Oameni, Timp liber

Să visăm cu ochii deschiși

Să visez cu ochii deschiși e una dintre activitățile mele preferate. Cu ajutorul acestei practici știu că, de-a lungul timpului, am reușit nu doar să-mi imaginez situații și oameni pe care i-am dorit pentru mine, ci chiar să și am parte de toate astea. Nu știu să vă explic prea bine cum funcționează puterea gândului. Știu însă că am făcut mii de exerciții de imaginație, dintre care unele s-au și realizat.

Să visezi cu ochii deschiși nu e doar o practică de început de an. Pentru mine, e un exercițiu zilnic pe care îl fac oriunde: acasă, pe stradă, în autobuz. Fie că e conștientă sau inconștientă, visarea cu ochii deschiși mă duce mereu cu gândul acolo unde inima mea a ajuns deja. De obicei, visarea cu ochii deschiși pleacă din inimă.

Am scris că să visezi cu ochii deschiși poate să apară de la sine sau că poți induce această stare. Eu am experimentat ambele situații. Pentru cea din urmă am și niște recomandări care te pot ajuta și pe tine să faci din visarea cu ochii deschiși un spațiu al creativității, pozitivității și veseliei.

mood 1.jpg

Mood boards

Să visezi cu ochii deschiși cu ajutorul unor mood boards înseamnă să realizezi colaje cu imagini care se potrivesc cu dorințele, visurile și aspirațiile tale. Un mood board poate fi făcut chiar de mâna ta cu ajutorul unei bucăți de carton, a uneia de plută sau a unei simple hârtii pe care lipești, desenezi ori scrii. Fie că e vorba de poze, cuvinte sau obiecte, singura condiție este ca ele să reprezinte în plan fizic imaginația ta.

Eu, de exemplu, folosesc de doi ani de zile Pinterest, o aplicație unde, printre boards publice cu muzică, vorbe de duh și alte lucruri care îmi plac mie, am și unele private unde pun tot ce simt că am nevoie și vreau să se împlinească. În 2016 pot să spun că multe dintre intențiile pe care le-am salvat acolo au și devenit realitate. Iar 2017 a început extraordinar din punctul ăsta de vedere pentru că o călătorie la care visam cu ochii deschiși de multă vreme va deveni realitate cu ajutorul altcuiva. De abia aștept să vină momentul în care să vă povestesc mai mult despre asta.

diary

Jurnalul

”Dragă, Jurnalule …” Așa începeai odată textele pe care le scriai, poate, în școala generală și, apoi, în liceu. În aceste texte povesteai lucrurile care ți se întâmplă în viața de zi cu zi, dar proiectai și intenții despre cum ai dori să fie anumite situații sau anumiți oameni. Visai cu ochii deschiși la o lume care să cuprindă mai multe momente pe placul tău.

Însă jurnalul rămâne în continuare o manieră extraordinară prin care să vorbești cu sinceritate despre tine și despre evenimentele la care participi, să scrii cum îți imaginezi că totul ar putea să fie mai bine pentru tine prin acțiuni concrete, să analizezi gândurile și emoțiile pe care le ai în timp real și să vezi care este modelul tău de gândire și cum anume ai putea, poate, să intervii asupra propriului tău comportament ca să obții rezultate diferite prin răspunsuri diferite pe care le dai situațiilor și oamenilor din viața ta.

Eu am avut jurnal în 2016, însă am scris în el de pe la jumătatea anului. Acum mi-am făcut unul nou în prima zi din an. Nu scriu în fiecare zi, ci atunci când simt că am de lămurit ceva cu mine însămi. Pentru mine, jurnalul este o unealtă cu ajutorul căreia urmăresc propriile mele emoții și gânduri și încerc să văd unde repet anumite comportamente care nu-mi plac la mine ca apoi să pot să intervin concret asupra lor.

window

Uitatul pe fereastră

Biroul la care învățam în copilărie era în fața unui geam. Așa este și biroul la care lucrez acum de acasă. Așa că locul în care mi-am petrecut cea mai mare parte din timp citind sau scriind a avut mereu lumină și, mai mult, a fost ca o poartă către lumea de afară. Din această lume am văzut mereu frânturi din realitatea care se petrecea sub ochii mei. Dar, cu ajutorul imaginației, mă gândeam care este contextul mai amplu din care o secvență face parte. Este unul dintre modurile în care mi-am exersat mereu capacitatea de a spune povești.

Și azi, în orice loc aș fi și există ferestre, îmi dau cinci minute ca să mă uit prin geam și să visez cu ochii deschiși la ale mele. Îmi place foarte mult să fac asta pentru că mă relaxează, mă încarcă cu energie bună și mă ajută să fiu creativă. Ca să pot să scriu bine există tot felul de activități pe care le fac și toate sunt pentru mine la fel de importante: de la visarea cu ochii deschiși la cărțile pe care le citesc și până la cursurile online pe care le urmez din când în când, există mai multe moduri ca să îmbunătățesc ce fac.

 

 

Standard

2 gânduri despre „Să visăm cu ochii deschiși

  1. Razvan zice:

    Buna, Andreea. Tocmai ti-am descoperit blog-ul si ma bucur c-am facut-o!

    Intr-adevar, vizualizarea este o unealta foarte puternica, care produce rezultate. Dar ca sa fie si mai eficienta, as mai mentiona o chestie: nu e de ajuns sa-ti imaginezi ceva, trebuie sa intrebuintezi si simturi si emotii. Cu cat tabloul pe care-l creezi e mai complet, cu detalii amanuntite, cu cat vezi mai clar ce-i acolo, simti, mirosi, atingi, gusti, cu atat ii vei furniza subconstientului o fundatie solida pe care sa construiasca, iar el nu te va dezamagi si va veni cu solutiile.

    In rest, super fain articolul, mi-a placut ideea de mood boards.

    Zi frumoasa,
    Razvan

  2. Andreea zice:

    Buna, Razvan! Da, e pertinenta observatia ta. Ma bucur ca mi-ai gasit blogul, lectura placuta in continuare. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s