Nepal, o experiență unică, care merită încercată o dată în viață

Anul 2018 a început pentru mine cu o călătorie la care visam de multă vreme, în Nepal. Deși a trecut aproape un an de zile de la acea experiență, primesc în continuare întrebări despre destinație și despre ce a însemnat pentru mine să fiu aproape de cei mai înalți optmiari din lume ori să locuiesc, chiar și pentru scurtă vreme, într-o mănăstire budistă. Am scris la vremea respectivă mai multe texte despre Nepal, pe care le poți căuta și citi, în continuare, pe acest blog.

Dar pentru că, între timp, Rezan a organizat o a doua călătorie acolo, care s-a încheiat recent, mi s-a părut o idee bună să vorbesc cu câțiva dintre oamenii care au fost cu el în tura a doua și să aflu de la ei cum li s-a părut o astfel de experiență și de ce o recomandă. Următoarea călătorie în Nepal va avea loc în luna martie a anului 2019 așa că, acum, ai și mai multe opinii la cald care să te încurajeze să faci acest pas și să mergi într-o destinație unică din care revii cu amintiri pentru toată viața.

Ioana Șerban are 34 de ani și este lucrător de tineret, adică face educație nonformală cu tinerii. ”Când am fost întrebată ce vreau să fac când voi fi mare, am spus: vreau să călătoresc și să fiu fericită. Până acum am reușit și nu am de gând să mă opresc,” spune ea. Este unul dintre oamenii care au fost în a doua călătorie în Nepal, alături de Rezan, aceeași pe care am făcut-o și eu la începutul acestui an.

După ce am vorbit cu Alma Andreescu despre experiența ei în această țară, am vrut să aflu și de la Ioana cum i s-a părut călătoria. Cu Ioana am fost și în India, anul trecut, așa că pe ea o cunoșteam dinainte de acest interviu.

”În călătoriile mele am norocul să întâlnesc oameni excepționali care îmi deschid noi orizonturi și așa aventura asta numită viață devine din ce în ce mai interesantă,” mărturisește Ioana.

Hai să vedem cum a fost pentru ea călătoria în Nepal.

IMG_2540.jpeg

Ce te-a atras la călătoria în Nepal și de ce ai decis să mergi în aventura asta?

De când l-am auzit pe Rezan că plănuiește călătoria în Nepal, mi-am dorit să merg cu el. Nu am putut să merg în cea din martie 2018, dar m-am înscris imediat pentru cea din noiembrie. Când am văzut pozele din martie, am devenit foarte nerăbdătoare. Îmi doream tare mult să merg într-un templu budist și să asist la slujbele lor (puja), să îi văd pe călugări, mandalele, Kathmandu. TOT.

Nu este prima ta dată în călătorie cu Rezan. Ce îți place la destinațiile pe care le alege și la experiențele pe care le oferă?

Este a doua călătorie cu el. Va fi și a o treia, în 2019. În primul rând, destinațiile sunt extraordinare. Sunt locuri în care îmi doream să ajung, dar mereu găseam motive să nu o fac. Când spune Rezan că merge, nu mai am nici o reținere: trebuie să merg și eu! Asta fac când vreau ceva: spun că ”trebuie” sau ”îmi trebuie” în loc de ”vreau” sau ”îmi doresc”. Fiecare excursie are ceva special: în India am făcut mai mult yoga, în Nepal a fost mai mult clădirea încrederii în sine prin depășirea limitelor fizice (râde). În ambele călătorii am simțit că fac ceva special pentru mine, că mă întăresc pe mine psihic și fizic. Fiecare călătorie îți trezește toate simțurile: simți, experimentezi, te testezi, te distrezi, înveți, TRĂIEȘTI!

Ce știai despre Nepal înainte să ajungi acolo?

 Știam ce cred că știe toată lumea: capitala Kathmandu, în țara asta parcă s-a născut Buddha, budism, hinduism, Himalaya, Everest, cașmir. Sinceră să fiu, nu m-am documentat despre locurile unde vom merge. Îmi place să merg și să descopăr acolo, fără să fiu influențată prea tare de prea multe informații date de alți călători.

Care a fost prima impresie când ai ajuns în Nepal?

Prima impresie a fost foarte bună. Cu toate că nu am vrut să mă documentez, eram oarecum influențată de ”povești”, e păcat că mulți dintre cei de acasă se gândesc în primul rând la cât de ”săraci” sunt cei de acolo și că nu sunt civilizați. Asta chiar mă enervează cel mai rău, că nu este deloc adevărat. Sunt civilizați, au doar alte standarde. Mă așteptam să semene mult cu ce am văzut în India. Am rămas plăcut impresionată să văd că nu prea este așa: cu toate că au multe lucruri în comun cu ceea ce am văzut în India, se simte clar diferența. Nu cred că pot să spun exact care este diferența, dar cel mai tare am simțit-o în felul în care se poartă cu turiștii; este diferit de ce am experimentat în India. Sunt mult mai calmi și aș putea spune mai primitori. Mi-a placut mâncarea lor, iar berea Everest este suuuuper. Am rămas plăcut impresionată de condițiile pe care le-am avut la toate cazările de pe traseu. Nu ne-a lipsit nimic, iar mâncarea a fost delicioasă!

IMG_20181109_163358.jpg

Cum ți s-a părut Kathmandu și oamenii de acolo?

Kathmandu rules! Dar Pokhara is the place to be! Nu pot să spun că am văzut bine Kathmandu, am fost în partea turistică plină de magazine și în două locuri istorice: un complex de temple hinduse, unde se incinerau morții și un vechi oraș în jurul căruia s-a dezvoltat actualul Kathmandu. Cum am mai spus, oamenii mi-au placut pentru că erau relaxați și obișnuiți cu turiștii, deci te puteai plimba liniștit pe strazi, fără să te simți urmărit cu privirea sau fără ca cineva să îți vândă cu forța ceva.

Culorile sunt fascinante. Am avut marele noroc să ajungem în Kathmandu de Diwali, o sărbătoare a luminilor. Fiecare casă avea desenată o mandala la intrare; erau făcute cu prafuri viu colorate, petale de flori, iar seara le împodobeau cu mici lumânări. Am încercat să pozez cât mai multe. Erau minunate!

Mi-au plăcut mult restaurantele la care am fost. Cu toate că orașul pare înghesuit, intri pe o straduță, treci printr-un culoar și PAM!PAM! găsești o oază frumoasă, parcă ruptă de restul orașului. Îmi place mult să decopăr ”secrete” în orașe.

Chiar și hotelul nostru era o oază. De pe terasă se vedea tot orașul, iar noaptea era așa vesel cu toate luminițele de Diwali. În fața hotelului aveam un copac cu un trunchi atât de gros încât localnicii au făcut un mic altar în scorbura lui.

Care dintre punctele călătoriei te-a atras cel mai mult, de ce ai așteptat cu nerăbdare acest moment?

Cel mai mult mi-am dorit să ajung la mănăstirea budistă. În documentarele sau filmele văzute despre călugării budiști din zona Nepal sau Tibet, mi-au plăcut templele, slujbele (puja) și mi-am dorit să fiu prezentă într-un astfel de moment, să aud în direct slujbele, să îi văd pe călugări și să simt vibrațiile rugăciunilor lor.

Sinceră să fiu, la prima slujbă m-am emoționat atât de tare, că mi s-au umezit ochii. Eram așa de fericită și ma gândeam: ”uite, mă, Ioano, încă o dorință împlinită! Acum concentrează-te să nu bocești și pune-ți următoarea dorință! Se pare că se realizează toate!” Din păcate nu am avut ocazia să fac o mandala în stilul tradițional. Dar nu-i bai!

Cum ți s-a părut viața la mănăstire și disciplina călugărilor budiști, ce anume te-a impresionat acolo?

Cum am spus mai devreme, m-au impresionat slujbele cel mai mult. Templele mi se par de o frumusețe rară. Culoarea mea preferată e roșu, iar templele budiste sunt pline de această culoare, deci pentru mine, la liniștea specifică templelor, se mai adaugă și o fericire vizuală, dată de culoare.

Micuții calugări mi s-au părut extraordinari. Erau de la 4-5 ani cred, până la peste 20. Cei mici erau un deliciu să îi privești. Calugări, călugări, dar în primul rând erau copii! Dimineața, la puja de la ora 6, erau super amuzanți. Cu toată solemnitatea momentului, mă făceau să râd serios: ba se jucau între ei, ba se înghionteau, ba adormeau și eu credeam că se leagănă pentru că se roagă, până când se trezeau din somn sărind în sus sau fiind loviți ușor peste cap de un călugăr mai mare care trebuia să se asigure că micuții se roagă și nu fac altceva. Tot spectacolul ăsta era așa de natural. Mi-a plăcut mult să îi văd că sunt jucăuși, dar atenți, că sunt copii, dar au solemnitatea călugărilor. I-am văzut într-o zi cum se duceau spre școală. Ceata lui Pițigoi, nu altceva! Țipau, alergau, se împingeau, râdeau, era o ceată vișinie care rupea liniștea templului. Cum să nu râzi și tu cu ei! Super frumos! O amintire minunată!

În ceea ce privește disciplina lor, mă gândeam la mine, cât de mofturoasă eram la vârsta lor. Ei se sculau cu noaptea în cap, pregătiți pentru puja, erau la timp la fiecare masă și mâncau cu poftă tot ce primeau și, ce primeau, nu era cine știe ce, dar era bun. Am văzut că micuții ajutau și în bucătărie. Sincer, am simțit-o ca pe onoare să pot fi acolo cu ei! Niște copii care se roagă zi și noapte pentru pace, mi-au dat să mănânc din mâncarea lor și m-au lăsat să asist la slujbele lor. Ce onoare! Sunt atât de norocoasă că am putut să trăiesc așa sentimente și să vad așa minunății. Faith in humanity restored!(râde)

47488385_10217599895051911_3242875465836265472_n.jpg

Cum te-ai simțit înainte de zilele de trekking și de ce ți s-a părut interesant că vei fi în parcul național Annapurna?

Zilele înainte de trekking au fost relaxante. La mănăstire chill, în Kathmandu distracție, Pokhara super mișto. Eram curioasă de trekking. Avem emoții pentru că știam că va fi o mare încercare pentru mine. Am încredere în forța corpului meu, deci știam că o să fie ok. Nu știam multe despre traseu, ce ne-a spus Rezan, ce mai auzeam de la ceilalți. Nu știam nici despre Annapurna. Nu am vrut să citesc, după cum am spus: am vrut să fie totul o necunoscută, totul nou. Nu am vrut să îmi fac așteptări.

Cum a fost prima zi de trekking, ziua treptelor fără sfârșit?

Pfffffiu! Aș vrea să încep prin a spune că nu sunt ”om al muntelui”. Nu urc pe munte, nu eram pregătită fizic. A fost greu! Aveam eu încredere în forța corpului meu, dar uit că am 34 de ani și mă tot raportez la ce puteam să fac fizic când aveam sub 30 de ani; când, fără pregătire fizică sau exerciții puteam să fac mai multe. Surpizăăăăă! Se pare că pot …dar mai greu!(râde) Acum râd când mă gândesc, dar atunci nu prea râdeam.

Îmi aduc aminte că mă concentram să încerc să respir corect. Aia a fost cel mai greu pentru mine. Respirația mă trăgea în jos cel mai tare, nu picioarele. Îmi veneau în minte tot felul de tâmpenii. Începusem să găsesc sloganuri pentru Nepal: Nepal, the land of stairs. Nepal, wherever you want to go, we have a stair for you! Nepal, a stair for your thoughts. Stairway to Nepal. Nepal, you’ll never guess how many stairs we have, until you get here. Uite așa făceam eu haz de necaz.

Vocea lui Rezan: ”Ioana, ai reușit!” a fost cel mai frumos lucru. M-am simțit ca o mare campioană. Medalia de aur, imnul României, tot tacâmul. Uite că, acum, mi-a venit un alt slogan. Știi că ai ajuns la destinație când auzi vocea lui Rezan: ”Ai reușit! Ești cea/cel mai tare!”Pe toți ne aștepta cu brațele deschise. Asta da primire după un drum luuuung.

Ce anume ți s-a părut inedit în trekking-ul din Himalaya, ce momente nu vei uita niciodată?

Este inedit câte ”trepte” pot avea (râde). Totul mi s-a părut ”wow”. Aș începe cu faptul că nu aș fi crezut că sunt în stare să fac așa ceva. Și că am ales să fac asta, eu pe munte.

Traseul este foarte frumos. Pot spune că pozele pe care le tot vedem la TV sau în reviste nu se compară cu realitatea. Mă uitam la ”prietenele mele”, treptele, și nu îmi venea să cred că au fost puse acolo de oameni.

Adică eu îmi dau sufletul călcând pe ele, dar cineva le-a cărat până acolo și le-a pus ca eu să pot urca mai ușor. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost fără ele.

Mai întâlneam cu porteri care cărau provizii și, când treceau pe lângă mine, mergeau de zici că nu aveau zeci de kilograme în spate. Au o forță incredibilă și cred că au arcuri, nu picioare.

Nu voi uita când am avut o discuție foarte interesantă cu o căpriță în prima zi, pe treptele mele dragi. Era așa micuță și sprintenă. Eu o întrebam dacă mai am mult și ea răspundea mestecând iarbă. Mi-am continuat drumul după ce m-am odihnit puțin lângă ea și mi-am dat seama că mă poate auzi cineva care venea din urmă.

Peisajele sunt uimitoare. Nici nu stăteam să fac poze. Pur și simplu preferam să mă opresc și să mă uit în jur. Aveam sentimentul că o poză nu va putea capta frumusețea. Îmi plăcea să întâlnesc localnici pe drum. Erau zâmbitori, levitau pe treptele alea, nu ca mine care parcă mă cufundam în ele: Namaste! Namaste! Și ne depășeam.

Cum a fost pentru tine să fii înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți din lume?

Nu știu care e cel mai bun cuvânt, așa că voi alege ”interesant”. Merită să îi vezi cu ochii tăi. Pozele nu se compară cu adevărata imagine care se desfășoară în fața ta. Mai ales la răsărit și apus, parcă ești pe tărâmul zeilor, în Olimp.

nepal 3.jpg

Care a fost ziua ta preferată din trekking, de ce?

Ziua preferată a fost cea în care am început să coborâm, când am plecat de la Poon Hill (3210m). Am mers în același ritm cu alți 4 oameni din grupul nostru și un porter. A fost tare amuzant. Ne-am distrat copios, glume, râsete, poze, filmulețe, haz de necaz când coborârea se transforma în alte trepte de urcat. Răzvan era în plină formă și pregătit cu o glumă la fiecare pas. A fost cea mai relaxantă zi de trekking pentru mine.

De asemenea, mi-a plăcut că traseul era prin pădure. Vegetația era foarte interesantă: copacii aveau rădăcinile atât de mari încât se transformaseră în trepte.

Pe lângă noi au trecut caravane de măgăruși și un tânăr călare. Țin minte că ne uitam la cal fascinanți, cum putea să coboare pe acele trepte, care nu erau micuțe deloc, cu cineva în spate. Cascade de diferite mărimi, căprițe, chiar și maimuțe erau la un moment dat în copaci.

Ce anume ți-ar fi plăcut să mai faci în Nepal?

Mi-am dorit să merg cu elicopterul până la Annapurna Base Camp. Aș fi împușcat 3 iepuri deodată: să merg cu elicopterul, să stau la 4000m și să văd de unde pleacă profesioniștii mai departe pe munte. N-a fost să fie, dar nu e nici o problemă. Am făcut alte lucruri la fel de interesante.

De ce ai recomanda și altor oameni călătoria asta?

Pentru că merită din plin! Eu nu sunt pasionată de urcatul pe munte și mi-a plăcut mult de tot. De fapt, în această călătorie nu este vorba numai despre munte, este o experiență totală încă din primele momente. Rezan are un talent de a face călătoriile lui foarte interesante, îți activează toate simțurile și creează momente pentru ca fiecare să poată descoperi ceva despre sine. Și dacă nu ești genul de persoană ”spirituală”, să spunem, este Nepal, Himalaya, Kathmandu!

Despre locurile astea citeam în cărți și mă uitam la documentare când eram mică. Nu aș fi crezut că voi ajunge să le văd cu ochii mei. Vibrația călătoriei mele în Nepal va rămâne cu mine să îmi dea energie tot anul, până la următoarea experiență cu Rezan.

nepal 2

Următoarea călătorie în Nepal organizată de Rezan va avea loc în luna martie, 2019. Pentru informații complete despre călătorie intră pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: