Mihai Bîscu: ”Bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele copiilor”

Într-o toamnă care se încăpățânează să rămână senină și călduroasă, nu e de mirare că pe 12 octombrie, curtea casei din Costești, Vâlcea, în care a avut loc brunch-ul ”Dovleac copt, castane și mâncare de gutui”, a fost plină-ochi, încă un eveniment sold-out dintr-o serie care, în 2019, ne-a purtat prin Oltenia și Muntenia, în călătorii geografice și, mai ales, culinare, pe care nu le vom uita prea curând.

Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine.

De data aceasta, mici și mari, ne-am reunit în gospodăria lui Ilie Huidu, cunoscut drept ”îmblânzitorul de cai” de la poalele parcului național Buila-Vânturarița, pe care azi o locuiește și o îngrijește familia Meseșan, mândră de reputația bunicului lor și de amintirile pe care, împreună, le-au adunat ca azi să le dea mai departe vizitatorilor.

gospodina.jpg
Trup și suflet pentru ca mâncarea să aibă gustul cel mai bun

Ca de obicei, gospodinele familiei s-au întrecut pe ele însele și au gătit bucate delicioase care au dispărut cât ai clipi. Untul de casă, ciorba de găină cu zdrențe sau mâncarea de gutui i-au făcut pe invitați să-și reumple farfuriile cu zâmbetul pe buze și satisfacția unor mâncăruri pe care nu le vor încerca din nou prea curând.

Cu această ocazie, l-am cunoscut pe meșterul ceramist Mihai Bîscu, unul dintre puținii care mai duc, în mod autentic, meseria aceasta mai departe, fiind mândru că face parte dintr-o lungă tradiție de ceramiști din Horezu. Ceramica de Horezu a fost inclusă în 2012 în Patrimoniul UNESCO datorită unicității sale.

Principalele simboluri folosite în ornamentarea ceramicii de Horezu sunt inspirate din flora şi fauna locului: cocoșul, bradul, şarpele, ghioceii, frunza, soarele, steaua, spicul, spirala dublă, pomul vieţii sau coada de păun. Sunt doar câteva dintre elementele deosebite pentru care reprezentanții UNESCO au decis includerea ceramicii de Horezu în Patrimoniul Cultural Imaterial.

Însă distanța dintre ceea ce o astfel de distincție ar trebui să însemne pentru ceramiști și pentru comunitatea locală și ceea ce este ea, de fapt, e una lungă și, din păcate, tristă. În realitate, nepăsarea autorităților lasă loc pentru impostură și, mai grav, pentru dispariția cu pași înceți, dar siguri a unei tradiții pe care alte popoare ar respecta-o și ar proteja-o fără drept de apel.

Am vorbit cu Mihai Bîscu, în vârstă de 49 de ani, despre dragostea sa pentru ceramică și despre timpurile grele prin care acest meșteșug unic trece.

DSC02868.jpg
Ceramica de Horezu e în patrimoniul mondial UNESCO

Următorul eveniment din seria „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” va avea loc la Bumbuia, în județul Dâmbovița, pe 9 noiembrie, Zacuscă de ghebe și tochitură.

Care este istoria acestui meșteșug în familia dvs.?

Meseria am început-o de mic, cu pregătirea materialelor și materiilor prime, pregătirea lutului, a vopselelor, care atunci aveau o altă nuanță de pregătire, totul era fără nicio ustensilă, vreo mașinărie de pregătit lutul sau vopselele. Atunci călcam pământul cu picioarele și vopselele le făceam în râșniță, era învâtită  manual, nu ca acum, când le-am modernizat cu motoare electrice. De copil mă punea tata să îi pregătesc vopselele și, mai ales, lutul. Îl pregăteam cel mai bine dintre toți cei patru frați ai mei și toată pregătirea lutului cădea pe mine.

Mai face vreunul dintre frați meseria?

Da, toți sunt ceramiști, este o tradiție din tată în fiu. Suntem la a treia generație, din câte știu eu. Meseria asta în familia noastră are legătură cu satul, căruia îi zice Olari, de la acest meșteșug. Odată, meseria oamenilor din satul Olari era, firește, olăritul. Văzând de mic că este o muncă foarte, foarte grea, nu prea voiam să continui tradiția aceasta, deși învățasem totul despre acest meșteșug. Am făcut un liceu silvic, apoi am lucrat vreo 7-8 ani funcționar. Lucrez ceramică continuu de 20 de ani. Am revenit la tradiție și, când am reînceput, parcă știam totul.

Vopseaua albă de pe obiecte se obține dintr-o rocă foarte tare și muncești mult la ea, o pisezi până ajunge ca făina, o împreuni cu apa și apoi o macini, de două ori, într-o râșniță

De ce vi se părea o muncă grea?

Este o muncă foarte grea pentru pregătirea lutului și o muncă foarte grea pentru pregătirea vopselelor. Vopseaua albă de pe obiecte se obține dintr-o rocă foarte tare și muncești mult la ea, o pisezi până ajunge ca făina, o împreuni cu apa și apoi o macini, de două ori, într-o râșniță. Așa se pregătesc toate vopselele, care-s naturale.

Apoi, etapele în sine de lucru sunt modelatul, care înseamnă să faci formă de farfurie, castron, cană, vază etc., apoi decoratul, care este elementul cel mai important din ceramica noastră de Horezu. De aceea am intrat în UNESCO, pentru că avem un decor unic în lume și ustensilele cu care decorăm, de asemenea, sunt unice, cornul de vită, pana de gâscă și de gaiță.

DSC03017.jpg
Meșterul Bîscu îi îndrumă pe copii în joaca cu lutul

Decorul pe păianjen sau spirală este o inspirație de moment, trebuie să ai o imaginație foarte bogată. Apoi avem coada de păun sau spicul de grâu, vârtejul, hora și decorul brâncovenesc. Se spune că încă de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu se lucrează ceramica la noi pentru că a doua pasiune a lui Brâncoveanu, după biserică, a fost ceramica.

Apoi, bineînțeles, avem și niște simboluri în decorul nostru. Simbolurile sunt niște elemente atât de pe cer, cât și de pe pământ, unde, ca simbol general, avem cocoșul de Horez. Apoi mai avem simboluri precum Pomul Vieții, Peștele, Șarpele, Soarele, Spirala Vieții.

După ce și acest decor intră în obiect, urmează răzuitul obiectelor. În jur de 70 – 80% dintre obiectele noastre se agață și pe pereți, deci le dăm gaură de agățare. După care se pun la uscat, apoi merg la prima ardere la cuptor, care durează între 8-10 ore, bagi lemne încontinuu, să ajungi la aproximativ 90 de grade. A doua zi le scoatem din cuptor, le dăm cu smaclu și le ardem încă o dată, la fel. Așa se ajunge la un obiect final.

Muncim cam o lună, o lună și jumătate, ca să facem obiecte și să umplem cuptorul cu 1000 de obiecte, mici și mari.

DSC03012.jpg
Fascinația dată de meșter la roata olarului în rândul copiilor și adulților

Statul român nu are nicio strategie de continuitate și de protejare a tradițiilor

Ce mai reprezintă meșteșugul dvs. pentru Horezu?

Eu fac multe ateliere și cu copiii, iar bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele lor. Când fac cu fiecare copil câte un obiect, uimirea lui, încântarea de ceea ce a realizat cu mânuțele lui mă bucură foarte mult. Alt moment foarte, foarte frumos a acestei meserii este când scoatem obiectele din cuptor și vedem frumusețea lor, ce a putut să iasă din mâinile noastre.

Foarte trist e, pentru meșteșugurile noastre, că statul român nu are nicio strategie de continuitate și de protejare a tradițiilor. De aceea, după părerea mea, la nivel de țară, mai suntem în jur de 100 de meșteri adevărați.

Iar noi, aici, în Horezu, suntem foarte atacați de ceramica adusă din afară, de ceramica din Bulgaria sau din Ungaria, care se vinde în Horezu și omul înțelege că este de aici. Și asta se întâmplă de vreo 15 ani de zile, a afectat tradiția noastră și, din cauza asta, cu părere de rău, bănuim că vom fi ultima generație de ceramiști.

Dvs. ați dat meșteșugul mai departe?

Nu, dar nu pentru că nu am cui să predau, ci pentru că nu recomand. Pentru că este o situație dezamăgitoare. Aici, în Horezu, comerciantul s-a îmbogățit și autenticul moare. De la o zi la alta, unui meșteșugar îi este tot mai greu să trăiască din munca lui, din meșteșugul lui.

Sunt turiști care vin în Horezu și spun că vin să ia oală de sarmale, dar la noi, în Horezu, nu s-a făcut niciodată oală de sarmale. Iar acum e plin de oale de sarmale de la bulgari, de la unguri, și se vând sub pretextul că sunt făcute de noi

Cum poate un om care este interesat de ceramica autentică de Horezu să facă diferența între aceasta și un fals?

Pentru turiștii care vin în Horezu, contează să-i vadă acasă pe cei care fac acest meșteșug, că lucrează în atelier, iar pe fiecare obiect e semnătura lui, pe spate. În plus, ceramica noastră autentică nu este lăcuită pe spate. Sunt turiști care vin în Horezu și spun că vin să ia oală de sarmale, dar la noi, în Horezu, nu s-a făcut niciodată oală de sarmale. Iar acum e plin de oale de sarmale de la bulgari, de la unguri și se vând sub pretextul că sunt făcute de noi. De ce nu s-a făcut oală de sarmale la Horezu? Pentru că lutul nostru, din zona noastră, nu ține la cuptorul de aragaz. Merge să mâncăm din obiectele noastre orice, dar nu la cuptorul de aragaz.

Care sunt obiectele specifice pentru ceramica de Horezu?

Farfuriile și decorul superb pe aceste obiecte. Mai sunt ciorbarele, castroanele mari, castroanele tradiționale, cănile, ceșcuțele de țuică, de cafea. Și ulciorul, bineînțeles. Noi demult nu mai putem face toata gama de Horezu pentru că sunt aduse alte obiecte din afară, mult mai ieftine decât ale noastre, și ne-au făcut concurență de nu le mai putem vinde pe ale noastre la prețul lor adevărat.

Care a fost cea mai optimistă perioadă pentru meșteșugul dvs., când exista susținere din partea statului și oamenii știau ce cumpără?

Cu părere de rău, vă spun că această perioadă a fost pe vremea lui Ceaușescu. Comuniștii au avut grijă de meșteșuguri, de tradiții, tatăl meu era foarte, foarte bine în acea vreme. Pentru că atunci nici nu era concurența aceasta, cu obiectele aduse din afară. S-a trăit foarte, foarte bine. Atunci nu aveam concurență și ceramica românească se vindea ca pâinea caldă. Acum, fiind aduse toate kitschurile și toate porcăriile din toate țările posibile, ne-au făcut praf tradiția.

Ce simțiți față de oamenii care aduc produse din afară și le vând laolaltă cu oameni ca dvs., meșteșugari adevărați? 

Ei zic că plătesc impozit la stat și nu au legătură cu tradiția noastră. Eu cred că mai ales la noi, în Horezu, fiind singura ceramică din România intrată în UNESCO, ar fi trebuit să avem o protecție unică. Cum sunt parcurile naționale, așa o protecție trebuia să avem și noi. În schimb, de pe urma noastră, se vând toate porcăriile aduse din afară.

Noi, meșterii adevărați, nu am mai trăit niciun fel de bucurie pentru că noi n-am profitat de valoarea ceramicii pe care o avem. De la intrarea în UNESCO, pe 7 decembrie 2012, nu suntem noi cei care ne-am bucurat, ceramiștii autentici. Cei care s-au bucurat au fost tot comercianții. Noi nu ne mai bucurăm de ceea ce facem pentru că acest comerț strică tot.

DSC02867

Acest interviu face parte din proiectul „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Evenimentul a fost organizat de Asociația My Transylvania în parteneriat cu My Secret Romania.

Fotografiile au fost realizate de Călin Stan.

DSC06257.jpg
Brunch-uri pentru întreaga familie

Următorul eveniment din seria „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” va avea loc la Bumbuia, în județul Dâmbovița, pe 9 noiembrie, Zacuscă de ghebe și tochitură.

Bilete pentru eveniment AICI.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: