A fost sau n-a fost? Parchetul Militar sugerează că a fost lovitură de stat

De când Parchetul Militar a lăsat să se înțeleagă că în 1989 a fost lovitură de stat, nu revoluție, o mulțime de gânduri și întrebări îmi trec prin minte. Gândul recurent pe care-l am, și implicit întrebarea, e: cine a orchestrat șarada asta și i-a întors pe oameni unii împotriva celorlalți? Cine e responsabil de moartea atâtor nevinovați, oameni care au crezut că ieșirea lor în stradă va fi de bun augur și va rezolva ceva, neștiind că vor muri, de fapt, ca proștii?

Vai și-amar de familiile tuturor acestor oameni care au murit fără vreo vină și de zilele nenumărate în care s-au întrebat de ce ai lor au dispărut așa brusc, dar consolându-se că, poate, jertfa lor a avut vreun rost. Acum au aflat că jertfa n-a avut niciun rost, că revoluția a fost de fapt lovitură de stat, că a existat un plan, că nimic nu s-a întâmplat spontan, că cineva, nu se știe încă cine, fiindcă încă nu s-a aflat, sau poate nici nu se va mai afla, a pregătit tot acest scenariu astfel încât vechiul regim să cadă și să vină ăsta nou, așa zis democratic. Și dacă schimbarea asta era necesară fiindcă avea loc peste tot în Europa, de ce nu s-a putut face calm, fără împușcături, fără sânge, fără morți, așa cum s-a întâmplat și-n alte state ex-comuniste?

Declarațiile recente ale Parchetului Militar despre ce s-a întâmplat în acele zile din 1989 în România mă fac să trag o singură concluzie: totul e o minciună! De fapt, în afară că știm că atunci n-a fost o mișcare spontană care i-a adunat pe oameni laolaltă într-o așa zisă revoluție și că datorită lor s-a schimbat regimul, ci, dimpotrivă, o mână criminală a generat tot acest sfârșit sângeros al regimului comunist, habar n-avem CINE sunt factorii de decizie ai acelor zile, oamenii care au luat toate aceste decizii și au creat tot acest haos. Ce legătură au avut Iliescu sau Roman în această poveste și dacă vom afla vreodată adevărul din spatele FSN-ului, pe atunci o grupare creată cică ad-hoc ca să guverneze, vai, o țară greu încercată, aflată într-un aparent vid de putere?

Nu e prea târziu pentru adevăr, aproape 30 de ani mai târziu, e important să știm ce a fost atunci pentru liniștea noastră, dar mai ales pentru liniștea tuturor oamenilor care au fost atunci mințiți cu nerușinare și care unii dintre ei și-au pierdut copiii și părinții. Normal că mă trec fiori pe șira spinării când mă gândesc că atunci, în stradă, au fost tineri de vârsta mea care au crezut într-o lume mai bună. Să condamni pe cineva pentru că vrea mai bine sau pentru că e naiv să creadă în mai bine e probabil cea mai nasoală formă de cinism.

Adevărul ăsta contează azi enorm, la fel cum ar fi contat imediat după 1989 dacă lucrurile s-ar fi făcut cinstit, ceea ce n-a fost cazul, iar a spune că fosta clasă politică și-a schimbat după 1989 doar masca devenind aprigi luptători pentru democrație e o realitate scârboasă și dureroasă, dar asta a fost. Nu scriu cu împătimire, ură sau răutate, dar cred că oricine ar fi vinovații pentru ce-a fost atunci, chiar dacă unii nu mai sunt poate în viață, sunt de aflat și de numit. Cercul trebuie să se închidă, iar rana să înceapă, în cele din urmă, să se vindece!