Am fost reporter la emisiunea Next Star

Sâmbătă, pe 1 septembrie, a avut loc Marea Finală din sezonul 9 a emisiunii Next Star, cel mai longeviv talent show pentru copii din România care e, de asemenea, și o producție 100% românească, conceptul fiind dezvoltat aici, în urmă cu 9 ani de zile. În acest sezon am fost și eu unul dintre cei trei reporteri.

Cum am ajuns la Next Star?

Îmi doream de multă vreme să lucrez la o emisiune de divertisment și să văd ce se întâmplă acolo. Dorința s-a intensificat după ce, anul trecut, am mers la Vocea României, la Pro TV, și, din public, totul mi s-a părut grozav: energia, sinergia echipei, show-ul în sine. În secret, am sperat că poate, la un moment dat, voi avea șansa să văd mai îndeaproape despre ce e vorba. Mie mi-a plăcut foarte mult munca în televiziune și când am plecat, în urmă cu aproape patru ani de la Digi24, am făcut-o cu părere de rău. Deși televiziunea e un mediu foarte alert, unde trebuie să fii mereu pe fază, calm, minte limpede și gata de acțiune și în ciuda orelor lungi de muncă și a oboselii, televiziunea m-a încărcat mereu cu energie.

La finalul lunii mai am văzut pe Facebook un anunț de angajare postat de Dana Mladin, producătorul general al emisiunii (care a produs și ”Școala vedetelor”, și ”Surprize, surprize”), în care căuta trei reporteri pentru sezonul 9 al emisiunii Next Star. Mi-am trimis și eu CV-ul și ceea ce m-a atras în toată povestea a fost oportunitatea de-a lucra cu Dana, pentru că mi se părea că e o șansă una la un milion. A doua zi am și fost invitată la interviu, care a fost mai degrabă o discuție de 10-15 minute. În a treia zi am fost sunată din nou și mi s-a spus că am fost aleasă și așa a început aventura.

Ce am făcut în emisiune?

În sezonul 9 de la Next Star am lucrat ca reporter într-o echipă de aproape 200 de oameni. Același lucru l-a făcut și Ciprian Neculau, colegul meu cu mai multă experiență în emisiunile de divertisment. Fiecare dintre noi am bătut țara în lung și-n lat să facem poveștile unor copii și, pe urmă, în zilele de filmare, am făcut interviuri și testimoniale cu jurații, participanții, familiile, antrenorii și prietenii acestora. Pe scurt, am întâlnit foarte multă lume și am muncit, în medie, între 12 și 14 ore pe zi, timp de două luni. A fost o perioadă foarte intensă, care m-a scos din zona de confort pentru că a trebuit să muncesc la ore la care, de obicei, dorm, haha. A fost și un test pe care mi l-am dat pentru că, așa cum zic americanii, am simțit că e timpul să step up my game și să fac lucrurile și-n alte feluri decât le făceam până atunci.

În două luni de zile, am filmat poveștile a 18 copii din toată țara, iar pe unii dintre ei nu-i voi uita niciodată pentru că experiențele lor de viață, la vârste foarte fragede, sunt incredibil de dure. Cu toate aceastea, copiii au această capacitate extraordinară de a-și păstra puterea, energia și optimismul chiar și-n cele mai grele momente și întâlnirea pe care am avut-o cu fiecare dintre ei a fost, pentru mine, o lecție de dârzenie, curaj și încredere. Așa că le mulțumesc, cu această ocazie, fiecăruia dintre copii pentru tot ce m-au învățat, dar și părinților și tutorilor lor pentru buna primire și grija pe care o au pentru acești copii.

Fără să fie vreun top, am ales azi să vă povestesc despre câțiva dintre copiii pe care i-am întâlnit în aceste luni de filmări și să vă spun de ce m-au impresionat:

ADELIN DOGARU

Pe Adelin Dogaru l-am cunoscut la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere de la Buzău. Este un copil extraordinar, care se află în grija statului român, pe care părinții l-au abandonat mai degrabă pentru că nu au știut să se ocupe de el dată fiind condiția lui specială, nu pentru că nu și-ar fi permis să-l crească. Chiar dacă lipsa unei familii îl afectează pe Adelin, care trăiește azi în internatul liceului, cu siguranță el a avut parte de mult noroc și condiții mult mai bune de învățare și creștere personală care l-au ajutat să se dezvolte și să aibă parte de cea mai bună educație.

Adelin e pasionat de cărți și de muzică, scrie poezii și are foarte mult umor. E un copil care, alături de profesoarele care au grijă de el, mi-au rămas în suflet, cu atât mai mult cu cât liceul de la Buzău pentru persoanele cu deficiențe de vedere e unul dintre puținele locuri din România unde există serviciile specializate necesare pentru ca nevăzătorii să poată trăi o viață normală. Clădirea liceului, de exemplu, e amenajată special pentru ca nevăzătorii să fie autonomi în incinta ei și totul e gândit pentru ei, de la felul la care sunt așezate sălile de clasă și până la modul în care arată culoarele liceului. Funcționalitatea e cuvântul de bază.

În emisiune, Adelin a cântat, alături de Feli, o melodie de-a lui Smiley, care lui îi e foarte dragă, Vals.

Chiar dacă e un copil fără părinți alături, Adelin vorbește incredibil de frumos de mama și tata și speră că, într-o zi, va putea fi alături de el cât de mult poate. Știe că acest liceu e șansa lui și că aici a putut să crească bine în condițiile în care mulți copii cu deficiențe din România nu progresează deloc pentru că părinții nu știu cum să-i crească și, din cauza asta, ei sunt niște păpuși ținute deoparte pe care nimeni nu le bagă în seamă. Când Adelin a ajuns pentru prima dată, la patru ani, într-un centru de plasament, în îngrijirea statului, el nu știa să vorbească și să meargă pentru că nu fusese învățat să facă aceste lucruri simple.

ANA MARIA RAȚĂ

Ana Maria Rață e campionaă națională la haltere la numai 11 ani și vine din Centrul Național de Haltere de la Galați, acolo unde se află cele mai multe campioane naționale la acest sport, locul e o pepinieră. Ana Maria face haltere de 3 ani de zile, inspirată fiind de sora ei care practică același sport și care acum e-n lotul de seniori. Viața ei nu e una ușoară pentru că vine dintr-o familie cu mulți frați și puține posibilități. Au fost crescuți cu toții numai de mamă, iar șansa lor a fost antrenorul Costel Dimofte, care le-a văzut pe fete și potențialul lor și le-a luat la Galați unde a început să se ocupe de ele.

Însăși Ana spune că antrenorul e ca un tată, omul cu care se sfătuiește pentru orice problemă ar avea sau situație de viață. Cu mama ei se întâlnește ocazional pentru că ea stă într-un sat la vreo oră și jumătate depărtare de Galați și, în plus, condițiile din satul unde a crescut sunt minime, vorbim de o gospodărie foarte modestă unde acum mama Anei locuiește împreună cu bunica. Toți copiii sunt plecați de acasă, unii prin țară, alții la muncă, în străinătate. Cu efort și determinare, Ana poate să ajungă departe în sportul pe care îl vede drept șansa ei la o viață mai bună.

IONELA SPERANȚA LUCA

Ionela Speranța Luca e un copil foarte inteligent, premiantă și competitivă, și îndrăgostită de teatru și cărți. E din satul Pârcovaci, județul Iași și povestea ei e deosebit de emoționantă. A fost abandonată de mamă când era doar un bebeluș și, de atunci, e crescută de o asistentă maternală, care are la rândul ei trei copii ai ei, dar pe care Ionela o vede ca pe mama ei. Casa în care trăiește e una dintre cele mai frumoase și curate locuri pe care le-am văzut vreodată, iar doamna care are grijă de ea e genul de femeie de pus pe rană, excepțională în toate modurile posibile.

În Pârcovaci, majoritatea femeilor din sat sunt asistente maternale, într-o zonă a țării în care mulți copii singuri au nevoie de o familie. Locurile puține de muncă sau prost plătite le-au determinat pe majoritatea dintre ele să învețe o meserie nouă, în vreme ce soții lor muncesc în străinătate. Chiar dacă nu pot fi împreună, aceste familii modeste sunt excepționale prin caracterele puternice, credința că mâine va fi mai bine și că orice grijă și nevoie pot fi depășite cu ajutorul lui Dumnezeu.

La numai 11 ani, Ionela m-a impresionat prin seriozitatea ei, acuratețea gândurilor, disciplina interioară și iubirea enormă pe care o poartă mamei care a crescut-o și surorilor ei. Marea ei frică este, firește, să nu fie din nou abandonată și vorbește despre asta cu lacrimi în ochi. Este genul de copil care știu că va ajunge departe și care va arăta tuturor din ce aluat e făcută, are multă putere, multă forță și știe foarte bine ce vrea.

MIHAI DOBRE

Mihai Dobre e câștigătorul sezonului 9 a emisiunii Next Star și, întâmplător, povestea lui am filmat-o eu. L-am cunoscut în București la Centrul de Soroban și aritmetică mentală japoneză, un loc absolut fabulos de care am aflat cu ocazia filmării. Aici, copiii își antrenează mintea făcând calcule complicate cu ajutorul unui soroban, un dispozitiv de calcul similar abacului, dar care permite calcule mult mai dificile, cu numere foarte mari.

Ce e special la Mihai nu e doar capacitatea de-a calcula cu sorobanul numere foarte mari, ci de-a face lucrul acesta doar în minte, cu un soroban imaginar pe care-l are în fața ochilor. Și pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, Mihai poate face operațiuni cu ambele emisfere cerebrale în același timp, adică și calcule, și, de exemplu, să recite o poezie, lucru pe care l-a făcut în prima ediție în care a participat, când Lidia Buble i-a dat Golden Star-ul, care l-a trimis direct în marea finală pe care a și câștigat-o pentru că talentul lui e într-adevăr rar și, la numai 8 ani, așa ceva parte incredibil.

Când l-am cunoscut și am aflat ce poate să facă, evident că și eu am fost sceptică și i-am dat teste cu numere pe care le-am ales ad-hoc să le calculeze. A făcut toate aceste calcule fără să ezite și sigur că, la fel ca toată lumea, am fost impresionată.

Mihai a câștigat marele premiu de 20.000 de euro și sunt convinsă că va continua pe acest drum pentru că are o familie unită și niște părinți care-l iubesc mult și-i poartă de grijă, la fel și profesoara lui de la școala de soroban, o doamnă fascinantă, originară din Mongolia, care trăiește în România de mulți ani.

Fiecare dintre copiii pe care i-am întâlnit are o poveste specială și ceva al lui care-l face unic și, cu ocazia acestui text, vreau să îi menționez pe toți pe care i-am întâlnit, în mod direct, în aceste luni datorită filmărilor: Andreea Bucur, Sara Șmighelschi, Anastasia Ciobanu, Petru Olteanu, Serena Gabur, Crista Minola Ursache, echipa de înot Synchro Luna, Ileana Ionuț Andrei, Matei Burgui, Andrei Chisăliță, Alex Grama, Patricia Adam și Raisa Ștefan.

Le mulțumesc, de asemenea, tuturor colegilor alături de care am lucrat atât de mișto, o echipă extraordinară, de la care am avut multe de învățat, în frunte cu Dana Mladin, Gabi Dumitrache și Claudiu Petrușco, care mi-a țipat două luni de zile în urechi, ”ghinionul” meu că a trebuit să stau lângă el la fiecare filmare de emisiune, ahaha, Gabi Țigănilă, asistent de producție, cu care am bătut țara în lung și-n lat, tuturor operatorilor cu care am filmat, lui Dan Vulc, doamnei Elena, întregii echipe care a documentat sezonul 9 și care a găsit toate poveștile pe care vi le-am prezentat la televizor, uneori în gaură de șarpe, o mână de fete care au făcut lucrurile să se miște și datorită cărora și părinții, și copiii au avut o experiență de show pozitivă, cu amintri de neuitat și, nu în ultimul rând, juriului format din Lidia Buble, Dorian Popa și Pepe, despre care am o mie și una de alte povești, dar cu care am râs pe nerăsuflate și care mi-au arătat, cu răbdare, ce se ascunde în spatele unui show de televiziune și care e presiunea la care ei trebuie să facă față, cu calm, chiar și-n momentele în care, public, au parte de comentarii și injurii nedrepte, pe care, vă asigur, nu le merită nici o clipă. Trimit îmbrățițări lui Șerban Copoț, Dorin Dinescu și Ciprian Neculau.