Oameni, Timp liber

Cui i-e frică de arta contemporană?

Scurt ghid pentru începătorii care se uită la arta contemporană fără să înțeleagă mare lucru. Așa, ca mine.

Am zburat 500 de kilometri cu avionul până la Timișoara să văd, pentru prima dată, o bienală de artă contemporană. Evenimentul se numește Art Encounters și se află la a doua ediție. Până pe 5 noiembrie, și tu mai poți să ajungi acolo și să vezi despre ce este vorba. Dacă ești ca mine, novice într-ale artei contemporane, experiența mea poate să-ți fie de ajutor. După ce am stat patru zile în preajma unor artiști, curatori, galeriști, dealeri și jurnaliști de artă, am înțeles la ce să mă uit când merg la un astfel de eveniment.

CE ESTE ARTA CONTEMPORANĂ? ÎNCERCAREA MEA DE-A LĂMURI, CÂT DE CÂT, LUCRURILE

Prin arta contemporană (adică tot ce s-a creat din anii `50 până în zilele noastre), creatorul încearcă să interpreteze și să traducă realitatea în care el trăiește. Iar realitatea aceasta e diferită pentru că fiecare artist vine din altă parte a lumii. Contextul politic, economic și social în care un artist există se poate regăsi adesea și-n arta sa. Iar arta contemporană, mai mult ca oricare e alta, e racordată la prezent, la ceea ce se întâmplă acum. Astfel că eu, privitorul, pot înțelege prin ochii artistului, lumea din care acesta vine și problemele cu care se confruntă. De ce probleme? Pentru că în arta contemporană privitorului i se ridică mereu la fileu întrebări, uneori incomode, la care să se gândească.

Art Encounters 2017

Art Encounters 2017 la Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

În plus, arta contemporană pare că acceptă cam orice fel de expresie artistică atât timp cât ea nu lezează pe nimeni. De la mai clasicele forme de exprimare ca pictura, desenul și sculptura până la mai noile mijloace (care, de fapt, între timp au devenit și ele vechi, începând cu mijlocul secolului al XX-lea; arta ține pasul inclusiv cu dezvoltarea tehnologică și se lasă influențată de ea) precum arta video, instalația sau sound art-ul, artistul alege, în aparență, să dea formă ideii sale așa cum își dorește. De ce în aparență? Pentru că dacă flerul și dorința personale ar fi singurele criterii, poate că arta lui n-ar ieși niciodată din atelier, nu l-ar expune nimeni. Sună cinic, însă în jurul artistului și-a artei pe care o creează e un întreg mecanism care are regulile sale: galeristul vrea una, curatorul vrea alta, cumpărătorul și-ar dori poate cu totul altceva. Fiecare dintre aceste păreri influențează într-o anumită măsură ce face artistul.

Și ar mai fi ceva. Deși la o primă vedere, arta contemporană provoacă la nivel rațional – ce problemă ridică artistul prin ce-a creat și care e mesajul său – primul răspuns pe care-l obține adesea de la privitor e unul emoțional. Pe scurt, îmi place sau nu-mi place o lucrare la care mă uit în primul rând datorită sentimentelor pe care le trezește în mine. Apoi, luată la bani mărunți, lucrarea trece și prin filtrul minții și capătă sensuri care depășesc sfera pur emoțională/estetică. Iar asta e poate una dintre principalele merite ale artei contemporane: ne îndeamnă să ieșim din zona de confort și dintr-un fel de stare de lene a gândirii și să încercăm să înțelegem la ce ne uităm de fapt, într-un context mai amplu – politic, economic și social.

Ami Barak si Diana Marinciu

Curatorii Art Encounters 2017 – Ami Barak și Diana Marincu

DE CE CONTEAZĂ CE-A VRUT SĂ SPUNĂ CURATORUL?

Orice expoziție de artă are un ”părinte”, curatorul (de la curare – a avea grijă). Sau mai mulți. La Art Encounters, aceștia au fost Ami Barak și Diana Marincu. Ei au avut rolul de-a invita artiștii și lucrările în acord cu tema pe care au ales-o în acest an, Viața – mod de întrebuințare, și de a le organiza tuturor proiectele în spațiile de expoziție într-o formă coerentă, care să dea un sens temei generale. Ca atunci când citești un roman cu mai multe capitole. Dacă planul curatorului a fost dus la capăt cu brio, atunci experiența vizitatorilor va avea ”greutate”. Cum se traduce această ”greutate” ? În fața artei, privitorul va experimenta o serie de emoții și relații în raport cu aceasta: se va simți tensionat de ceea ce vede, va căuta explicații, va încerca să găsească relații cauzale, va observa legături și o complexitate de sensuri dincolo de ceea ce se vede. Pe scurt, va reuși un du-te-vino inteligent de la conceptul curatorial la realitatea din spațiile de expoziție. Tocmai de aceea, înainte de a porni la drum, contează să citești despre intențiile pe care curatorul le-a avut atunci când a organizat lucrările dintr-o bienală în raport cu tema acesteia. Apoi, în spațiile de expoziție, cu informațiile pe care le ai deja, te uiți la proiectele artiștilor, citești poveștile și intențiile care le însoțesc, apoi, în minte, legi toate aceste cunoștințe între ele.

CE SĂ ȘTIU ÎNAINTE SĂ MERG LA ART ENCOUNTERS?

O să ai nevoie de timp ca să vizitezi de-a fir a păr ce e pe-acolo! Sunt mai multe spații pe care le poți vizita în Timișoara și Arad  (Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi, Halele TIMCO, Casa Isho și Muzeul de Artă Arad sunt printre cele mai importante), unde peste 100 de artiști români și internaționali au expus peste 300 de lucrări, de la instalații video și fotografie până la pictură și sculptură. Viața – mod de întrebuințare e tema bienalei din acest an și e inspirată din romanul din 1978 a lui Geoges Perec, La vie mode d’emploi. Plecând de la această temă, artiștii îți arată prin lucrările lor problemele, dilemele, soluțiile și răspunsurile pe care viața, așa cum au înțeles-o ei, le oferă. Cu unele dintre interpretările lor poți rezona, cu altele nu. Oricum ar sta lucrurile, important e să-ți aduci aminte că nu există corect sau greșit atunci când ai de-a face cu experiențele de viață ale oamenilor și înțelegerea lor. Căci, în final, tocmai ăsta e rolul unei bienale, în general, și-al artei contemporane, în particular: de-a aduce laolaltă moduri de înțelegere diferite ale aceluiași subiect și de-a te lăsa pe tine, privitorule, să-i găsești propriile înțelesuri, să te joci cu imaginația și, de ce nu, să-ți pui întrebări similare în legătură cu propria existență.

Art Encounters 2017

Art Encounters 2017 la Halele TIMCO

CARE AU FOST EXPOZIȚIILE MELE PREFERATE LA ART ENCOUNTERS?

La fel ca tine, și eu sunt un începător într-ale artei contemporane. De aceea scriu acest text, ca să îmi fac ordine în gânduri, ca și când aș vorbi cu voce tare într-o piață publică despre ce am înțeles din tot ce am văzut. Deci, tot din poziția asta, îți voi spune ce expoziții mi-au atras atenția și de ce. Ține minte că, la fel ca arta pe care o s-o vezi în bienală, și alegerile mele sunt pur subiective. Mi-au plăcut anumiți artiști mai mult decât ceilalți pentru că am rezonat cu ei ori, uneori, au declanșat în mine o stare de enervare/anxietate. Asta s-a întâmplat pentru că ce-am văzut a adus la suprafață situații de viață ori probleme pe care nu sunt încă gata să le confrunt, deci mă deranjează când mi se pare că cineva sau ceva, chiar și-o simplă idee, scormonește prin mine după ele.

Untitled_Mixed Diary de Aurora Kiraly de la Muzeul de Artă din Arad m-a făcut să mă gândesc la toate ideile creative pe care nu le-am dus niciodată la capăt pentru că faptele banale din viața de zi cu zi au reușit să acopere, în cele din urmă, energia pe care, de fapt, aș fi vrut s-o investesc în cu totul alte activități. Așa am înțeles și jurnalul Aurorei, alcătuit din imagini, note din caiete în care a scris idei și frânturi de proiecte, file din activitatea ei curatorială și de management, e-mailuri cu iz administrativ pe care le schimbă cu tot felul de oameni. În tot acest tablou, mi-a sărit în ochi la prima vedere un e-mail în care Aurorei i se explica cum anume urmează să arate din punct de vedere legal o colaborare. Ca freelancer, mi-am adus aminte de toate momentele similare în care, pe rând, mai departe de eu, Andreea, am fost o simplă entitate juridică: colaborator, PFA sau SRL. Aurora a fost sinceră și-a vorbit despre problemele noastre, ale tuturor, în care spiritul nostru ludic e îngropat de banalitatea vieții cotidiene în care plătim facturi, mergem la serviciu, ne luăm copiii de la școală și ne întrebăm: azi ce mai mâncăm? Proiectul ei e oglinda în care fiecare poate să-și vadă propria existență.

Casa visurilor a lui Dan Perjovschi, lucrare pe care am văzut-o la Halele TIMCO în Timișoara, m-a impresionat din mai multe motive. În primul rând urmăresc de mult timp ceea ce face Dan Perjovschi fiindcă arta lui mă distrează și mă emoționează în egală măsură. Cu umor și ironie, dar vizând mereu teme cât se poate de serioase, Dan Perjovschi ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim, căci prin desenele sale, el face un rezumat al problemelor de zi cu zi din societatea noastră și cea internațională. Casa visurilor e în egală măsură un proiect social și artistic. După ce a stat împreună cu copiii de la groapa de gunoi din Cluj, Pata Rât, și a făcut trei zile un workshop de desen cu ei, Dan Perjovschi a adunat toate desenele lor și le-a transformat într-o carte de colorat care poate fi cumpărată. Banii din aceste vânzări se reîntorc în Pata Rât, la organizațiile care dezvoltă proiecte cu copiii de acolo. Proiectul lui Dan Perjovschi este poate cel mai bun exemplu că arta este și semnal de alarmă – segregarea socială a peste 300 de familii de romi care trăiesc în Pata Rât – și îndemn la mobilizare, căci, în mod concret, privitorul poate să dea o mână de ajutor într-o problemă socială, poate să cumpere cartea, deci să doneze bani cu care se pot face mai multe lucruri bune.

Wiping the forehead of ... Slobodan Stosic

Slobodan Stosic

Wiping the forehead of … [Ștergând fruntea …] a lui Slobodan Stosic e lucrarea care mi s-a părut, în egală măsură, banală și extraordinară datorită simplității și originalității ei. În fiecare dintre spațiile expoziționale ale bienalei, artistul a pus la îndemâna publicului cutii cu câte 60 de servețele, pe fiecare existând un desen sau un mesaj, în aparență fără nicio legătură între ele. Însă, privit îndeparoape, proiectul său ne duce cu gândul, din nou, la viața noastră din fiecare zi care nu e altceva decât o înșiruire de evenimente câteodată fără nicio legătură prin care pur și simplu trecem și care-s legate între ele de un fir invizibil și firav. Am luat câte un astfel de servețel din fiecare loc în care am ajuns și, în total, am strâns șapte. De la primul șervețel pe care scria simplu IDIOT (în mod paradoxal, după acest moment, am reușit să îmi scap telefonul mobil în toaleta muzeului, fapt care m-a făcut să râd cu gura până la urechi, ce ironie!) și până la ultimul pe care scria Are individual protest possible?, o întrebare pe care mi-o pun și eu zi de zi, prin ceea ce aleg să fac și să fiu, mi-am dat seama că fiecare șervețel e de fapt o frântură de viață și că puse cap la cap formează existența fiecăruia dintre noi, cu întâmplările ei ciudate, haotice, absurde, emoționante sau semnificative. Pe unele dintre ele le-am recunoscut în propriul istoric, pe altele le-am privit ca pe niște momente care li se întâmplă altora sau care au loc în jurul meu zi de zi. În final, ideea șervețelului mi s-a părut ingenioasă pentru că unele dintre cele mai dese întrebări/remarci pe care le aud în jurul meu sunt: Ai un șervețel?/ Dă-mi și mie șervețelul ăla!/ Nu uita să cumperi șervețele!

În final, trebuie să-ți spun că am început să scriu acest text în urmă cu aproape o lună, atunci când Art Encounters își deschidea porțile. De ce îl public abia acum? Pentru că atât a durat să-mi dau seama la ce anume m-am uitat și să înțeleg, cât de cât, ce e arta contemporană și cum anume funcționează mecanismul din spatele ei, din poziția omului care nu știe mai nimic despre aceste subiecte, dar încearcă să le deslușească pentru sine și pentru ceilalți. Impactul unei bienale și a lucrărilor pe care le vezi acolo s-ar putea să te urmărească și să te răscolească pentru multă vreme. Pentru că asta reușește să facă arta bună, să te-nvârtă ca pe-o rufă în cuva mașinii de spălat. La sfârșit, cu toate că s-ar putea să ieși puțin amețit și șifonat, vei fi, poate, și mai curat. Adică mai dispus să te uiți la oameni cu empatie și la viețile lor cu înțelegerea că sunt diverse, colorate și, mai ales, sub semnul hazardului și al impermanenței. Așa cum e și viața ta.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s