Oameni, Timp liber

Tiberiu Căpudean te pune față în față cu propriile prejudecăți

Viața e imprevizibilă și poate ajunge la final, pentru fiecare dintre noi, în orice moment. Asta a fost și concluzia lui Tiberiu Căpudean când a luat decizia, în urmă cu doi și jumătate, să își facă mai puține planuri și să trăiască mai mult. Dispariția fulger a mamei lui și a unor prieteni dragi, de-o […]

Standard
Internațional, Oameni, Timp liber

Despre iubire și compasiune cu un călugăr budist

Dacă te întrebi de ce scriu despre ceea ce cred budiștii despre iubire și compasiune în prima zi de Paște, e pentru că mă simt mai atrasă de felul în care ei trăiesc și vorbesc despre aceste valori. În esență, și creștinismul în care m-am născut le propovăduiește, însă de prea puțin ori am rezonat […]

Standard
Oameni, Timp liber, Uncategorized

Dacă viața nu ți-a ieșit bine din prima, poate că mai ai o a doua șansă

Eram în facultate când am avut discuția cu părinții mei: ce vrem să se întâmple cu noi după ce murim? Nici unul dintre noi nu suntem religioși așa că am ajuns la concluzii repede, cu toții vrem să ne donăm organele și apoi să fim incinerați. Intuitiv, m-a atras mereu ideea asta, la fel cum […]

Standard