Oameni, Timp liber

Cum să fii mai aproape de oameni

”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, e motto-ul după care s-a ghidat Rezan când a creat Bodhi Yoga, un studio pentru corp, minte și suflet.

Sunt din ce în ce mai multe studiouri de yoga în București. Pe lângă clasele de yoga care existau deja în centrele de fitness. De ce prinde această disciplină tot mai mult teren? Poate că e momentul ei. Sau momentul nostru, al oamenilor care vor să înțeleagă tot mai mult cine sunt și de ce. Rezan e unul dintre oamenii care încearcă să-ți facă viața mai bună cu ajutorul practicii yoga. De ce e el diferit poți afla chiar acum din interviul pe care l-am făcut cu el.

Cine ești, Rezan?

Sunt instructor de yoga. M-am întors în România în urmă cu doi ani după ce am colindat lumea în lung și-n lat. Venisem aici ca să-mi văd familia, nu aveam de gând să rămân. Dar ceva s-a întâmplat: mi s-a părut că locul pe care îl lăsasem în urmă se schimbase și că, poate, am totuși ceva de făcut aici, pot să împărtășesc ce am aflat și ce știu cu oamenii de aici, pot să fac o mică diferență. Așa că mi-am făcut un proiect și am început, printre altele, să predau yoga prin diferite locuri în București.

Rezan

De ce spui ”printre altelte”?

Pentru că am început să fac și retreat-uri în țară și-n străinătate, în care am combinat călătoriile, experiențele noi, cu practica yoga. Pe urmă am început să particip la tot felul de festivaluri și să predau yoga și acolo, când oamenii mă chemau. Și, bineînțeles, am început să susțin evenimentele de gen în care oamenii conectați cu lumea asta veneau aici să cânte, să danseze sau să împărtășească din ceea ce știu.

Între timp, am devenit singurul profesor îndrumător din Europa de Sud Est pe yoga tibetană. Asta s-a întâmplat anul trecut în Germania, unde mă reîntorc în februarie, la anul, să mă recertific. Față de yoga hindusă, unde odată ce te-ai certificat, ești considerat așa zis profesor, în yoga tibetană e nevoie de reevaluare la fiecare doi-trei ani. Aici învățăturile pornesc de la maestru către elev pe cale orală și e important ca ceea ce tu înveți de la maestru să rămână cât mai autentic și-n practică. Deci trebuie să te reîntorci la el ca să vadă că n-ai luat-o pe arătură (râde).

Pe urmă, din iarna lui 2016, am devenit rezident la ashramul Mahatma Yoga din Rishikesh, India (n.red. am fost cu Rezan în călătoria ”Journey to the Heart”, am scris despre ea pe blog și ți-o recomand și tie, e o experiență pe care n-o vei regreta). Maestrul Yogi Ji m-a inclus în lista de profesori rezidenți și de fiecare dată când merg acolo, și predau o perioadă de timp. Și maestrul mai are nevoie de câte o vacanță din când în când (râde).

Așa ți-a venit ideea unui loc al tău?

Nu, nicidecum. În momentul în care m-am întors în România am știut că nu voi deschide un loc al meu. Lucrasem în studiouri afară și știam ce înseamnă să ai grijă de unul, multă bătaie de cap. Voiam doar să împărtășesc din ceea ce știu în cât mai multe locuri atfel încât practica și învățăturile să ajungă la cât mai mulți oameni. Dacă aș fi stat într-un singur loc, asta nu s-ar fi întâmplat. Așa că, timp de un an și jumătate, am predat în multe locuri din București, până într-un punct.

Rezan

Care e acela?

Că lucrurile se întâmplă prea repede, pe bandă rulantă, clasele sunt unele după altele, nu ai timp să respiri, să îți tragi sufletul, să comunici cu ceilalți studenți sau cu profesorii. Ora se termina, te ridicai rapid și plecai că trebuia să înceapă următoarea. Ori eu îmi imaginam lucrurile diferit. Atunci am trimis un gând Universului să-mi aducă în cale un spațiu în care să pot face activitatea așa cum o aveam eu în minte, fără să fiu constrâns. Ca atunci când spui o rugăciune în minte să găsești un job mai bun, un om pe care să-l iubești sau un milion de euro pe jos (râde).

Și Universul ți-a scos spațiul acela în drum?

Până la urmă, da! N-a fost genul acela de ”scos în drum” ca atunci când vezi o toaletă ecologică plantată în mijlocul unei benzi pentru biciclete (n.red. o astfel de toaletă chiar a existat pe banda pentru biciclete în dreptul Ateneului Român din București) (râde). După ce m-am întors din ultimul retreat în India, am mers la una dintre participante la sala de dans unde predă ca să-i duc ceva. Când am văzut locul am zis ”wow”, a fost un click. Și am întrebat-o dacă nu au o cameră liberă unde să îmi desfășor și eu activitatea de două ori pe săptămână. Mi-a arătat un loc, dar n-avea geamuri și-n practica yoga ai nevoie de lumină. Însă mai aveau unul și m-am dus să-l văd și pe acela după câteva săptămâni. Era fix ce îmi trebuia: cameră cu tavan înalt, cu geamuri mari, cu parchet pe jos. Și uite așa, de la ideea de a nu avea niciun spațiu al meu, am reluat în minte fiecare argument pentru care nu am vrut să fac asta și până la urmă am zis că dacă simt asta, poate că am nevoie de asta în acest moment. În plus, îmi plac provocările, îmi plac proiectele noi. Până la urmă, de ce-am fugit, n-am scăpat (râde).

Ce anume te speria?

Unii oameni mi-au zis să nu amestec pasiunea cu business-ul, că sunt chestiuni diferite. Pe de altă parte știam din lucrul în alte studiouri ce funcționează și ce nu, ce probleme au ownerii de acolo, cum ar putea să fie mai bine. Am învățat, practic, din greșelile altora și acum eram pregătit să învăț și din ale mele (râde). Am vrut să creez un spațiu de nișă unde oamenii să se simtă ca acasă, unde există pauză de 30 de minute între clase, unde poți să bei un ceai, unde ai o bibliotecă de unde poți să iei cărți de profil și să le citești, pe scurt, am vrut să formez o comunitate mai legată, atât între participanți, cât și între participanți și îndrumători. În plus, am vrut să dau șansa unor oameni la început de drum să împărtășească învățăturile lor în noul studio. Cu toții am început de undeva și avem nevoie de încredere.

Bodhi Studio

Așadar, cu ce e diferit Bodhi Studio?

În primul rând, așa cum ziceam, cu prezența acestor profesori noi, care vor să se afirme și să împărtășească ce știu. Apoi, avem peste 80 de clase lunare, predate de 10 profesori cu viziuni diferite asupra practicii yoga. M-au întrebat unii și alții dacă există suficienți oameni interesați de atâtea ore și sunt convins că da, e un oraș cu peste 2 milioane de locuitori. Unii practică deja yoga, alții n-au încercat deloc, dar sunt curioși. De la yoga pentru seniori (50+), la yoga pentru copii și adolescenți și multe workshop-uri pe diverse teme, pot spune că la Bodhi Studio are câte ceva pentru fiecare. Deci poți să ai o experiență completă fără să-ți împarți abonamentul între o sală de fitness și una de yoga, poți găsi aproape totul într-un singur loc. În plus, o să avem tabere cu toți profesorii studioului și alte evenimente despre care voi vorbi pe parcurs ce ele se vor întâmpla. Veniți și o să vedeți cu ochii voștri tot ce avem de oferit.

Află mai multe despre studioul Bodhi, despre clasele de yoga și despre evenimente pe pagina de Facebook, Bodhi Studio.

Citește despre ”Călătorie spirituală în Nepal”, un retreat pe care Rezan îl pregătește pentru primăvara lui 2018, și în care am să merg și eu.

 

 

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s