrurile vor veni de la sine.

La mine, o sursă de motivație este aplicația de alergat, chiar e un fel de guilty pleasure. Sunt conștientă că poate exagerez, dar îmi place să mă uit la statistici, la grafice și la harta vitezei, pace-ului. Îmi place să analizez, să văd unde, ce și cum. Până la urmă, așa ajungi să-ți cunoști foarte bine corpul și limitele lui. Sincer, dacă nu ar fi existat aplicațiile astea, nu cred că aș fi avut aceeași motivație să alerg. Pentru unii motivația este alergarea în natură, pentru alții alergarea cu alte persoane, pentru mine sunt Runtastic-ul și muzica în urechi, my best running mates. 

13245241_1122156914473699_9178215794979032400_n

Care sunt resursele despre alergare pe care tu le consulți?

Nu consult foarte multe materiale. Cumva, informațiile vin la mine natural pentru că o parte din job-ul meu este să editez materialele de pe RedBull.ro și așa cunosc poveștile tuturor alergătorilor, aventurierilor și altor pasionați cu dor de ducă din România și din lume. Mai citesc unoeri Running Mag și cam atât.

Care e obiectivul tău pe termen scurt în ceea ce privește alergarea? Dar pe termen lung?

Pe termen scurt, vine iarna (bine-mi pare). Deja afară e cam frig și nu prea mă simt confortabil cu asta, așa că probabil mă voi retrage și eu în sala de sport, asta când nu o să fiu pe pârtie!

Pe termen lung, vreau să continui să particip la curse de 10k și să scot un timp cât mai bun. Deja alerg fără probleme cu 5:45 min/km, deci mi-ar plăcea ca până la Semimaratonul București din primăvară să ajung pe la 5:30.

Și cel mai important plan este să fac asta în continuare. Alergatul a devenit una dintre puținele constante, din ultimul an, cel puțin, și pot să zic că sentimentul este plăcut, să ai un commitment serios, de la care să nu faci rabat, no matter what.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s