Campanii, comunicare, Oameni

Donarea de sânge: de ce Parlamentul abia ales și miniștrii proaspăt învestiți ar trebui să doneze sânge (guest post Diana Turturică)

În cea de-a două zi a anului 2017, o postare mai bizară pe Facebook a răscolit în mine niște amintiri triste despre anul 2016:

„Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti

Like This Page · January 2 · Edited ·

Chemare la donare

La mulţi ani, dragi prieteni!

Haideţi să intrăm în noul an cu o fapta bună. 🙂

Începând de mâine (marţi, 3 ianuarie), vă aşteptăm la donare în număr cât mai mare! Facem un apel special şi către donatorii fideli, deoarece nevoia de trombocite este foarte mare. Pacienţii se bazează pe noi. Împreună putem să salvăm vieţi!

Vă reamintim că programul este de la 7:30-13:30, de luni până vineri.”

Am gândit-o pe multe părţi. Ce strategie de comunicare ciudată! „La mulţi ani şi hai să donezi sânge.” Cum să faci apel la „donatorii fideli”? Că doar nu este vorba despre clientela fidelă. Știind că eu nu pot dona din cauza că sunt subponderală, am ridicat din umeri, am făcut minima fapta bună de a da share şi am trecut la următoarea postare din listă.

Astăzi, văd un share al paginii ”Votez pentru Sănătate”, pe aceeaşi tema:

„Votez pentru sănătate

10 hrs ·

Numai marţi spitalele din Bucureşti au cerut aproape 1.000 de pungi de sânge, în timp ce la centrul de transfuzii s-au prezentat doar 152 de donatori.

#votezpentrusanatate”

Şi-uite-aşa, gândurile care doar m-au indispus pe 2 ianuarie, s-au transformat în regret, indignare şi disperare: 3 momente din vara lui 2016, înlănţuite într-un mod care mă face să cred că nu le voi uita niciodată.

diana-turturica

Diana Turturică

Momentul 1

Vedem la birou, pe Facebook, un apel disperat pentru donarea de sânge în vederea ajutării victimelor unui accident de maşină în care fusese rănită întreagă familie a unui coleg din domeniul juridic, un executor judecătoresc din Bucureşti. Accidentul avusese loc undeva în provincie, iar eu am văzut apelul reconfirmat într-un share al avocatului Gabi Biriş, secretar de stat la vremea respectivă, cu menţiunea din partea acestuia că este vorba despre un caz real şi recent, de o nevoie a unui coleg al nostru şi că informaţia este reală.

Atunci mi-am zis că e bine să te ştie, măcar din auzite, un secretar de stat care are cont de Facebook, că poate îţi salvează viaţa în cazul în care ai nevoie de sânge. Cumva, am gândit situaţia în ideea în care fuseseră mai multe victime în accident şi era în provincie şi poate că i-au prins într-un moment de lipsuri şi, oricum, nu ştiam la vremea respectivă că se poate dona oriunde în ţară pentru o persoană care are nevoie de transfuzie într-o altă localitate.

Momentul 2

În grupul de mămici pe care îl urmăresc, tot pe Facebook, apare rugămintea disperată a uneia dintre ele pentru donarea de sânge grupa A II Rh negativ, pentru o rudă apropiată care urma să sufere o intervenţie medicală. Îmi spun, cu această ocazie, că este o grupă rară din cauza Rh-ului negativ şi poate de aceeea nu există sânge disponibil pentru transfuzie. Îmi dau seama că este chiar grupa soţului meu care, pe lângă grupa potrivită, are şi Rh-ul negativ. O contactez pe mămică pentru a vedea dacă pacientul este în Bucureşti şi aflu preţioasa informaţie potrivit căreia se pare că se poate dona oriunde în ţară pentru o victimă dintr-o altă localitate. Îl întreb pe soţ dacă vrea să doneze şi îmi invadează mintea un singur gând: soţul meu are Rh negativ.  Aşa cum nu s-a găsit sânge pentru această persoană, la fel putem ajunge şi noi în situaţia în care căutăm disperaţi, pe Facebook, sânge, agăţându-ne de speranţa că un om străin va merge să doneze pentru noi.

Momentul 3

E apogeul în care un coleg drag de serviciu a fost diagnosticat cu o boală grea, o boală care l-a smuls de lângă noi într-o clipă şi pentru care s-a făcut un apel disperat, inclusiv pe Facebook, pentru donarea de sânge. Cam atunci am început să înţeleg că lipsa sângelui pentru transfuzii nu este excepţia, ci regula şi că fiecare dintre noi este în egală măsură dator să doneze, pe cât este de îndreptăţit să primească. Când am trăit acest moment, mi-a fost ciudă că nu pot dona şi mi-a fost ciudă că numai cu o săptămână în urmă soţul meu donase pentru un om pe care nu îl cunoşteam şi acum nu mai putea dona pentru prietenul nostru.  Indiferent cât de crud sună, pusă în faţă unei realităţi atât de disperate şi de palpabile, am regretat binele pe care tocmai îl făcusem în detrimentul unui om care ne era mult mai aproape.

coada-la-centrul-de-sange-adevarul

În 2015, după evenimentul Colectiv, oamenii au stat la coadă mai multe zile la rând să doneze sânge la Centrul din București. Foto: adevărul.ro.

Totuşi, nu am înţeles nici atunci, aşa cum nu am reuşit să înţeleg nici până la acest nou apel disperat, cum este posibil să căutăm sânge pe reţele de socializare. Nu înţeleg de ce trebuie să facem noi asta pentru cei apropiaţi şi nu o fac organele de stat. Mai mult, nu înţeleg cum este posibil ca în ţara în care trăim, să caute Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, pe Facebook, sânge pentru 1000 de pacienţi şi să primească, probabil după acest apel disperat, numai 152 de donaţii. Cred că nu exagerez dacă presupun că între timp s-au înregistrat şi decese din cauza lipsei de trombocite.

Revenind la experienţele mele la Spitalul Foişor, pe care le-am povestit într-un text anterior, tot aici, pe blogul Andreei, am trăit 2 momente definitorii cu privire la transfuzia de sânge. La prima operaţie, de la începutul anilor ’90, când mama mea stătea pe un scaun în faţa intrării în sala de operaţie şi încălzea între palme un flacon de sânge (de sticlă, reutilizabil), pe care să mi-l perfuzeze în timpul operaţiei şi momentul din 2002 când am mers cu câteva zile înainte de operaţie pentru a da sânge pentru autotransfuzie în timpul operaţiei.

in suedia, donatorii primesc sms de fiecare data cand cineva are nevoie de grupa lor de sange independent..jpg

În Suedia, donatorii de sânge primesc SMS de fiecare dată când cineva are nevoie de grupa lor de sânge. Foto: independent.co.uk.

Am întrebat de ce se procedează aşa şi mi s-a spus că este mai sigur din punctul de vedere al riscului de transmitere a unor boli (deşi ştiu că şi la acea vreme, sângele donat era testat) şi, de asemenea, pentru că refacerea organismului va fi mai rapidă în cazul în care îşi primeşte propriul sânge. Ambele explicaţii au ţinut, dar am fost un caz fericit, cu o operaţie programată şi fără impedimente de donare.

Cred că, la nivel naţional, este vorba despre o criză, la fel de importantă ca cea a vaccinurilor sau a medicamentelor. Cred că trebuie luate măsuri reale, organizate şi la nivel instituţional, dincolo de orice eforturi de comunicare ale unui funcţionar public, care în loc să doarmă liniştit în ultima zi de concediu înainte de începerea noului an de muncă, postează un apel disperat, în încercarea de a ajuta 1000 de pacienţi în situaţii disperate.

Cred că e important ca fiecare dintre noi să înţeleagă că nevoia de trombocite şi sânge pentru transfuzie este ceva continuu, recurent şi o singură donare nu rezolvă nevoia dintr-un an întreg. Pe website-ul CTSB este precizat acest lucru:

”Este nevoie continuă de sânge din cauza perioadei scăzute de viaţă a componentelor sale.

Timpul de stocare al produselor din sânge:

Globulele roşii pot fi stocate pentru 42 de zile la 2 ° C şi 6 ° C.

Trombocitele pot fi stocate timp de 5 zile cu agitare continuă la 22 ° C.

Plasmă congelată la – 25 ° C are o durată de viaţă de un an.”

donare-untold-someseanul

În vara lui 2015 și Centrul de Transfuzie din Cluj a fost plin: dacă donai, primeai o invitație la festivalul de muzică Untold. Foto: someseanul.ro.

Vă mai scriu câteva informaţii pe care le am de pe site-ul CTSB sau pe care le ştiu din experienţa soţului meu: se poate dona de oriunde din ţară pentru orice localitate în care este nevoie de sânge, orice grupă poate dona pentru orice altă grupă, se face o substituţie de rezerve în cazul în care grupele nu corespund, nu pot dona persoanele subponderale sau anemice, nu pot dona persoanele care au consumat alcool cu 24 de ore înainte de donare (soţul băuse o jumătate de bere în seara anterioară şi a trebuit să revină în ziua următoare celei în care s-a prezentat).

Poate că una dintre problemele care a condus la aceste lipsuri este cea a lipsei de stimulente. Soţul a primit câteva bonuri de masă şi un carnet de donator care nu ştim la ce foloseşte, i s-a spus, dar nu a reţinut (asta dincolo de argumentele care ne-au mânat pe noi către CTSB de tipul „este o obligaţie umană şi morală”.

cf-crucea-rosie-americana-400-ml-de-sange-poate-salva-3-vieti

Conform Crucii Roșii, 400 ml de sânge pot salva 3 vieți.

O ultimă precizare: armata tocmai a donat pentru noi toţi în campania „Donez din dragoste de ţară„, iar în rândul cadrelor militare există acei „donatori fideli”, la fel şi în rândul medicilor. Cred că şi noii parlamentari pot dona (asta ar însemna 466 de donaţii, mai mult sau mai puţin) mai ales că şi-au întrerupt vacanţa pentru plenul din această săptămână. Cred că fiecare dintre noi are obligaţia morală de a face periodic acest gest şi de a răspândi apelul CTSB în familie, la serviciu şi în rândul prietenilor şi de a purta către autorităţi mesajul că trebuie luate măsuri pentru a avea sânge atunci când este nevoie (monitorizarea stocurilor, o procedură standard de atragere a donaţiilor în cazul scăderii stocurilor, stimulente mai convingătoare, etc.)

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s