Dă o șansă la viață prematurilor de la Spitalul Universitar din București

În fiecare zi, în România, e câte ceva de rezolvat. Sunt atât de multe de făcut, încât nu e loc de plictiseală sau de lipsă de opțiuni. Fiecare dintre noi poate alege cu inima unde vrea să ofere energia, timpul și, uneori, banii. Și asta e minunat pentru că avem multe exemple în jurul nostru că, din nimic, se pot construi lucruri vitale pentru societate, așa cum e, de pildă, primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică construit exclusiv din donații și sponsorizări.

Și acest text e tot despre copii vulnerabili care în România au puține șanse de a trăi atunci când se nasc prematuri. E 2019 și-n partea asta de lume și, cu toate astea, unele lipsuri sunt atât de flagrante încât e greu de indicat anul exact în care țara noastră se află, de fapt, bazându-ne doar pe condițiile de viață precum numărul de gospodării cu toaletă în casă, de exemplu. INS spunea anul trecut că 5,9% dintre orășeni nu au WC în casă, deci ce să mai vorbim de cei care trăiesc la țară? Las deoparte însă acest subiect pentru altă dată.

SMALL.jpg

Tot România, din toată UE, e țara în care mor cei mai mulți prematuri pentru că spitalele nu au suficientă aparatură vitală să-i țină pe toți în viață. Pe scurt, dacă ai un copil care se naște prematur într-un spital în care incubatoarele (dacă sunt mai multe) sunt ocupate de alți bebeluși în aceeași situație, s-ar putea să fii nevoit să accepți situația și doar să speri la un final fericit. Nimeni nu ți-l garantează.

De aceea, de ani de zile, Salvați Copiii România dotează maternitățile din țară cu echipament necesar pentru a salva viața prematurilor, alături de partenerii lor (campania Dorna + Simona Halep s-ar putea să îți fie cunoscută). Din nou, toate astea sunt posibile datorită sponsorizărilor și donațiilor. Prcatic, ca și-n cadrul primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică, și echiparea secțiilor de neonatologie din spitale sau a maternităților se face doar cu ajutor de la oameni.

andreea 2.jpg

Așa că anul acesta pe 12 mai voi alerga pentru această cauză la Semi maratonul București, la cursa populară de 2.5km. Toți banii adunați din taxa de înscriere pentru această probă vor merge către secția de neonatologie a Spitalului Universitar din București, la fel și donațiile voastre către oameni ca mine care aleargă în echipa Salvați Copiii România.

POȚI DONA ORICE SUMĂ DOREȘTI PE PAGINA MEA DE FUNDRAISER. DOAR DĂ CLICK.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: