Sport, Timp liber

Tibi Ușeriu, din nou în Turul Giganților

Later edit: Tibi Ușeriu s-a retras în această dimineață din cursă, după 81 de km parcurși, din cauza unei răceli foarte puternice. La fel ca anul trecut, problemele medicale îl țin din nou departe de Tor des Geants. Poate anul viitor va fi unul mai norocos!

După ce anul trecut a abandonat cursa din cauza unor probleme de sănătate, Tibi Ușeriu a început ieri o nouă ediție a Tor des Geants, una dintre cele mai grele competiții de alergare montană din Europa. Pentru că lui Tibi nu-i place să lase nicio cursă neîncheiată, el a reluat provocarea cu obiectivul de a termina traseul în primii 15 concurenți.

Până în acest moment, la fel ca-n edițiile anterioare, cursa este dominată de italieni și francezi, obișnuiți cu vârfurile montane din Valea Aostei, cea mai mică dintre regiunile Italiei, înconjurată de cei mai înalți munți ai Europei și aflată aproape de granițele cu Franța și Elveția.

adrian grigore tor

Adrian Grigore a participat anul trecut la Tor des Geants. În foto se odihnea într-un punct intermediar pe traseu.

Cursa, cu o distanță de 330 de km, adună 24000 metri diferență de nivel în cele 32 de vârfuri pe care concurenții trebuie să-i depășească într-un timp limită de 150 de ore. La ediția de anul ăsta participă alți trei români: Cornel Buliga, Alex Petruț și Bogdan Iovu. Anul trecut concurenții au fost Viorica Mălai, Adrian Toma, Adrian Grigore și Daniel Mușat. Cu toții au trecut linia de sosire.

După prima zi de cursă, în acest an, Tibi Ușeriu se află pe locul 195. Numărul său în concurs e 1314. Oricine poate urmări în direct cursa pe site-ul Tor des Geants. Pe site-ul Red Bull poți citi ce am scris despre cursă anul trecut.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s