Am fost anuntat pe mail ca am un SMS. Vezi ca-ti dau acum un SMS sa-ti zic ca ai un mail

by Andreea

Ok, poate ca asta e cel mai lung titlu pe care l-am dat unui post, dar el reprezinta si concluzia a ceea ce urmeaza sa va scriu: despre invazia telefonului mobil si-a laptopului in emisiunile de televiziune. Recunosc ca, in principal, practica apartine moderatorilor/invitatilor permanenti de la emisiunile Antenei 3.

*

Si-avem prim plan cu unul dintre invitati, dar invitatul e preocupat sa tasteze un mesaj. Avem prim plan cu un altul, dar si el da un mail sau citeste vreun SMS.  Si-atunci, cand ne uitam la televizor, la cine ne uitam de fapt? Ce mi se pare si mai amuzant este ca, de obicei, cei de la televizor isi dau mesaje cu prietenii lor care, in editia aceea, n-au reusit sa fie la masa cu ei sau cu cei care urmeaza sa intre, in direct, dupa emisiunea in care se afla ei. De obicei, cu Mircea Badea.

*

Ca sa name names, Mircea Badea se SMS-uieste cu Victor Ciutacu, Mihai Bendeac, Radu Tudor. In emisiunea lui Mihai Gadea, Victor Ciutacu este SMS-uit de Mircea Badea. Radu Tudor e de obicei cu el in emisiune. Mihai Bendeac nu prea intervine la Sinteza Zilei. Combinatiile intre prieteni pot exista in orice formula vreti voi.

*

Cele mai multe SMS-uri sunt primite si verificate de Mircea Badea. Cele mai multe SMS-uri primite vin de la persoane care sunt in dezacord cu ce prezinta el. Invariabil, trimitatorul de SMS este un bou, un idiot, un cretin. De ce tine Mircea Badea mortis sa isi verifice telefonul in timpul emisiunilor este un mister pentru mine.

*

Singurul pe care il inteleg este Valentin Stan. Interventiile lui se sprijina pe probe care, de obicei, se gasesc pe calculator. Din punctul meu de vedere e singurul care are un motiv real sa fie cu ochii-n ecranul laptopului o emisiune intreaga. Ceilalti sunt ca niste elevi plictisiti care butoneaza telefoane si laptopuri pentru ca astfel, poate, timpul va trece mai repede. Intr-un fel, banuiala mea este ca multi dintre ei s-au plictisit cu adevarat. Pentru ca persoanele lor au ajuns sa se identifice, aproape exclusiv, cu misiunea anti-basesciana pe care televiziunea la care lucreaza o are. Si e naspa ca personalitatea ta, pe bune, sa fie la un moment dat confundata, orice ai face, cu contextul in care apari cel mai des. De exemplu, daca Victor Ciutacu posteaza pe Facebook ca e suparat, obosit, ca-i lehamite sau orice altceva, comentatorii sai vor crede, automat, ca afirmatia sa si starea de spirit au legatura cu Traian Basescu.

*

What a waste! [of time, of self, of ideas, of useful stuff that they could do]

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: