Campanii, Oameni, Timp liber

Am muncit o zi pe șantierul Hospice Casa Speranței din Brașov

În 1995, părinții tatălui meu au murit la o diferență de câteva luni unul de celălalt. Bunicul a murit într-un cămin de bătrâni de insuficiență cardio respiratorie după o lungă și grea suferință din cauza bolii Parkinson cu care s-a luptat timp de aproape cinci ani de zile și care, spre sfârșit, l-a imobilizat la pat. Bunica a avut grijă de el în tot acest timp, însă un cancer spontan și agresiv a pus-o și pe ea la pat, astfel încât tata și cei trei frați ai lui au început pe rând să-și ia concediu ca să aibă grijă de el, până când căminul a devenit singura soluție ca lucrurile să fie ținute, cât de cât, sub control. Sora lui tata a luat-o pe bunica la ea acasă și a îngrijit-o până la final. Amândoi erau oameni în vârstă, bolile amândurora deveniseră agresive și tata alături de frații lui au făcut tot ce au putut ca să le fie bine părinților.

Când mă gândesc la situația de atunci îmi dau seama cât de mult i-ar fi ajutat și pe bunici, și pe tata și frații lui un loc ca Hospice Casa Speranței din Brașov, primul centru din România, înființat în 2001, care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă unui număr de peste 2000 de copii și adulți cu boli terminale, în fiecare an. Ce ar fi însemnat, atât pentru bunicii mei, cât și pentru tata și frații lui, să beneficieze de acest ajutor specializat, de care România încă duce lipsă pentru că, în ciuda eforturilor mari și bunei organizări, Hospice Casa Speranței deservește doar 9% dintre bolnavii terminali din România și familiile acestora. Vă dați seama, deci, cam câți oameni cu boli terminale în această țară se chinuie pe cont propriu să ducă o viață decentă până la finalul zilelor atunci când nu au acces la servicii specializate. Suferința lor e de neimaginat!

Voluntarii-ENGIE-pe-santierul-Habitat-for-Humanity-din-Brasov (2).jpg

Voluntarii alături de care am muncit

De aceea, atunci când Habitat for Humanity și ENGIE Romania mi-au propus să merg o zi pe șantierul Hospice Casa Speranței din Brașov și să ajut la lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a clădirii, am spus imediat DA. În plus, cauza celor de la Hospice Casa Speranței îmi este familiară de mai mulți ani, căci am donat în mai multe rânduri pentru ei, atât prin intermediul evenimentelor sportive unde prieteni și cunoscuți au alergat la maratoane și ultra maratoane pentru Hospice Casa Speranței, cât și prin intermediul donației recurente, când, lunar, o anumită sumă de bani, pe care am agreat-o, îmi e luată din cont și redirecționată către Hospice Casa Speranței.

Lucrările pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii Hospice Casa Speranței au durat tot anul 2018, iar ele se vor încheia în luna noiembrie. Alături de alți 20 de voluntari ENGIE Romania din București și Brașov am avut sarcina de-a hidroizola și de-a zugrăvi camerele pacienților, totul sub îndrumarea specialiștilor de la Habitat for Humanity, coordonatoarea lucrărilor. Aceste lucrări au fost cu atât mai necesare cu cât clădirea nu a mai fost renovată din 2002, de la deschidere, așa că acoperișul avariat și izolația precară făceau ca, anual, costurile pentru întreținere să fie uriașe, în loc ca aceiași bani să meargă către serviciile de îngrijire paliativă.

Voluntarii-ENGIE-pe-santierul-Habitat-for-Humanity-din-Brasov (1).jpg

Voluntarii au vopsit camerele pacienților

Ce au făcut, pe scurt, aceste lucrări de reabilitare și eficientizare energetică la care am pus și eu umărul pentru o zi? Au dus la economii considerabile care, în cifre, sunt echivalentul a 140 de zile de spitalizare sau a 395 de vizite de îngrijire la domiciliu. Fără cuvinte!

Ce am făcut, concret, pe șantier?

Ziua mea a început la ora 4.00 dimineața, când m-am trezit să mă pregătesc pentru misiunea pe care o aveam de dus la îndeplinire. Îmi place să am timp pentru rutina mea de dimineață așa că, având în vedere că la 6.30 urma să plecăm spre Brașov din parcarea companiei ENGIE Romania din București, aveam suficient timp să îmi beau cafeaua, să fac duș și să mă pregătesc mental pentru ce urma. Îmi place ca, atunci când știu că urmează o zi lungă, să mă pun în starea de spirit necesară ca să duc lucrurile la bun sfârșit cu voioșie și recunoștință. O poți numi, dacă dorești, meditație. Iar acțiunea la care urma să merg implica, pentru mine, o mare doză de energie și gânduri bune, atât pentru ce urma să fac, cât și pentru oamenii cărora acest proiect li se adresează.

IMG_20180901_124431.jpg

Lucrând cu spor la hidroizolație

Ne-am adunat toți voluntarii la ora stabilită și după un drum destul de lung până la Brașov, căci Valea Prahovei e acest loc veșnic aglomerat, indiferent de oră, am ajuns la centrul Hospice Casa Speranței, unde am fost primiți cu mult entuziasm. După ce am băut o cafea, ni s-a povestit despre reabilitarea care s-a făcut acolo în ultimul an, apoi ni s-a explicat ce urmează să facem, am primit echipamentul de protecție, ni s-a făcut inspecția muncii, apoi am fost împărțiți pe echipe și am început munca.

Eu am ales să mă ocup de hidroizolație pentru că mi-am dorit să petrec timp în aer liber și pentru că am vrut să învăț ceva nou. L-am avut coleg pe Liviu, care face parte din echipa permanentă de construcții care a lucrat la proiect de la început la sfârșit, și care a avut multă răbdare cu mine, fiindcă ce am făcut eu cu chiu, cu vai o zi întreagă, el ar fi terminat de unul singur în câteva ore. Dar măcar sunt o companie plăcută și chiar dacă a fost cu ochii și cu gura pe mine – ”nu așa, Andreea, așa se face”- sunt sigură că a fost o zi diferită și amuzantă și pentru el, care l-a făcut să-și dea seama că munca pe care o face poate că e obișnuință pentru el, dar pentru alți oameni, ca mine, poate fi o piatră temporară de moară.

IMG_20180901_124313.jpg

Liviu m-a învățat meserie

În timp ce învățam să întind adeziv hidroizolant cu mistria pe soclul clădirii – aceștia sunt niște termeni noi pe care i-am învățat în ziua mea la Hospice – în camera de zi din centru avea loc o pomenire a unui fost pacient. M-a impresionat că evenimentul avea loc acolo așa că am întrebat dacă e un lucru care se întâmplă des. Mi s-a spus că, în general, familiile celor care au fost îngrijiți la Hospice aleg să facă acest gen de evenimente la centru ca un semn de mulțumire pentru ajutorul primit și pentru a dona, mai departe, bani din care alți bolnavi să aibă parte de cele mai bune tratamente.

După ce am întins adezivul pe soclu, am lipit peste el plăci de polistiren termoizolante, elementul central al hidroizolației la care am lucrat în acea zi. Am stat în cele mai ciudate poziții și știam că, la finalul zilei, urma să am febră musculară în cele mai neobișnuite părți ale corpului, însă eram pregătită pentru asta. În jurul meu, toată lumea muncea cu simț de răspundere și puteai să vezi, de la o oră la alta, cum sarcinile sunt, rând pe rând, îndeplinite.

IMG_20180901_124427.jpg

Stăpână pe mine, pe mistrie și pe adeziv

La ora 13.00 am avut pauza de masă, unde m-am dus împreună cu Liviu numai atunci când cineva ne-a anunțat că e timpul pentru asta. Eram amândoi atât de prinși în ceea ce aveam de făcut încât nici nu ne-am mai gândit la mâncare, deși, cu siguranță, ne era foame. În sala de mese, ne-am lăsat căștile de protecție deoparte, ne-am spălat de straturile de adeziv de pe brațe – ca începătoare, am pus adeziv, în mod egal, și pe perete, și pe mine – apoi ne-am așezat la rând să ne luăm porția de mâncare.

Fiecare a povestit despre ce-a făcut în orele care au trecut și, după terminarea pauzei, am continuat treaba cu și mai multă energie și cu sarcini noi. Pentru că voluntarii care au zugrăvit camerele terminaseră treaba în prima parte a zilei, au venit afară unde au încheiat munca la hidroizolație, în timp ce eu mi-am făcut de lucru cu niște bare pe care am început să le exfoliez ca să le pregătesc pentru lăcuire și vopsire.

3.JPG

Voluntar fericit că a pus, cu folos, umărul la treabă

În tot acest timp am putut să văd și să stau, succint, de vorbă cu unii dintre pacienții care ieșeau afară, la aer curat, iar asta m-a emoționat foarte tare pentru că starea lor gravă de sănătate era vizibilă cu ochiul liber. De la doamna care fusese operată la gât, care avea părul rar din cauza ședințelor de chimioterapie și care asculta muzică populară la telefonul mobil așezată pe un scaun sub un copac și până la bătrânul care fusese scos afară cu tot cu pat și căruia fiul îi mângâia mâna de parcă ar fi fost un bibelou de porțelan, ziua la Hospice Casa Speranței a fost un amestec de muncă și secvențe rupte parcă dintr-un film.

La ora 16.00, cu o oră mai devreme decât era prevăzut în plan, nu doar că încheiasem sarcinile zilei, dar făcusem mai mult decât planificat. Ne-am bucurat că am lucrat atât de eficient, ne-am îmbrățisat și ne-am aplaudat, apoi am primit fiecare câte o diplomă care atestă efortul depus în acea zi și buna îndeplinire a sarcinilor. De asemenea, ar fi corect să spun că, în ceea ce mă privește, am învățat și niște meserie.

Voluntarii-ENGIE-pe-santierul-Habitat-for-Humanity-din-Brasov (3).JPG

Munca e brățară de aur

În drumul înapoi spre București m-am gândit mult la părinții și la prietenii mei, la faptul că sunt recunoscătoare că suntem cu toții sănătoși și că, sper, să îi am pe toți alături cât mai mult timp pentru că fără ei mi-ar fi mai greu. Am văzut, cu alți ochi, munca pe care o depun toți oamenii de la Hospice Casa Speranței, care lucrează, în fiecare zi, cu moartea, o muncă grea, unde compasiunea e principala calitate, mai departe de cunoștințele de specialitate. Și unde m-am bucurat că pacienții care beneficiază de ajutorul Hospice Casa Speranței pot să trăiască ultimele zile și luni de viață cu decență și, poate, mai împăcați.

Cât a costat investiția ENGIE Romania și cum s-a făcut colaborarea?

Peste 200.000 de euro au fost cheltuiți pentru ca clădirea Hospice Casa Speranței să fie complet reabilitată și eficientizată energetic. Ea va dispune și de o centrală termică nouă, cazane pentru încălzire perfomante și un acoperiș nou cu panouri solare. Datorită acestei investiții, Hospice Casa Speranței va face economii anuale de 60.000 de lei la întreținerea clădirii.

DSC02534.JPG

Raluca taie cu atenție polistirenul cu care s-a izolat soclul clădirii

Proiectul a fost implementat de Habitat for Humanity, o oragnizație non-guvernamentală, care e în România de 21 de ani și care are activitate în peste 70 de țări din toată lumea. Misiunea Habitat for Humanity e eradicarea locuirii precare, însă, în același timp, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupurile vulnerabile.

Între 1 și 5 octombrie, Habitat for Humanity va desfășura proiectul BIG BUILD, construcția a 8 case în 5 zile pentru opt familii din Cumpăna, județul Constanța, alături de voluntari din toată țara. Habitat for Humanity mai are nevoie de 100 de voluntari pentru acest proiect, așa că dacă vrei să dai o mână de ajutor, o zi sau toate cinci, citește mai mult despre cum poți să faci asta pe pagina de Facebook a evenimentului.

DSC02783.JPG

Totul e bine când se termină cu bine

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s