Am parafrazat spectacolul de dans ”Aerul tare al muntelui/ Yama”, în regia dansatorului și coregrafului belgian Damien Jalet, pe care l-am văzut la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu ca să surprind, în câteva cuvinte, sentimentul cu care am rămas după cele 3 zile petrecute la cea de-a 23-a ediție, una care s-a încheiat cu o premieră și o performanță în egală măsură, festivalul a fost sold out.
De ce aerul rece al teatrului? Pentru că spectacolele pot fi ca un duș rece, iar cele pe care le-am văzut eu mi-au dat mai multe palme simbolice: am plâns, am râs, m-am întrebat, am oftat, m-am foit, mi-am schimbat poziția pe scaun de 68302 de ori, cu fiecare replică sau acțiune care mă făcea să tresar. Când mergi la un festival de teatru și toată ziua, bună ziua bați orașul dintr-un loc în altul să ajungi la diferite spectacole, mintea ta pendulează între ce ai văzut și ce urmează să vezi. E ca și când, fără să-ți dai seama, trăiești dintr-un personaj în altul, așa cum se întâmplă cu actorii care joacă roluri solicitante sau poate un același rol pentru mult timp.
Actrița Ofelia Popii în rolul lui Mefisto, spectacolul ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete.
Foto: cotidianul.ro
Mă gândesc de pildă la Ofelia Popii care interpretează pe Mefisto în ”Faust” al lui Silviu Purcărete de 9 ani, de când s-a montat pentru prima dată spectacolul, unul care, după atâta vreme, se joacă încă cu casa închisă. E un rol atât de greu, de personal, de încărcat încât nu poți doar să-l joci, îl trăiești. Și cum să faci asta când cel pe care-l pui în scenă e diavolesc de la cap la coadă, fără scrupule, fără emoție, fără limite și tu, ca actor, ești nevoit să crezi toate astea ca să le poți transmite publicului? Ofelia Popii poate să facă acest lucru și, de aceea, mă întreb: cum scapi de haina unui personaj care, vrei, nu vrei, devine unul cu tine?
Foto: Dragoș Asaftei
Să redevii tu însuți în acest festival a fost și mai greu ca de obicei pentru că la fiecare pas pe străzile înguste ale orașului medieval Sibiu erai pus față în față cu jocul, cu joaca, cu posibilitatea de-a intra într-un rol sau altul. Fie că pășeai ad-hoc în spectacole stradale ca personaj, fie că erai luat la dans de membrii vreunei trupe așa cum mi s-a întâmplat mie cu muzicații de la Pigswana Orchestra din Franța, fie că puteai să reciți replici din piese celebre, nu aveai cum să scapi prea ușor din aceste transformări pe care le găseai la tot pasul și cărora, de voie, de nevoie, li te supuneai.
Fabrica de Cultură, un loc reconvertit, unde se joacă mai multe spectacole, printre care ”Metamorfoze” și ”Faust”, ambele în regia lui Silviu Purcărete. În imagine este cadrul în care s-a jucat „Metamorfoze”.
Tocmai aceste contexte, în care poți avea o mie și una de chipuri, fac ca platforma online Oameni și gusturi a lui Staropramen, berea care a cerut mai mult de la gust, să devină un soi de scenă pe care, prin ochii curatorilor aleși, poți să simți și tu, cititor, energia evenimentelor culturale, tot mai multe, de la an la an, și-n România. Ce îmi place la Oameni și gusturi e caracterul interactiv: oamenii nu scriu despre experiențele lor artistice dintr-un spațiu al teoriei, ci din unul al trăirii directe. Asemenea mie, care am fost și la Cluj, la TIFF, și la Sibiu, la FITS, și ei au trăit diferite momente în aceste festivaluri și le-au ales spre a le povesti mai departe pe acelea care au însemnat ceva pentru ei și, deci, poate, și pentru publicul care îi urmărește.
Printre preferații mei se numără creatorii vizuali, cei care, mai departe de cuvinte, reușesc să surprindă și povestea în imagini a ceea ce văd. Asta i-a reușit, și de data asta, lui Dragoș Asaftei cu Faces of Fits: 20 de portrete de actori, regizori și spectatori. Privindu-i fotografiile, experiența FITS depășește cadrul clasic de ”recenzie” și reușește astfel să te ducă și pe tine pe străzile orașului unde diversitatea devine o sărbătoare. Poate că ceea ce reușește Oameni și gusturi să facă e să dea credit publicului și să-l familiarizeze cu sentimentul că un cuvânt poate prea îmbibat de sensuri grele, cultura, e de fapt o experiență vie pe care o poate avea orice om, indiferent de cunoașterea teoretică pe care o are.
Foto: Dragoș Asaftei
Îmi aduc aminte, când scriu aceste rânduri, de un exemplu care ilustrează perfect ceea ce vreau să spun: momentul în care Julia Roberts, Vivian Ward în rolul de prostituată în filmul ”Pretty Woman„ e dusă de Richard Gere, Edward Lewis în film, la un spectacol de Operă. Când Vivian începe și plânge, transmite direct mesajul că emoția e cea prin care se măsoară orice spectacol, indiferent de natura lui, că dincolo de cuvintele pe care le putem scrie despre ce am văzut, e starea de spirit cu care rămânem. Asta reușește să facă Oameni și gusturi: le dă tuturor posibilitatea să experimenteze pe propria piele spectacolele și apoi le validează diversitatea și diferențele de … gusturi.
La Sibiu, spectacolele au fost pretutindeni, în săli, și-n afara lor.
Foto: Dragoș Asaftei
Ca și la TIFF, și la FITS Staropramen a dat puterea oamenilor – i-a pus să recite replici din spectacole de teatru, i-a condus în tururi pe bicicletă prin locuri cu semnificatie istorică, i-a invitat să scrie la mașina de bătut – toate astea pentru a-i face să înțeleagă că oricine poate să fie creator de conținut, că creativitatea e un organ care trebuie pus la treabă, măcar pentru amuzament, joacă, veselie, pe scurt, pentru starea de spirit bună pe care ți-o creează.
