Oameni, Timp liber

”Iubește și fii iubit(ă)” sau despre asumare în viața de cuplu (și nu numai)

Unele cărți le citesc cât ai bate din palme. Pe altele, chiar dacă îmi plac, le termin într-o mie de ani. Nu știu prea bine de ce se întâmplă asta, însă lucrurile au tendința să se complice atunci când citesc mai multe cărți deodată. Așa s-a întâmplat și cu cartea ”Iubește și fii iubit(ă)”, scrisă de psihologul și psihoterapeutul de cuplu, Domnica Petrovai, pe care o urmăresc de multă vreme.

Iubește și fii iubit(ă) – Aproape totul despre relația de cuplu” este o carte care mi-a plăcut mult pentru că e scrisă simplu și dintr-o perspectivă personală, în care, adesea, Domnica face trimiteri la propria experiență de cuplu ca să ne ajute să înțelegem mai bine la ce se referă. Își asumă greșeli din relații trecute, iar asta o face să jongleze cu ușurință între tabăra specialiștilor în cuplu și cea a oamenilor care au aceleași probleme în relații, ca noi, restul. Din acest punct de vedere, Domnica devine un om cu care e ușor să rezonezi, nu doar un profesor care dă lecții.

iub-si-fii-iubit.jpg

De fapt, lecțiile și le ia fiecare din carte, după nevoi și dorințe. Exemplele prezentate de Domnica le putem raporta ușor la propriile noastre experiențe, sunt ca o oglindă în care, dacă ne uităm, și noi ne putem reflecta și vedea mai bine cum suntem atunci când suntem într-o relație.

Mie mi-au atras atenția câteva idei exprimate tranșant în cartea ei și când le-am citit m-am gândit că unii oameni s-ar putea să se supere sau să nu fie de acord cu felul în care ea gândește. De exemplu, relația dintre un așa zis abuzator și o așa zisă victimă, cum se naște o asemenea interacțiune, cum se menține și cum se poate încheia genul acesta de raportare între doi oameni.

Așa că i-am ridicat la fileu Domnicăi câteva dintre temele despre care a scris în carte, cele care mi s-au părut mai provocatoare, și am făcut un interviu cu ea, pe care-l poți citi în continuare.

Prezinți în cartea ta o idee care mi s-a părut foarte interesantă, dar despre care se vorbește azi tot mai puțin: responsabilitatea individuală. În timp ce noi suntem obișnuiți să găsim mai degrabă vinovații pentru ceea ce trăim și pentru cum ne simțim, tu spui ”Stop, e timpul să îți asumi propria existență și să fii navigatorul ei”. De ce nu prea ne asumăm propriile vieți?

Am convingerea că, într-o oarecare măsură, o să și explic de ce, noi avem abilitatea, de aici respons-abilitatea, de a menține starea de bine, de a învăța ce înseamnă o relație sănătoasă și, în consecință, de a iubi. Omul are puterea de a iubi, este o forță pe care și-o dezvoltă, o practică și, în consecință, va fi iubit. Pe de altă parte, depindem mult de contextul de viață în care trăim, de comunitate. Sunt numeroase studii de psihologie socială care arată că riscul de divorț crește nu doar dacă prietenii tăi divorțează, ci și dacă prietenii prietenilor tăi, pe care tu nici măcar nu i-ai întâlnit vreodată, fac asta. Atât de puternică este influența culturii în care trăim. Ceea ce ne aduce tot la discuția despre responsabilitate, la cât de rezilienți suntem, cât autocontrol și disciplină personală avem, câtă claritate avem și cât de conștienți suntem. Reziliența înseamnă că nu renunți când îți e greu, înseamnă că nu ești reactiv la orice face și spune partenerul, înseamnă că dacă el/ea este reactiv și te „atacă” prin critică, tu îi poți conține disconfortul și îl poți privi cu compasiune. Uneori, sau adesea, să nu ne imaginăm că „trebuie” să fim mereu zen. Nici gând. Însă iubirea este și o abilitate care depinde și de măsura în care suntem conștienți, cât de prezenți suntem și cât de multe știm despre ce înseamnă, de fapt, a iubi. Ce vreau să spun este că poți practica iubirea, așa cum practicăm compasiunea sau non-reactivitatea. Depinde de noi.

Analiza celuilalt este o formă de fugă și evadare, e ușor să-i pui un „diagnostic” celuilalt, deși adesea ești departe de a-l înțelege, mai ales că nu te înțelegi nici pe tine.

Domnica Petrovai

Suntem obișnuiți să găsim vinovați, responsabilitatea e mereu pe umerii altcuiva care ne-a dezamăgit și, în consecință, noi suntem produsul acestor dezamăgiri. De ce ne purtăm ca și când, în relații, suntem legați de mâini și de picioare?

Bună întrebare! Când mai tot timpul găsești vina în celălalt, atunci ai un mod distorsionat despre ce înseamnă responsabilitate. Cumva ai înțeles, din experiențele de viață și dintr-o lipsă de conștientizare, că starea ta de bine este în controlul celuilalt. Ceea ce înseamnă o mare dependență. Încă nu ai înțeles cât depinde de tine și care este contribuția ta și care este contribuția celorlalți. Dependența este o mare problemă în multe cupluri din România, care numesc iubire ceea ce este doar o nevoie de celălalt. Și este și o problemă de așteptări care vin tot dintr-o formă distorsionată de înțelegere a ceea ce înseamnă o relație. Sunt dezamăgit de ce nu îmi oferi, îți spun asta cu reproș și mă aștept ca tu să fii iubitor și ispășit. Îți poate fi frică și să-i faci pe plac celuilalt, însă aduni atât de multă furie, încât distanța va fi și mai mare în cuplu.

Vezi prezentarea Domnicăi Petrovai despre ce înseamnă să fii un părinte bun:

Vedem adesea ce e în neregulă la celălalt, dar prea puțin la felul în care și noi contribuim la starea de a fi a unei relații. De ce ne e greu să ne uităm la noi înșine și să ne vedem așa cum suntem?

Ne este greu, aici este problema. Experiența de a fi vulnerabili, de a ne privi noi pe noi, de a fi în contact și conectați cu ce simțim și ce avem nevoie, adesea lipsește. Să ne gândim cât de des nu știm de ceea ce avem nevoie, de la lucruri simple, ne este sete și mâncăm în loc să bem apă sau suntem obosiți și am avea nevoie de o pauză, dar alegem să muncim și mai mult. Suntem în contact cu gândurile noastre și trăirile produse de minte, dezamăgiri, furie, tristețe, însă sunt trăiri produse de interpretările noastre. Înseamnă că habar nu avem ce vrem, pentru că judecata, interpretarea blochează conectarea cu noi și cu celălalt. Să ne gândim la certurile în cuplu, adesea ele se transformă în reproșuri, în falsa convingere că știm intențiile îngrozitoare ale celuilalt, dar, în realitate, este o discuție paralelă, nici unul dintre cei doi nu vorbesc cu adevărat, de cele mai multe ori nici măcar nu sunt conștienți de ce anume sunt iritați sau frustrați și e ușor să-l găsești vinovat pe celălalt.

Îl vedem cu ușurință pe celălalt și asta observ ușor în terapia de cuplu. După ce le recomand o lectură celor doi, ei vin cu multe observații, aha-uri despre partener și cu foarte puține aha-uri despre ei. Fenomenul în psihologie se numește proiecție. Proiectăm pe celălalt propriul nostru disconfort. Și, dacă ești convins că ai un partener critic sau care nu exprimă ce vrea direct, mai gândește-te o dată. Poate tu ești cel critic. Sau când ești convins că ai un partener narcisic, adesea și tu, sau doar tu, ești cel cu îndreptățire, însă e greu să vezi asta. Acesta este și motivul pentru care terapia de cuplu și de familie este valoroasă pentru că ai și perspectiva celuilalt. Îl poți vedea și pe celălalt despre care partenerul îți vorbește într-un anumit fel. Și, cel mai adesea, sunt teribil de surprinsă de discrepanțe.

Procesul de conștientizare este unul de lungă durată și ai nevoie de multe experiențe diverse să te vezi cu adevărat pe tine. La fel cum ai nevoie de timp să fii în contact cu ce ai nevoie, să te hidratezi, să te odihnești, să faci mișcare sau să consumi anumite alimente. Pare simplu și chiar devine simplu, însă după o lungă perioadă de prezență și atenție față de tine. Analiza celuilalt este o formă de fugă și evadare, e ușor să-i pui un „diagnostic” celuilalt, deși adesea ești departe de a-l înțelege, mai ales că nu te înțelegi nici pe tine.

Poate una dintre cele mai grele idei despre care ai scris e că în relația abuzator – victimă, fiecare dintre părți se identifică cu rolul său. Pe scurt, abuzatorul joacă acest rol, la fel cum și victima se identifică, uneori, cu rolul său. Cum adică?

Cred în contribuția fiecăruia. „Victima” este o persoană care are nevoie de celălalt, într-un mod nesănătos și care, la rândul ei, îl abuzează pe cel care, aparent, este „abuzatorul”. Dependența de celălalt este tot o formă de abuz, cum este și abandonul sau respingerea. Una dintre cele mai dificile experiențe este când unul dintre parteneri are o combinație de îndreptățire și dependență, cel care se simte îndreptățit ca partenerul să răspundă nevoilor lui/ ale ei. Și, adesea, partenerul este schema de abuz și neîncredere și îi este reactivată mai mereu. Își întrețin unul altuia neputințele. Așa că i-aș sprijinii fără judecată pe amândoi să se maturizeze și să-și asume un proces de schimbare. Nu ajută cu nimic să-i plângem de milă victimei, cum spui, pentru că încurajăm dependența și abuzul.

Cred că relația în sine este construită de amândoi. Este și motivul pentru care evoluăm și în funcție de cât evoluează celălalt. Și la multe cupluri se observă că, atunci când unul dintre parteneri face schimbări, celălalt, dacă este prezent în relație, începe să se schimbe și el.

dom1.png

Domnica Petrovai crede în descoperirea de sine

Cineva care e victimă într-o relație crezi că poate să își asume rolul pe care-l joacă și, deci, ca după o trezire, să își ia puterea înapoi și să nu mai permită să fie victimă? 

Da, cred că fiecare are puterea de a se „trezi” și de a-și asuma contribuția în relație fără să mai dea vina pe partener, soartă, ghinion sau părinți. În practică, persoanele cu dependență au una dintre cele mai mari provocări, adică procesul este mai lent. Cine vrea să devină adult, cu efort, disconfort și să devină responsabil când, până acum, au putut funcționa așa, cu victimizare, folosindu-se de partener? La cabinet, oamenii aceștia ajung adesea cu depresii sau anxietăți. Vin rar pentru că își dau seama că nu sunt autonomi.

Să ne bucurăm și să ne simțim bine împreună, fără atâtea judecăți, analize și dorința de a-l repara sau schimba pe celălalt.

Domnica Petrovai

Ce poate determina un om să se trezească, să vadă, dintr-o dată, cine e și care e contribuția sa la o relație și, în consecință, să schimbe foaia?

Dintr-o dată nu se întâmplă! Mulți caută „treziri” miraculoase, pleacă în călătorii sau caută „vindecări” imediate. Este un proces lent, ca orice progres real, unde ai sentimentul că ai înțeles ceva valoros despre tine, însă este o muncă de conștientizare zilnică. Sunt însă anumite practici care sprijină procesul de asumare și trezire. Unul este practica meditației zilnice, să ai 10-15 minute de reflecție, introspecție, așa te apropii de înțelegerea ta. Dacă la început gândurile sunt tot despre ceilalți, ce ți-au făcut, cum te-au dezamăgit, cum te-au rănit, în timp, cu practică, stai cu tine și devii mai prezent cu gândurile, trăirile tale și faci alegeri mai conștient. A doua practică foarte valoroasă este să te înțelegi și să observi cum reacționezi în conversațiile dificile cu ceilalți. Cât de multă înțelegere ai când asculți și perspectiva celuilalt, cum mintea ta devine mai flexibilă și devii mai empatic/ă. Când ai experiența de a trăi disconfortul tău, mai ales în conversații dificile, o ceartă cu iubitul/iubita, cu acceptare, compasiune și curiozitate, vei fi mai conștient de alegerea pe care ai nevoie să o faci, mai în acord cu valorile tale. Transformarea devine vizibilă într-un an sau câteva luni de practică și pentru tine și în ochii celorlalți, însă vine ca urmare a unui efort zilnic, conștient și asumat. Poți să ai grijă de mintea ta, să devină mai sănătoasă, așa cum ai grijă ce mănânci, când și ce îți face bine, ce te reîncarcă într-un moment sau altul.

dom2.jpg

Ai scris că rareori soluția, în cazuri de criză, este despărțirea. De ce să te desparți când lucrurile scârție nu e soluția? 

Da, o despărțire, înainte de a înțelege ce se întâmplă în relație, înseamnă că pierzi o valoroasă informație despre tine. Pleci din relație și vei ajunge să ai aceleași tensiuni și reproșuri cu următorul partener, poate într-o altă formă, însă esența este aceeași. Ceva din tine este neînțeles, neclarificat, nevindecat. De exemplu, dacă tu te percepi drept o persoană mai puțin afectuoasă și crezi că așa ești și nu e nimic de schimbat și ai un partener mai rece și te desparți de el și pentru că îți lipsea afecțiunea și alegi acum un partener cald și tandru și ești fericită, în sfârșit, ai găsit ce aveai nevoie, însă tu aștepți afecțiunea lui. Și, la un moment dat, și el va vrea să primească și tu încă nu ai învățat să dai, deci ajungi în același punct de criză. Sigur, am simplificat, însă asta e ideea. Rezolvă cu tine ce este de rezolvat în relația în care ești. Și dacă asta duce la o îmbunătățire a relației și reconectare, minunat, însă la fel de sănătos este și să te desparți, dacă e cazul. Vei intra în următoarea relație cu mai multe resurse și cu unele „probleme” rezolvate.

Sunt relațiile interacțiuni dificile așa cum se spune sau cum se crede? Până la urmă, cum puteam avea parte de o relație care să ne bucure și în care să ne simțim noi înșine?

Pot fi dificile dacă așa le privim, însă dacă reînvățăm să ne bucurăm, să savurăm momentele petrecute împreună, să avem umor și să nu luăm atât de în serios multe probleme sau discuții, viața este mult mai ușoară. Intimitatea și vulnerabilitatea este inconfortabilă și dificilă pentru mulți, însă o relație înseamnă mai mult decât acele momente. Sunt studii, asta apropo de tot felul de mituri despre cuplu, care au arătat că, de exemplu, cuplurile care au învățat tehnici, metode de „comunicare” în cuplu, ori nu i-a ajutat cu nimic, ori problemele s-au înrăutățit. Partenerii au exersat mai degrabă abilitatea de a-i critica pe parteneri. Sau un alt mit este că trebuie să-l sprijini pe partener când îi este greu și pare de bun simț. Însă studiile au arătat că sprijinul este bun la bine, însă la greu este mai bine ca sprijinul să fie invizibil. Ce este însă valoros este să împărtășim bucuriile cu partenerul, să facem efortul să îl înțelegem și să ne facem înțeleși și să fim jucăuși. Să ne bucurăm și să ne simțim bine împreună, fără atâtea judecăți, analize și dorința de a-l repara sau schimba pe celălalt.

Vrei să fii la curent cu ce face Domnica Petrovai? Urmărește-o pe site-ul Mind Education Health.

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s