Oameni, Timp liber

DIVORCE, cel mai nou serial cu Sarah Jessica Parker

O întrebare pe care o văd des pe wall-urile Facebook e: ”Ce serial îmi recomandați?” Nu e mereu ușor să alegi, dar, din fericire, recent, cel puțin HBO a scos o mulțime de seriale mișto și eu m-am apucat, de asemenea, să le vizionez, căci am cont HBOGO.

Cel mai recent pe care l-am văzut până la zi e ”Divorce”, serialul creat de Sharon Horgan cu Sarah Jessica Parker și Thomas Haden Church în rolurile principale. Deocamdată există doar primul sezon, iar pe 11 decembrie va apărea cel de-al 10-lea episod. Este primul serial în care o văd din nou pe Sarah Jessica Parker, după binecunoscutul ”Sex and the City”.

sarah.jpg

Sarah Jessica Parker în ”Divorce”

Pentru cei care au văzut ”Sex and the City”, o să recunoașteți ușor jocul lui Sarah Jessica Parker (Frances, numele personajului din ”Divorce”) pentru că are același stil vestimentar mișto, aleargă mult fiindcă e mereu în întârziere și-o face foarte bine pe tocurile de obicei înalte și anumite gesturi și ticuri se repetă și-n acest serial astfel încât, uneori, am avut senzația că, de fapt, mă uit la Carrie Bradshaw (numele personajului ei din ”Sex and the City”). Dar asta nu m-a deranjat, ci mi-a creat un sentiment de familiaritate.

”I want to save my life while I still care about it” (”Vreau să îmi salvez viața cât încă îmi pasă de ea”) e fraza prin care, în primul episod, Frances îl anunță pe Robert, soțul ei, că vrea să divorțeze. Ea ia decizia la petrecerea de 50 de ani a unei prietene unde aceasta, sătulă de soțul ei pe care, în aburii alcoolului, îl vede bătrân, gras și neinteresant, ia pistolul și încearcă să-l împuște. Deși ratează, soțul face infarct și ajunge în spital. Este scena care declanșează acțiunea pentru restul serialului.

rob

Sarah și Robert la consiliere matrimonială, pe care n-o încheie.

Frances și Robert sunt căsătoriți de 10 ani, însă relația lor devine, ca multe altele, o obișnuință care nu mai provoacă niciun fel de încântare, mai ales lui Frances. Ea e cea care inițiază ideea divorțului și, după ce Robert află că soția lui a avut o aventură cu un profesor, e de acord să ducă despărțirea la capăt. Împreună au doi copii adolescenți care par că nu dau doi bani pe problemele de viață ale părinților și care iau fiecare decizie a acestora cu aparentă degajare.

Însă, pe măsură ce timpul trece, Frances și Robert își dau seama că divorțul nu e ușor, că să te separi de un om cu care ai trăit mult timp e un proces mai degrabă interior decât exterior. Complicațiile nu sunt doar administrative (deși cei doi vor să treacă prin asta amiabil), ci și de ordin mental și sufletesc (azi sunt împăcați cu decizia, mâine sunt furioși unul pe celălalt și se șicanează).

E un serial care îmi place fiindcă e bine scris și credibil ca mod de funcționare și acțiune a personajelor, pentru că empatizez cu fiecare dintre personaje și povestea lor (fiecare are dreptatea lui) și pentru că, în ciuda acțiunii tensionate, are mult umor (personajele au, în general, peste 40 de ani și, în ciuda problemelor pe care le au, viziunea lor este una la rece, autoironică, orientată spre rațiune).

Primul episod din serial a fost difuzat pe 9 octombrie 2016, deci e o producție cât se poate de proaspătă.

Standard

3 gânduri despre „DIVORCE, cel mai nou serial cu Sarah Jessica Parker

  1. diana zice:

    Mie imi place Thomas Hadden Church, de mor! Prima data l-am vazut intr-un serial de comedie mai vechiut, apoi in George of the Jungle (n-am chef sa caut pe google numele exact al filmului 🙂 )
    saptamana trecuta l-am vazut intr-un film, in care juca tot cu SJP, si Dennis Quaid.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s