Peru: o călătorie a inimii

Află cum a fost prima călătorie în Peru realizată de Rezan, un om cu care, în ultimii doi ani, am văzut India și Nepal și cu care anul acesta voi merge în Vietnam.

Următoarea călătorie în Peru în care mai sunt locuri libere va avea loc la anul, pe 27 aprilie. 

Călătoriile organizate de Rezan sunt, în primul rând, unele pentru inimă. Ele nu devin doar amintiri pentru o viață, ci, pentru mulți, și experiențe revelatoare care ne pot schimba în mai bine. De la an la an, destinațiile propuse de Rezan se înmulțesc și acoperă o varietate de experiențe potrivite atât pentru cei aventuroși, cât și pentru cei care vor să ia lumea la pas, mai domol.

Peru le-a îmbinat pe amândouă. Iar despre asta vorbește în povestea de azi Laura Cristina Popescu, de 28 de ani, care a fost cu Rezan în prima călătorie în Peru. Spune despre ea că e ”încă un copil care explorează viața cu multă curiozitate, încercând să o înțeleagă.” Iar când nu face asta, e consilier juridic, specialist în raportare non-financiară (GRI – Global Reporting Initiative) și parte din echipa care se ocupă cu protecția datelor cu caracter personal la firma la care lucrează.

Interviul cu Laura Cristina e unul despre dorința fiecăruia dintre noi de a înțelege mai bine cine suntem. Iar asta o putem face printr-o muncă proprie și constantă cu noi înșine. E ca și când fiecare dintre noi face o călătorie în sine pentru a înțelege mai bine de ce, în exterior, lumea ni se relevă într-un anumit fel. Laura Cristina explică foarte clar și conștient acest proces prin care ea însăși trece și ne arată ce frumoase sunt, deopotrivă, călătoriile în lumile noastre interioare și-n lumea mare, din afara noastră.

DSC01242.JPG
O alpaca te binedispune cât ai zice Peru

Cum ai aflat despre călătoria în Peru și de ce ai ales să mergi în ea?

Am aflat de călătoria în Peru deoarece îl urmăresc pe Rezan pe Facebook. De ceva timp admiram călătoriile pe care le organiza pe alte continente, dar, nu știu de ce, niciodată nu îmi trecuse prin minte că aș putea și eu să merg într-una din ele. Poate pentru că destinațiile mi se păreau prea aventuroase. Anul trecut s-a întâmplat să citesc despre călătoria în Peru într-o perioadă în care mă simțeam cumva scindată pe dinăuntru, confuză și aveam nevoie să mă regăsesc, să îmi pun la loc ,,piesele” pe care le pierdusem. În general, sunt o persoană rațională, care ia decizii după ce analizează un timp situația, dar în ultimii ani am lucrat mult la a avea din nou încredere în intuiția mea. Ei bine, în acel moment, intuiția mi-a spus clar și răspicat: ,,Înscrie-te! Du-te! Este fix ceea ce ai nevoie!” Am ales să am încredere în ea.

Lucrurile s-au aliniat într-un mod fabulos. Mi-am cunoscut jumătatea tot în anul 2018, după ce deja mă înscrisesem în călătorie. Îmi părea extrem de rău că nu vom putea merge împreună, însă prin septembrie, Rezan m-a anunțat că s-a eliberat un loc. Mi-e imposibil să spun cât de fericită am fost! Eram convinsă că urma să fie o călătorie spectaculoasă și mă bucuram că o vom trăi în doi.

Cu cât călătorim mai departe, cu atât ne provocăm pe noi înșine să ieșim din zona de confort și să vedem dincolo de orizonturile înguste pe care ni le-am creat

Ce anume din această călătorie te-a atras cel mai mult și unde îți doreai să ajungi?

