comunicare, Oameni

Ce am înțeles din serialul ”Girls”?

Weekend-ul ăsta am văzut toate sezoanele din serialul ”Girls”. Sâmbătă dimineață am început să mă uit la al 5-lea sezon, ultimul care a apărut, ca să văd ce se mai întâmplă cu personajele, pe unde au mai ajuns. Ultima dată când mă uitasem era pe la mijlocul sezonului al 3-lea când acțiunea a început să mi se pară neverosimilă, dar, mai ales, personajul Hannah Horvath, jucat de scenarista serialului, Lena Dunham, devenise aproape insuportabil, atât din punctul de vedere al caracterului, cât și problemelor care îi dădeau târcoale, adesea în mod închipuit, asta e ceea ce credeam eu atunci.

Așa că, prinsă din nou de febra ”Girls”, am decis să fac un efort și să-l urmăresc, în cronologie inversă, pe tot. Dacă mi-a scăpat totuși ceva, dacă am avut prejudecăți când am văzut serialul prima dată, dacă o să înțeleg totul într-o altă cheie? Trebuie să spun de la început că pe Lena Dunham am plăcut-o cu ani în urmă, când și-a făcut apariția în peisajul media.

Când a apărut „Girls”, mi s-a părut un serial excelent ca temă, mai ales că părea al doilea serial memorabil despre femei după ”Sex and The City” cu care, la acea vreme, empatizam, dar nu rezonam pentru că personajele erau de vârste mai mari, peste 30 de ani, și aveau probleme pe care eu nu le aveam (le am acum, e ok, ahahaha). Așa că ”Girls” venea ca acel serial despre tinere absolvente de facultate, cu multe speranțe și visuri, cărora viața le dă peste bot. Pe scurt, nu contează nici cât de inteligent ești, nici câte facultăți ai absolvit ori cu ce note, să trăiești e un joc cu totul diferit, în care numai practica și exercițiul te ajută s-o scoți la capăt.

În plus, Lena Dunham venea ca acest model pentru mine, și multe alte fete, pentru că, în ceea ce mă privește, mi se părea că semăn puțin cu ea: zăpăcită, idealistă, cu veleități de scriitoare, plinuță și cu anxietăți din cauza asta (dar nu numai), liberală, deschisă din punct de vedere sexual, dar cu fixații în cele mai neimportante aspecte. Cam asta simțeam că mă apropie, în linii mari, de Lena Dunham, cu amendamentul că despre mine aș fi zis că sunt mai prietenoasă, mai puțin egoistă și centrată pe nevoile mele, pe scurt, mai plăcută ca om cu care să interacționezi.

Am renunțat să mă mai uit la ”Girls” când, atât în serial, cât și-n viața reală, Hannah Horvath, respectiv Lena Dunham au devenit, așa cum am spus, greu de halit. Dacă în viața reală, Lena Dunham pare că o ia razna pe măsură ce trec anii (dacă sunteți curioși, Google the latest of her issues), în serial m-am gândit că poate sunt alte motive pentru care Hannah Horvath pare într-un rollercoaster greu de urmărit. Așa că înarmată cu răbdare și-o minte deschisă am început să mă uit la episoade. Și, în timpul ăsta, să mă gândesc la experiența mea de viață, la cum au arătat my 20’s.

Înțeleg frustrarea unui om care a terminat facultatea cu anumite așteptări despre cum va arăta viața sa și despre faptul că, în realitate, lucrurile arată cu totul diferit? Oh, da, pe deplin. La fel ca mulți alți tineri de vârsta mea atunci când termină facultatea, unii dintre ei cu idei clare și visuri mari despre un viitor care va curge lin și unde fiecare dintre noi va construi cu mintea clară, etapă cu etapă, vieți profesionale și personale împlinite, și eu m-am numărat prin toți aceștia.

Am pornit, încă de la 18 ani, cu mult elan în tot ce am făcut și, pentru o bună perioadă de timp, m-am bucurat de oportunități extraordinare profesional și de experiențe mai bune și mai proaste personal. Din toate am învățat și cu fiecare mi-am imaginat că creșterea mea pe toate palierele va fi inevitabilă. Ce s-a întâmplat de fapt? Ca mulți alții, și eu m-am mințit pe mine de multe ori și mi-am pus în cârcă fantezii despre propria-mi măreție care nu doar că nu s-au adeverit, însă, adesea, în timp, n-a mai existat nicio asemănare între planurile dintâi și cum am ajuns să simt, cu adevărat, în legătură cu aspecte din viața mea pe care le credeam bine bătute în cuie.

girls-5

Azi, la 30 de ani, în încercarea de a fi un freelancer de succes, de vreo 2 ani de zile, descopăr că, de fapt, n-am nici cea mai mică înclinație să fac business, că lipsa mea de diplomație mă face să nu pot da curs multor colaborări profesionale pentru că nu știu să zic ”ce draguță e ideea ta” în loc să răspund ”e o prostie mare cât casa”, că n-am ajuns încă la vârsta la care să pot să-mi pun credințele deoparte și să zic ”ei, lasă, o să cred în treaba asta la mine în sufragerie, în rest o s-o pun în așteptare ca să-mi văd interesul” și tot așa. Pe scurt, sunt blocată și, acum, la final de an, mă confrunt cu întrebarea: să mă angajez din nou sau să mai încerc s-o duc așa?

În serial, Hannah e într-un punct asemănător: deși cel mai mare vis al ei e să scrie, autocritica, o mână de frustrări, fixația pe care o are pe anumite idei și un anume fel de-a face lucrurile o împiedică să aibă continuitate în planul pe care l-a visat pentru ea dintotdeauna, cartea. În schimb, în jurul ei, alți colegi de liceu ori facultate, pe care-i consideră mai puțin înzestrați, par să publice romane pe bandă rulantă și să aibă succesul pe care și l-ar fi dorit pentru ea.

girls-6

Ce cred că Lena Dunham a făcut super bine în serial, până la urmă, cu toată antipatia mea pentru cine e ea în viața reală și în ”Girls”, ca Hannah Horvath, a fost să arate diferite tipologii de oameni în toată splendoarea, paradoxul și complexitatea lor și, mai ales, cu multă sinceritate. Dacă e o zonă unde totuși Lena și Hannah îmi sunt dragi e încrederea cu care se arată lumii întregi, indiferent că unii o plac, iar alții, ca mine, cred că nuanțele pe care le are țin de spitalul de boli nervoase.

În final, totuși, nu pot să mă întreb dacă starea de spirit pe care personajul ei mi-l provoacă nu e, de fapt, o privire a mea într-o oglindă în care mă recunosc într-o anumită măsură, dar pe care nu sunt încă pregătită s-o accept: aceea că mai am multe hibe la care să lucrez cu mine însămi și că rezolvarea lor vine, adesea, și prin a le expune mai deschis, mai onest în fața celor pe care îi consider, într-un fel, publicul meu.

Adică în fața voastră.

 

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Ce am înțeles din serialul ”Girls”?

  1. sunt curioasă dacă ai răsfoit cartea scrisă de lena? mie mi-au plăcut atât serialul, cât și cartea pentru simplu motiv că au fost sincere. și au venit așa ca o palmă cumva, de trezire la realitate. m-au obligat să văd toate aspectele vieții și să mai pun deoparte ochelarii de cal. și chit că lena are un mod de a te zgudui puțin din locul călduț și confortabil în care stai, e o plăcere să descoperi că există și alte aspecte la care nu te-ai gândit până momentul respectiv.

  2. Andreea zice:

    am citit-o cand a aparut, comandata inainte de a iesi pe piata, venita de la londra :))) nu ideile ei imi displac, ci, adesea, atitudinea ei. dar apreciez sinceritatea cu care se arata, asa, antipatica cum poate fi. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s