A murit doamna Danciulescu

by Andreea

A murit doamna Danciulescu de la trei. Avea 88 de ani si, cand fiica ei, iubitoarea de caini, ne-a anuntat vestea, a zis doar ca “inima ei era bolnava si caldura asta a ajutat-o sa se duca mai repede” . In seara mortii mamei, doamna Danciulescu jr. era in curte si-o striga pe Roscatica sa vina sa-i dea de mancare. Nu stiu daca era tot farfurie in numele mamei duse la Ceruri, asa cum avea sa ne dea noua a doua zi, dis de dimineata.

*

Zic dis de dimineata pentru ca la ora 7 am a sunat soneria. Era Colonelul, sotul junioarei si ginerele doamnei decedate, cu farfuria cu mancare “ca sa se duca sufletul pomenitei linistit la Cel de Sus”. Pentru ca a sunat la noi cu noaptea-n cap, cred ca se grabea ca sufletul batranei sa-si ia zborul mai repede si pe racoare, devreme ce blestemata caldura i-a luat zilele, asa, chinuite, cum erau. Am multumit, am spus “odihneasca-se in pace” si, in cele din urma, farfuria primita s-a dovedit a fi singura masa pe care am luat-o ieri: ou fiert, cascaval, o rosie si coliva. M-am gandit la doamna Danciulescu cu fiecare imbucatura.

*

Azi a fost inmormantarea. Coloneul s-a imbatat si, cand a venit in curtea din spatele blocului, a inceput sa-l strige pe domnul Ianches. Domnul Ianches, 75 de ani, cu sotia decedata si cu fiul plecat de ani buni in SUA, a iesit la balcon. Colonelul se simtea filosof. “Gata, a plecat. Dupa atatia ani, tot ce-a luat cu ea de pe lumea asta au fost niste scanduri si niste flori”. Domnul Ianches asculta. “Auziti”, zice Colonelul, “cand o sa muriti dvs, eu o sa ma asigur ca va duceti la groapa cu cele trebuincioase”. “Multumesc”, zice domnul Ianches, “le am pe toate oranduite”. “Cu atat mai bine”, se bucura Colonelul ca si cand, ocupandu-se de inmormantarea domnului Ianches, avea sa faca cel mai frumos gest din viata lui.

*

Pe urma, au inceput sa discute despre motiune, despre politicienii hoti, despre pensii. Din cand in cand, Colonelul sughita.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: