Oameni, Timp liber

Cum pot recenziile să te ajute să scrii mai bine?

Sunt întrebată adeseori de oameni ce să facă să scrie mai bine? Așa cum spune Răzvan Doica, atlet și antrenor, ”Te duci și faci”. Oamenii vor rețete despre cum să facă una și alta și, prea rar, înțeleg că prin practică vor primi răspunsurile de care au nevoie. Te duci și faci ca să înveți pe pielea ta despre ce este vorba.

write

Cu toate astea, o manieră foarte practică prin care cineva își poate exersa scrisul sunt recenziile. Iar dacă nu ai idee cum să scrii una, poți începe cu site-urile unde ți se cere să faci recenzia unui produs. Mie, de exemplu, îmi place foarte mult să scriu recenzii la finalul unei călătorii despre cazare și despre locurile în care am mâncat și pe care le-am vizitat. Tocmai de aceea, recent, Booking m-a ridicat la rang „genius”, iar TripAdvisor mă încurajează să mai scriu câteva recenzii ca să mă treacă la nivelul 4.

Când scriu o recenzie sunt foarte atentă. Mă pun în pielea unui critic culinar, de exemplu, care trebuie să facă evaluarea diferitelor restaurante și care ia, deci, treaba foarte în serios. Îmi dau seama că ce scriu eu, la fel și ce scriu alții, poate ridica sau coborî un loc, în care oamenii care au localul respectiv au investit bani, timp, energie și pasiune. Așa că atunci când ofer părerea mea încerc să fiu cât mai corectă cu putință.

woman read

Booking și TripAdvisor sunt doar două dintre site-urile care te pot ajuta să îți organizezi ideile și să îți formezi o mână de scris datorită întrebărilor specifice pe care ți le pune și cu care poți rămâne în minte pe termen lung, căci pot fi văzute ca direcții de urmat în structurarea unui text astfel încât el să aibă, cum se spune în linii mari, început, mijloc și sfârșit. Dacă ești pasionat de cărți, Goodreads e, de asemenea, un site foarte util unde poți să scrii despre cărțile pe care le citești și unde poți să citești despre ce preferă alții.

În plus, joaca asta luată în serios are beneficiile ei. De exemplu, pentru că sunt „genius”, Booking îmi dă 10% discount la mai multe cazări din țară și din lume și îmi oferă tot felul de servicii gratuite, precum free shuttle bus de la aeroport la cazare, acolo unde treaba asta e posibilă.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s