Începutul de an este, pentru mulți, un prilej pentru planuri și promisiuni care să ne îmbunătățească felul în care trăim. De la cursuri de perfecționare în profesia pe care o avem și până la mișcare constantă și alimentație în care primează legumele și fructele în detrimentul junk food-ului și zahărului adăugat, cu toții am trecut, cel puțin o dată, prin acest moment al unui alt început în care încercăm să ne reinventăm.
Unii am dus cu bine la capăt tot ce ne-am propus, alții am renunțat poate înainte de finalul lunii ianuarie, însă, oricum ar sta lucrurile, fiecare dintre noi ne-am dorit să facem ceva bun pentru noi, cândva. Iar intenția asta e un început bun. Nu ne rămâne decât să ne organizăm mai bine, să fim mai implicați și, în cele din urmă, ne va ieși. Partea bună e că putem s-o luăm de la capăt de câte ori ne dorim și că nu trebuie să așteptăm o zi de luni sau un 1 ianuarie ca să-i dăm bătaie.
În iarna anului trecut, am descoperit aplicația de sport pe telefonul mobil numită Nike Training Club E și pentru Android și pentru iOS. E o aplicație gratuită, care aparține brandului de echipament sportiv Nike, unde există antrenamente variate atât pentru începători, cât și pentru avansați. În fiecare zi mi-am ales câte un antrenament, mai scurt sau mai lung, în funcție de timp, chef și energie, și i-am dat bice.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu mișcările de bază dintr-un antrenament de fitness, aplicația are și un voice over care explică foarte clar și corect cum să execuți exercițiile astfel încât ele să funcționeze pe termen lung și, mai ales, să fii în siguranță când le faci. În orice antrenament, că e acasă sau la sala de sport, siguranța și corectitudinea execuției ar trebui să fie esențiale, atât pentru tine, cât și pentru instructorul tău.
Apoi, când a început anul nou și am reluat programul de sport la sală, am aflat de la un prieten de 30-Day Challenge de la The New York Times, un program de 30 de zile în care ai de împlinit, în fiecare zi, diferite task-uri, de la sport, la alimentație, la spiritualitate, la relațiile cu cei din jur. Mesajul provocării era simplu, la finalul lunii să te simți un pic mai bine, să fi deprins obiceiuri noi și bune și să simți că ți-ai dedicat timp. Așa că am zis DA și am pornit la drum.
Trei zile pe săptămână provocarea a însemnat 6 minute de sport, 9 în total, cu tot cu pauzele dintre exerciții și relaxarea de la final. Așa numitul ”6 minute workout” include patru exerciții pe care le repeți în două serii. Fiecare exercițiu are o durată de 30 de secunde, iar între exerciții ai o pauză de 15 secunde. Nu știu pe termen lung dacă acest tip de antrenament e eficient mai departe de faptul că nu trece nici o zi fără mișcare, iar asta îți face bine. Exercițiile au fost unele de bază – genuflexiuni, planșă, flotări etc. – și au fost create tot împreună cu Nike, pentru că le-am recunoscut din aplicație și pentru că fetele care demonstrau execuția purtau mereu echipament Nike.
Restul provocărilor au pendulat între tips and tricks despre cum să mănânci mai diversificat și mai sănătos, meditații ghidate, în șezut sau în mișcare, și tot felul de alte exerciții care implicau să scrii intențiile tale pentru anul acesta, să comunici mai bine cu oamenii dragi, să fii recunoscător și alte asemenea.
Pentru mine, cele 30 de zile cu provocări au fost binevenite, iar momentele cu sport mi-au plăcut cel mai mult. Chiar dacă exercițiile au fost ușoare pentru mine, le-am făcut cu mare bucurie și le-am așteptat de fiecare dată. În plus, unele provocări nu au fost deloc o noutate, de exemplu introducerea anumitor alimente în mesele zilnice sau moduri mai bune de-a comunica cu cei dragi, pentru că făceam deja aceste lucruri, însă tot le-am tratat cu atenție și respect.
Am încheiat cele 30 de zile ieri și pot să spun că aș urma alte 30 de zile cu alte provocări fără să clipesc. Provocarea oferită de The New York Times mi s-a părut un început bun pentru oricine vrea să fie un pic mai prieten cu sine și a fost o incursiune plăcută printre momente de care a trebuit să îmi aduc aminte sau comportamente vizavi de oamenii dragi pe care, deși le am în mod natural, mi-am dat seama că, pentru unii, sunt un exercițiu care trebuie reluat și împământenit până devine obișnuință. În plus, primești în fiecare zi task-urile pe mail și poți să ții evidența rezolvării lor tot online, dacă te vei apuca de program, vei vedea la ce mă refer.
Sunt curioasă ce fel de provocări ți-ai dat până acum și cum a fost experiența asta pentru tine. Și, de asemenea, ce provocări te-ar tenta să urmezi anul acesta? Și nu mă refer la unele de tipul celor din filmul Bird Box, ahahaha.