Când te gândești la Peru, nu are cum să nu îți vină în minte Machu Picchu. Totuși, nu am simțit că aceea era ,,destinația mea finală” sau scopul cel mai înalt al călătoriei. Mai mult m-a atras trekking-ul de patru zile, deoarece sunt o persoană care iubește muntele și natura, iar gândul de a petrece patru zile pe munte, patru zile nestingherite, încărcate de liniște, fără semnal la telefon, era fascinant.

De asemenea, m-a atras mult ideea de a ajunge la altitudine mare. Eram sigură că peisajele vor fi minunate, însă doream în primul rând să experimentez cum se simte altitudinea, cum se comportă corpul meu la altitudine.

Nu în ultimul rând, știind cât de mult m-a schimbat cu ani în urmă prima călătorie în afara Europei, mai exact în Asia, am știut că, și de data aceasta, impactul va fi mare. Din punctul meu de vedere, călătoriile nu sunt (doar) pentru relaxare și ieșire din cotidian, ci mai degrabă sunt educație pentru viață. Cu cât călătorim mai departe, cu atât ne provocăm pe noi înșine să ieșim din zona de confort și să vedem dincolo de orizonturile înguste pe care ni le-am creat.

De ce ai ales să faci această călătorie alături de Rezan?

L-am cunoscut pe Rezan în anul 2017, an în care am participat la două scurte retreat-uri de yoga – unul în iunie și celălalt în august, ambele intitulate Stillness in movement. Pe atunci nu știam aproape nimic despre yoga, însă mă atrăgea ca un magnet. Anul 2016 fusese anul în care descoperisem alergarea și reușisem să o transform într-o meditație activă. Din păcate, a trebuit să mă opresc din cauza unor probleme de sănătate și așa am ajuns în impas. Oare exista ceva care să îmi dea aceeași stare de bine, de libertate, de frumos? Prin urmare, am început să fiu interesată de yoga. Doream să explorez, să înțeleg, să pun întrebări, să practic, să văd despre ce e vorba. Acele tabere de câteva zile mi-au dăruit o frântură din ceea ce înseamnă practica yoga și meditația, iar Rezan m-a fascinat atât în postura de profesor, cât și în cea de om. Îmi aduc aminte cu drag de discuțiile noastre profunde și de atmosfera caldă și plină de compasiune din cadrul grupului.

rainbow mountain 1.JPG
Muntele Curcubeu

Ce ți-a plăcut la felul în care Rezan a realizat această călătorie?

Ca și în retreat-urile la care am participat înainte, Rezan a reușit să aducă împreună oameni extraordinari, oameni cu o inimă caldă, cu un suflet frumos, dornici de a trăi și de a împărtăși experiențe. Consider că am fost un grup fabulos și abia aștept să ne revedem la un ceai și să povestim. De asemenea, organizarea a fost excelentă, ceea ce mie personal mi-a dat răgazul să mă relaxez și să mă concentrez doar pe emoțiile pe care le trăiam. Mi-a plăcut și faptul că Rezan a reușit să creeze un traseu prin care să ,,bifăm” unele dintre cele mai semnificative și frumoase locuri într-un număr atât de limitat de zile.

Atunci când trăim în prezent, când fiecare clipă este experimentată cu atenție conștientă, avem senzația că timpul se dilată

Ați fost pe drum trei săptămâni. Cum este să fii în mișcare, ca turist, o perioadă atât de lungă?

Eu și Sorin, partenerul meu, am făcut parte din cei câțiva oameni din grup care au ales călătoria de 15 zile, fără săptămâna petrecută în jungla amazoniană. Totuși, acele două săptămâni au fost atât de intense din toate punctele de vedere încât s-au simțit a fi luni întregi. Îmi aduc aminte și acum de seara când am ajuns în junglă, în timpul trekking-ului nostru, și ne-am dat seama că trecuseră doar șapte zile. Efectiv nu ne venea să credem. Parcă eram în Peru de săptămâni întregi. Cred că atunci când trăim în prezent, când fiecare clipă este experimentată cu atenție conștientă, avem senzația că timpul se dilată. Altminteri, când zilele noastre se desfășoară într-o fugă continuă, mereu între deadline-uri și cu disperarea că nu ajungem să facem tot ceea ce trebuie să facem, timpul chiar nu ne mai ajunge.

Care au fost momentele tale preferate din această călătorie?

Pentru mine, cele mai frumoase momente au fost cele legate de natură și de explorare. Aș începe cu Rainbow Mountain (Muntele Curcubeu), deoarece este unul dintre cele mai impresionante locuri văzute vreodată și pentru că am ajuns la cea mai mare altitudine de până atunci (5036 m). Nu pot să mint, ziua aceea a fost extrem de provocatoare și pe alocuri dureroasă, însă a meritat efortul.

Cerul înstelat din noaptea în care am dormit în ,,igloo-uri” la 3880 de metri – cel mai spectaculos cer pe care l-am văzut în acești 28 de ani de când sunt pe Pământ și pe care nu îl voi putea uita…

Apoi, lacul de un turcoaz strălucitor din a doua zi de trekking, a cărui culoare mi s-a întipărit în suflet pentru totdeauna.

A doua seară de cazare în junglă, la 3700 m, când am trăit o bucurie copleșitoare, împreună cu o pace adâncă, de o frumusețe inegalabilă. În acea seară am înțeles și mai bine fericirea de a trăi în prezent, deoarece în mintea și în inima mea nu mai exista nici trecut, nici viitor. Totul era acolo, în prezent.  Prezentul în sine era Totul. Citisem de nenumărate ori în cărți că nu există decât prezent, dar rareori experimentasem acest adevăr cu toate simțurile mele.

O altă zi splendidă a fost în Valea Sacră, când alături de Sorin am explorat ruinele incașe din Pisac și aproape că ne-am dat duhul pe niște urcări abrupte, sub soarele dogoritor de la 3000-3500 de metri. În mod inexplicabil, ne-am simțit amândoi conectați la o energie aparte, ca și când am fi pășit printr-un oraș animat și plin de oameni.

Pe lângă toate acestea, aș putea adăuga nenumărate lucruri care au făcut această călătorie specială: simplitatea meselor noastre, abundența de fructe tropicale, atitudinea prietenoasă a localnicilor, explicațiile foarte utile ale ghizilor noștri, atmosfera din microbuz și autobuz, precum și clipele speciale în care discutam unii cu alții, de la suflet la suflet. Poate că tocmai greutățile din anumite zile ne-au apropiat unii de alții și au creat unitatea grupului, dându-ne imboldul de a ne împărtăși reciproc provocările cu care ne confruntam.

machu picchu 2.JPG
Laura și Sorin la Macchu Picchu

Unde ți-a plăcut cel mai mult să fii?

Voi face acum o mărturisire interesantă și paradoxală și vă asigur că nu sunt masochistă. Locul care mi-a rămas în suflet cel mai mult este cel în care am suferit cel mai tare. Persoanele care mă cunosc știu bine că sunt certată cu frigul și îndrăgostită de căldură de când eram copil. Noaptea petrecută pe munte în corturile de tip iglu, la 3880 de metri, a fost cea mai friguroasă noapte pe care am îndurat-o vreodată, iar spre dimineață eram atât de epuizată încât îmi venea să plâng. Am reușit să îmi clădesc o rezistență decentă la efort în ultimii ani (unii ar zice că e chiar foarte bună), dar, nu știu cum se face, când intervine frigul, se duce totul pe apa sâmbetei.

În noaptea aceea au fost cam zero grade afară și tot zero grade în interiorul cortului. Nu am avut la mine un sac de dormit gros, așa că am stat sub apăsarea multor pături, blocată în aceeași poziție și, din păcate, cu capul afară. Probabil senzațiile fizice au fost accentuate și de altitudine. Aerul era extrem de uscat, așa că mi-a lipit nările și m-a procopsit cu o durere de gât care uitasem că poate exista. Suferința mea a atins cotele maxime când nu mai putem să înghit din cauza uscăciunii din gât și din gură, ca și când nu aș mai fi produs deloc salivă. Mi-am făcut curaj să ies de sub pături la 3.00 dimineața pentru a bea apă, doar ca să constat că era plină de bucățele de gheață. Parcă m-am vizualizat stând acolo în mijlocul camerei și făcând țurțuri. Dar știam că disconfortul era doar temporar.

Hiking-ul care a urmat a fost de o grandoare care mi-a șters orice urmă de oboseală. Am plecat la 6.00 dimineața întrebându-mă cum o să rezist în acea zi, iar în mai puțin de o oră am fost inundată de valuri de energie care au tot crescut pe parcursul zilei. M-am simțit extraordinar și mi s-a părut cea mai frumoasă zi din tot trekkingul.

De ce te-a impresionat Peru?

Înainte să plec, nu am citit mai nimic despre Peru, în afară de strictul necesar pentru a ști cum să îmi pregătesc bagajul și pentru a avea o vagă idee la ce să mă aștept. Am vrut ca trăirile mele acolo să fie strict personale, neinfluențate de vreo carte sau de poveștile altor persoane.

Aspectele care m-au surprins cel mai mult la început au fost cele legate de peisajele inedite și de climă. Din acest punct de vedere, Peru este o țară uimitoare, având o varietate mare de climate și microclimate (28 din cele 32 existente), principalele fiind climatul de coastă, climatul de la altitudinile mari din munții Anzi și climatul ecuatorial din partea estică. Mi s-a părut fenomenal să urcăm la 4600 de metri, să petrecem o zi în aerul cel mai uscat și mai sărac în oxigen din întreaga excursie, iar seara să coborâm brusc în junglă și să dăm de aerul cel mai umed și cel mai bogat în oxigen.

Pe măsură ce au trecut zilele, au început să mă surprindă și alte lucruri, cum ar fi simplitatea oamenilor, conexiunea lor încă foarte strânsă cu natura, istoria fascinantă a civilizației incașe și ospitalitatea familiilor care ne-au găzduit și cu care am intrat în contact. Mă treceau fiori ori de câte ori pășeam pe drumurile construite de incași prin munți și prin junglă. Mă miram de faptul că foarte mulți peruani încă se îmbracă în portul lor tradițional. Nu în ultimul rând, m-a surprins în mod plăcut cât de dezvoltat și modern este transportul în comun în Peru, indiferent că discutăm de microbuze, autobuze sau trenuri.

cusco2.JPG
Cusco

Cum ai descrie unor viitori călători în Peru această țară?

Dacă te duci cu inima deschisă și mintea lipsită de prejudecăți, nu ai cum să nu găsești în Peru o părticică din tine. E imposibil să nu existe măcar un loc sau o experiență cu care să rezonezi. Frumusețea acestei țări nu se limitează la partea fizică, materială, deoarece toate locurile sunt îmbibate cu istorie și spiritualitate. Sigur, pentru o experiență autentică e important să ai contact cu viața reală a peruanilor. E mult mai ușor să îi înțelegi și să-i simți atunci când te cazezi la familii de localnici, când mănânci alături de ei, când vorbești cu ei. Nu întotdeauna condițiile vor fi cele mai bune, însă acești oameni, indiferent cât de săraci sunt, vă vor oferi cu dragă inimă tot ce au mai bun și vă vor face să vă simțiti parte din familia lor.

Dacă ar trebui să descriu Peru într-un singur cuvânt, acela ar fi Autenticitate. Aceasta e impresia pe care mi-a dat-o de-a lungul întregii excursii: peisaje autentice, sălbatice; oameni autentici, simpli, prietenoși; orașe autentice, care îmbină tradițiile și istoria cu actualul și modernul.

Cei mai mari dușmani ai fericirii noastre sunt așteptările pe care ni le facem. La mine drumul de la teorie la practică a fost lung, însă acum încep să mă bucur de roadele acestei străduințe

Care sunt trei sfaturi de călătorie pe care le-ai oferi unor viitori călători care pleacă într-o aventură de trei săptămâni?

Din punct de vedere fizic, dacă e vorba de Peru sau de o țară asemănătoare, sfatul meu ar fi să încerce să își facă bagajul cât mai bine cu putință. De exemplu, eu consider că am avut un bagaj făcut corect în proporție de 90%, în sensul că am folosit tot, în afară de 2-3 articole vestimentare, și parazăpezile, care fuseseră luate pentru protecția de insecte în junglă. E foarte important să punem în bagaj medicamente pentru urgențele care ar putea apărea. Fiecare știm ce sensibilități avem, cu ce afecțiuni ne-am mai confruntat în trecut și ce ar putea să apară. Antibioticele sunt vitale, deoarece sunt printre medicamentele cel mai greu de obținut; nu mai spun de faptul că putem avea nevoie de ele fix când suntem în junglă sau la altitudine mare, la zeci sau sute de kilometri distanță de cel mai apropiat spital.

Echipamentul de munte este și el esențial: încălțăminte corespunzătoare, de preferință impermeabilă, haine călduroase, rezistente la umezeală și care se usucă ușor, trusa de prim ajutor. De asemenea, persoanelor care au probleme cu sistemul digestiv sau diverse alergii alimentare, le recomand să aibă mereu în rucsac ceva de mâncare (fructe uscate, batoane proteice, nuci, conserve etc.) deoarece s-ar putea ca uneori să nu poată consuma mâncarea oferită pe traseu. Despre toate acestea și multe altele voi scrie în curând un articol pe blogul meu, Happy Traveling Lifestyle.

Din punct de vedere emoțional și mental, singura recomandare pe care o pot oferi este să plece fără așteptări, cu mintea deschisă și inima receptivă. Cei mai mari dușmani ai fericirii noastre sunt așteptările pe care ni le facem. La mine drumul de la teorie la practică a fost lung, însă acum încep să mă bucur de roadele acestei străduințe. Atunci când nu am așteptări, primesc cu mult mai multă pace, chiar și de la lucrurile mai puțin plăcute, iar la disconfortul fizic nu se mai adaugă zbuciumul mental și suferința emoțională.

Nu în ultimul rând, îi sfătuiesc pe cei care pleacă departe de casă pentru trei săptămâni (sau mai mult) să încerce să învețe cât mai mult din acea călătorie și să se folosească de ea pentru evoluția personală. Întotdeauna când merg într-un loc deosebit și nou păstrez în minte ideea că este pentru prima și ultima dată când ajung acolo. Sigur că se mai întâmplă să revin, dar acest gând mă ajută să fiu cu totul prezentă și să mă bucur de fiecare clipă.

ruine incase cusco.jpg
Ruine incașe în Cusco

Unde ți-ar fi plăcut să rămâi mai mult în Peru?

Mi-ar fi plăcut să stăm ceva mai mult în Cusco pentru a petrece o zi întreagă la ruinele incașe. Eu și Sorin am reușit să vizităm o foarte mică parte, în două ore și jumătate, deoarece nu am avut la dispoziție mai mult timp, însă zona era mult mai mare, iar traseul mai lung de 20 de kilometri.

De asemenea, aș fi vrut să fi putut rămâne măcar încă o noapte în junglă, în camerele simple și curate pe care le-am avut la 3700 de metri. Abundența vegetației din zonele tropicale mi s-a părut fascinantă și în Asia, dar aici, în Peru, era oarecum diferită, având în vedere altitudinea. În dimineața în care m-am trezit acolo, am mai rămas 10 minute în pat, pur și simplu pentru a respira profund, pentru a contempla peisajul și pentru a admira căluții care se plimbau prin fața geamului nostru. Locul acela a fost incredibil.

Am înțeles pentru prima dată și la nivel emoțional, nu doar teoretic, că treaba mea nu este să schimb oamenii sau să încerc să controlez fiecare situație, ci să mă concentrez pe reacțiile pe care le am în fața provocărilor de orice fel

Ce ai învățat despre tine în această călătorie?

Cu ani în urmă, o călătorie în Bali a reușit să îmi dărâme tot edificiul interior, să-mi prăbușească multe dintre credințele pe care le aveam, să mă dezbrace de tot ceea ce purtam pe post de scut de apărare și să mă lase goală în fața fricilor, neputințelor și vulnerabilitățior mele. A fost unul dintre cele mai dureroase și cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Faptul că m-am împotrivit a adus și mai multă durere, iar ulterior am realizat cât de caraghioasă fusese situația. Eram ca un om care încerca zadarnic să înoate împotriva curentului, adesea intrând în panică fiindcă se scufunda, în loc să plutească liniștit și să se lase purtat de valuri.

În Peru am venit cu alt mindset, cu altă așezare sufletească și având la activ câțiva ani de muncă interioară asiduă. Aici am simțit că am putut clădi pe un fundament mai trainic. Am putut consolida acele locuri din mine care mai scârțâiau și aveau nevoie de întăriri. Am experimentat în profunzime adevăruri pe care le cunoșteam doar la nivel teoretic.

Unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit în ceea ce mă privește este faptul că îmi place aventura mai mult decât aș vrea să recunosc și în ciuda faptului că mă sperie până în măduva oaselor.

Am avut răgazul de a petrece mult timp în mine însămi, departe de uzualele mijloace de distragere a atenției, iar asta m-a ajutat să integrez la un alt nivel experiențe mai vechi, rămase oarecum în stand-by.

Am înțeles pentru prima dată și la nivel emoțional, nu doar teoretic, că treaba mea nu este să schimb oamenii sau să încerc să controlez fiecare situație, ci să mă concentrez pe reacțiile pe care le am în fața provocărilor de orice fel. Lucrul acesta îl știam de mult, rațional vorbind, și credeam că sunt convinsă de veridicitatea lui, însă totuși o parte din mine refuza să renunțe la luptă și la ideea de control.

În liniștea meditativă a multor dimineți mi-au apărut înaintea ochilor motivele pentru care am suferit de-a lungul timpului și am realizat, încă o dată, că mare parte din ele erau în puterea mea să le controlez. Nu atât evenimentele externe sunt cauzatoare de suferință, cât dimensiunea la care noi le amplificăm, importanța sau semnificația pe care le-o dăm. De exemplu, faptul că unii oameni se poartă urât sau nedrept cu noi, faptul că ne invidiază sau ne bârfesc, faptul că unii ,,prieteni” ne întorc spatele când avem cea mai mare nevoie de înțelegerea lor sau că unii oameni în care avem încredere deplină ne trădează –  lucrurile acestea nu contează prea mult. Ceea ce este cu adevărat important este reacția noastră la ele, modul în care ne gestionăm emoțiile și alegerile pe care le facem mai departe.

machu picchu.jpg
Brățările oferite de Rezan

Sunt deja – mesajul de pe brățările pe care toți le-am primit cadou de la Rezan – rezumă foarte bine un concept despre care am auzit de multe ori, dar care la început nu prea a rezonat cu mine. Ești bine așa cum ești. ,,Cum să fiu bine așa cum sunt, când eu vreau să schimb la mine o mie de lucruri? Cum să fiu deja ceea ce vreau să fiu când mă văd atât de departe de acel ideal de perfecțiune?” Ani de zile m-au chinuit astfel de gânduri, ani de zile m-am luptat cu ele și cu ideea mea legată de ce și cum ar trebui să fiu. Iar când am acceptat acest adevăr – că sunt deja – totul a intrat în normal. M-am recunoscut. Sunt eu. Simplă, fără nicio etichetă atașată, cu o inimă gata să primească ceea ce oferă viața și cu o minte pregătită să învețe din orice fel de experiențe.

În ce alte destinații ți-ar mai plăcea să mergi alături de Rezan?

Trebuie să recunosc că nici nu plecasem în Peru și deja mă gândeam la o viitoare destinație. Am creat chiar și un scurt cântecel pe care-l fredonam pe unde apucam: ,,Mai am un dor, mai am un singur dor / Să ajung în Nepal înainte să mor.” Nepalul mă atrage datorită faptului că se află în inima munților Himalaya – un fel de Mecca al iubitorilor de munte. Mă atrage și datorită spiritualității și a modului în care oamenii înțeleg și trăiesc spiritualitatea. Cele două religii de bază, hinduismul și budismul, coexistă într-un mod pașnic, frumos, mai cu seamă că împărtășesc valori comune precum liniștea interioară și nonviolența. Oamenii merg pe acest principiu al respectului reciproc și al toleranței, neexistând tendințele fanatice comune religiilor monoteiste de a-i converti cu tot dinadinsul pe ceilalți la ,,adevărurile” noastre ,,absolute”. Îmi doresc să petrec o zi sau două alături de călugări budiști, să meditez alături de ei și să învăț de la ei. Nu cred că de cuvinte am nevoie, deoarece cuvintele se găsesc peste tot, ci de exemple vii, de oameni care trăiesc această stare de meditație, care fac totul cu atenție conștientă. Știu că prezența lor m-ar ajuta mai mult decât mii de cuvinte.

Îmi doresc, de asemenea, să revin pe munte la altitudini mari, să observ cu atenție schimbările care se petrec în corpul meu și să mă bucur de ele. Organismul uman este extraordinar și la fel de extraordinar este să observăm cum se adaptează la diverse provocări externe. Din acest punct de vedere am fost și sunt o norocoasă, deoarece nu m-am confruntat în Peru cu stări de rău, în afară de momentul în care am ajuns la 5036 de metri și m-au lovit brusc greața și durerea de cap. Până în 5000 de metri m-am simțit mereu normal și singura ajustare pe care a trebuit să o fac a fost aceea de a-mi tempera viteza și de a merge mai încet.

Rezan este genul de însoțitor pe care vrei să îl ai alături în călătorii deoarece nu își pierde calmul nici în cele mai dificile situații, este comunicativ, deschis și poți discuta cu el despre absolut orice

DSC00799 (2).JPG
O llama un pic serioasă

Cum este Rezan în rol de organizator și însoțitor?

Îl apreciez pe Rezan în primul rând ca om. În perioada în care l-am cunoscut eram o ființă agitată și tulburată în interior și îmi căutam echilibrul. Eram foarte introvertită, mi-era teamă să îmi mai deschid sufletul din cauza experiențelor negative avute cu oamenii în trecut și mă măcina confuzia cu privire la ce aveam de făcut ca să mă vindec. Taberele de yoga organizate de el mi-au oferit, printre altele, un spațiu în care să mă manifest liber și să verbalizez o parte din emoțiile acumulate. M-a fascinat modul în care aborda practica yoga și m-a ajutat să înțeleg că modul în care începusem eu să practic era greșit: nu doar că mă concentram pe posturile cele mai solicitante fără a avea pregătirea necesară, dar eram mult prea canalizată pe partea fizică și prea puțin pe cea mentală și spirituală. Acum am ajuns să înțeleg ce contează cu adevărat și practic yoga cu blândețe față de corpul meu, nu mă mai grăbesc să ajung undeva anume, iar practica mea este mai mult intuitivă decât rigidă.

Rezan este genul de însoțitor pe care vrei să îl ai alături în călătorii deoarece nu își pierde calmul nici în cele mai dificile situații, este comunicativ, deschis și poți discuta cu el despre absolut orice. Emană permanent o energie pozitivă și o stare de liniște.

În ceea ce privește calitatea de organizator, pot spune că, de fiecare dată, organizarea a fost excepțională. Și nu zic doar eu asta. Toți cei care au mai fost în excursiile organizate de el – fie că vorbim de retreat-uri de yoga sau de călătorii-aventură precum cea din Peru –s-au declarat încântați de organizare.

Cred că secretul lui este faptul că pune mult suflet în tot ceea ce face: de la respirația de pe salteluța de yoga până la modul în care planifică traseele și alege oamenii care ne vor fi ghizi.

Călătoriile în locuri îndepărtate mi-au demonstrat că noi, oamenii, suntem extrem de diferiți, și totuși la fel, în esența noastră

rainbow mountain 2.jpg
Bucurie la Rainbow Mountain

Ce înseamnă călătoriile pentru tine

Am avut ocazia să călătoresc de când eram destul de mică, însă abia după vârsta de 20 de ani am început să înțeleg uriașul potențial al călătoriilor și să le apreciez la adevărata lor valoare. Totuși, chiar și atunci când nu îmi dădeam seama, călătoriile m-au modelat enorm și le datorez mare parte din ceea ce sunt astăzi. De curând, am creat blogul de călătorii pe care mi-l doream de mult timp, blog care are nu doar o latură informativă, ci și una de dezvoltare personală, Happy Traveling Lifestyle.

Merg pe principiul că relaxarea o pot crea în interiorul meu oriunde aș fi, așa că nu am nevoie să plec undeva pentru asta. Prin urmare, nu asociez neapărat călătoriile cu vacanța și relaxarea, deși ele coincid de cele mai multe ori. Există mai multe tipuri de călătorii, inclusiv cele făcute pentru perfecționarea profesională – sub formă de cursuri, conferințe, stagii de practică. Le iubesc și le apreciez pe toate, deoarece călătoriile sunt pentru mine, în primul rând, o oportunitate de evoluție pe toate planurile, de învățare, de aprofundare. Educație pentru viață, cum îmi place mie să spun. Ce am învățat de-a lungul timpului din călătorii nu m-a putut învăța niciun profesor, nicio școală, niciun curs și nicio carte.

Călătoriile mi-au oferit experiențe unice, care m-au ajutat să mă dezvolt și să văd cât de complexă este ființa umană. Călătoriile m-au pus față în față cu sentimente contradictorii, tulburi, cu teribilul necunoscut și cu frica paralizantă că nu îi voi putea face față. Am cunoscut oameni având culturi și religii diferite, credințe diferite, stiluri de viață diferite de al meu. Am fost primită cu dragoste și prietenie în familiile unor localnici care m-au făcut să mă simt ca acasă. A trebuit să îmi revizuiesc complet definiția cuvântului ,,civilizație” și să-mi admit, de multe ori, propria ignoranță. Am trăit experiențe pe care încă nu mi le pot explica și pe care nu le credeam posibile. Am avut conversații cu persoane care mi-au pătruns în adâncul sufletului și au rămas acolo pentru totdeauna. Călătoriile în locuri îndepărtate mi-au demonstrat că noi, oamenii, suntem extrem de diferiți, și totuși la fel, în esența noastră.

Toate fotografiile îi aparțin Laurei Cristina.

Citește povestea completă a călătoriei în Peru pe blogul Laurei Cristina, Happy Traveling Lifestyle.

Următoarea călătorie în Peru în care mai sunt locuri libere va avea loc la anul, pe 27 aprilie. 

Află toate destinațiile pe care Rezan ți le propune în perioada următoare și alege-o pe cea care îți face cu ochiul.

 

 

Un gând despre „Peru: o călătorie a inimii

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: