Taj Mahal
Timp liber

La Taj Mahal

În 2007, Taj Mahal a fost introdus în cele 7 noi minuni ale lumii, un clasament care a fost realizat între anii 2000 și 2007 și care mai numără Marele Zid Chinezesc din China, Colosseum-ul din Roma, orașul Petra din Iordania sau Marea Piramidă din Giza, Egipt, printre altele. Sunt bucuroasă să fiu atât de norocoasă încât să fi vizitat deja, până la 31 de ani, patru dintre aceste monumente recunoscute internațional și anume: Colosseum-ul (poate cel mai ușor de văzut de europeni), orașul Petra din Iordania, Marea Piramidă din Giza, Egipt și, recent, Taj Mahalul din orașul Agra, India.

taj mahal rezan

Taj Mahal văzut la 6.00 dimineața. Foto: Rezan.

250 de kilometri și cam 6 ore de mers cu mașina pe autostradă desparte orice turist care aterizează pe aeroportul din Delhi de Agra, orașul în care se află Taj Mahalul, o capodoperă a arhitecturii, care pe mine m-a impresionat, atât datorită măreției sale, pentru că e o construcție impunătoare, cât și poveștii care, de asemenea, face ca Taj Mahalul să fie deosebit.

IMG_20170422_092512_637

Taj Mahal este cea de-a patra minune a lumii dintre cele șapte nou numite pe care am ocazia să o văd. Foto: Rezan.

Taj Mahal este, de fapt, un mausoleu pe care împăratul Shah Jahan l-a construit pentru soția lui preferată, Mumtaz Mahal, care a murit când a născut cel de-al 14-lea copil al cuplului. Trebuie să știți că indienii consideră copiii o binecuvântare și cu cât ai o familie mai mare, cu atât ești mai norocos. A-i spune unui indian ”bine, bine, dar văd că de-abia te târăști de pe azi pe mâine, la ce-ți mai trebuia un copil?” e un semn de mare jignire, căci un indian nu gândește în termenii ăștia, anume că un copil înseamnă o gură în plus de hrănit, deci o pacoste.

taj mahal 3 rezan

Alături de Eliza, Ioana, Alexandra și Ileana (de la stânga la dreapta). Eu sunt în bluza înflorată. Foto: Rezan

Poate, tocmai de aceea, numărul lor a depășit un miliard și este a doua cea mai numeroasă țară din lume, după China, față de care nu e prea departe, le desparte cam 100 de milioane de oameni, iar recuperarea e posibilă cu atât mai mult cu cât în India nu există vreo interdicție în privința numărului de copii dintr-o familie așa cum e în China. Cine se va mișca, deci, mai repede pentru a deține supremația?

taj mahal 1 rezan

Imagine către o clădire de lângă Taj Mahal făcută din interiorul mausoleului. Foto: Rezan

Construcția Taj Mahalului, care mai cuprinde grădini ample și alte clădiri impunătoare, a început în 1632. Mausoleul propriu-zis a fost terminat în 1643, clădirile și grădinile din jurul său peste alți cinci ani, iar construcția completă a întregului complex a fost încheiată în 1653, deci, cu totul, povestea a fost terminată în vreo 22 de ani, cu vreo 20.000 de artizani care au pus umărul la treabă și costuri care în 2015 au fost estimate la 827 milioane de dolari. Bine c-au avut de unde!

taj mahal 2 rezan

Taj Mahalul văzut dintr-una dintre clădirile alăturate. Foto: Rezan

De ce tot acest travaliu? Din dragoste pentru prinșesa persană Mumtaz Mahal pe care Shah Jahan a iubit-o ca pe ochii din cap și căreia i-a promis o construcție impresionantă astfel încât nimeni să n-o uite vreodată. Cu aproape 8 milioane de turiști în fiecare an, printre care în 2017 m-am numărat și eu, cu siguranță prințesa n-a fost uitată. Taj Mahal a fost inclus în Moștenirea culturală UNESCO în 1983. Prețul unui bilet pentru turiștii străini e cam 1000 de rupii, vreo 15 dolari. Pentru localnici, cam 40 de rupii, adică sub un dolar. Eh, noi să fim sănătoși.

 

 

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s