Azi am fost la cumpărături. În timp ce alegeam alimentele și le puneam în coș mi-am dat seama ce reflexe mi-am format când vine vorba de produsele pe care le aleg. Sunt produse care nu îmi lipsesc niciodată din casă și, de aceea, trag concluzia, în mod logic, că sunt preferatele mele.
Sunt mai bine de trei ani de când am o alimentație ordonată. Aleg de obicei alimente simple, pe care le prepar sănătos. Mă simt bine cu alegerile pe care le fac și la care am ajuns prin încercare și eroare. Adică, mult timp, m-am luat după recomandările altora în ceea ce privește alimentația. Am crezut că dacă sunt sugestii de la cunoscători, ele vor fi bune pentru mine. Însă, pe pielea mea, am aflat că ce merge la cineva, nu merge la altcineva.
În plus, pentru mine, multă vreme, alimentația a mers mână în mână cu slăbirea. Mâncam ca să slăbesc și practic numai asta aveam în cap. Acum, când privesc în urmă, a fost o perioadă dificilă, în care m-am chinui degeaba. Dar m-am purtat așa pentru că să fiu slabă era pentru mine mai important decât orice. Când mi-am dat seama că să fiu slabă nu mă face mai fericită pe niciun plan, și alimentația mea a suferit modificări, adică am început să ascult mai mult de ceea ce îmi cere corpul.
Sigur că odată cu treaba asta am luat în greutate, însă aceasta e o poveste distinctă despre cum am învățat să mă înțeleg și să mă accept mai mult decât am făcut-o cu niște ani în urmă. De exemplu, faptul că, oricât aș vrea să am 50 de kilograme, nu voi reuși niciodată asta pentru că efectiv corpul meu nu poate să mențină această greutate fără să se simtă biciuit. Mănânc destul de sănătos, cu abaterile de rigoare care înseamnă dulciuri, alcool și pâine și fac sport când am chef, pentru că nu sunt disciplinată așa că am săptămâni când merg de câte 2-3 ori la antrenamente și săptămâni când nu calc pe acolo deloc.
Cum mi-aș dori să arăt? Păi, mi-ar plăcea să am mușchii mai tonifiați. Când merg la sală pe sărite e ca și când mă duc acolo pentru prima dată de fiecare dată. Mă dor mușchii în ultimul hal și, deci, nu reușesc să fac progrese în ceea ce privește rezistența pentru că nu sunt constantă. Însă am învățat să accept și treaba asta că, de fapt, pe cât de mult îmi place să scriu despre sport și sportivi, pe atât de puțin îmi place să fiu eu cea care țopăie în sală de cinci ori pe săptămână.
Așadar, iată care sunt cele mai des opt întâlnite alimente din bucătăria mea pentru o viață mai sănătoasă. Vă readuc aminte că ele sunt preferatele mele pentru că mă simt foarte bine când le mănânc.
Ouă
Iaurt
Ciocolată neagră
Somon
Salata verde
Crackers Wassa
Banane
Năut/ Linte/ Quinoa/ Cus cus
Alimentele tale preferate care sunt?
6 comments
Super lista! Si sincer arata exact ca si a mea! 🙂 As mai adauga lapte si ciuperci
Ciuperci mananc si eu des. Lapte nu prea beau, ca ma baloneaza. 🙂
Avocado. Lamai. Rosii. Branza. Nautul nu il iau la conserva. Si muuuulte fructe: struguri, portocale, mandarine, capsuni, mure. Si am mereu niste conserve cu sardine.
alegeri gustoase. si mie imi plac lamaile. si ghimbirul. si ceapa. si prazul. aaaaa. din pacate, daca exagerez cu ele, ma doare stomacul, aciditate. insa as manca picant tot timpul. de acord si cu sardinele. si mie imi plac. si tonul. conserva in ambele cazuri din ratiuni practice. 🙂
Avocado, nuci, spanac in salata, ananas. Si salata fara otet dar cu zeama de lamaie. Este delicioasa.
foarte bun. si eu folosesc lamaia in loc de otet, sau daca n-am lamaie. am un otet balsamic in casa, dar e pentru uregente. :)))