Anna Ravliuc: “Sunt o pensula in mana lui Dumnezeu”

by Andreea

Americanii i-au pus lumea la picioare, insa Anna Ravliuc, pictorita cu cei mai verzi ochi din citi mi-a fost dat sa vad, a ales Rominia pentru ca aici se simte ca acasa. Nascuta la Cernauti, Anna Ravliuc s-a format, ca pictor, la Chisinau şi Saint Petersburg, insa toate creatiile ei au prins viata in Romania pentru ca aici s-a simtit inspirata. Expozitia de 200 de lucrari, “Umbrele Cintecelor Stramosilor Uitati”, pe care a avut-o recent, reprezinta cel mai mare numar de lucrari din istoria Salii de Expozitii Constantin Brincusi de la Palatul Parlamentului.

“Majoritatea lucrarilor mele sint asemenea unei reflectii vizuale a unui cintec vechi sau a unei legende – bucurie si tristete, sperante si regrete ale poporului meu. Prin culorile mele, eu cint copiilor si nepotilor cintece vechi”, explica Anna. Studenta a scolii ruse de pictura, ea este unul dintre cei mai valorosi pictori impresionisti romini moderni. In ultimii 10 ani, Anna a avut peste 40 de expozitii individuale in Europa si in ultimii 2 ani, lucrarile sale au fost prezentate in cadrul a 9 expozitii individuale si colective din New York, in galerii renumite ca InterArt Gallery, Walter Wickiser Gallery, Ico Gallery, Butterfly Art Center si Agora Gallery.

Se muta in Rominia in Ajunul Craciunului

In vara anului 2000, Anna primeste Green Card-ul american si este la un pas de cetatenie, insa, dupa numai doua saptamini la Seattle, isi da seama ca America, “tara tuturor posibilitatilor”, nu poate sa-i ofere, si ei, optiunea care s-o faca fericita. “Am stat putin acolo si-am zis ca nu-i de mine, n-am simtit ca trebuie sa ma mut acolo si-am renuntat la tot. In pasaport, aveam stampile cu vize americane peste care scria <a renuntat>, ca asa se trece intr-o situatie ca a mea. Vamesii se uitau la mine si-mi ziceau <femeie, ai innebunit?>. Nu-s nebuna, dar locul meu nu era acolo, ci aici, in Romania”, povesteste Anna. Pina in 2000, Anna ajunsese in Romania de doua ori pina la Podul Prieteniei dintre Giurgiu si Ruse si apoi vreo doua saptamini in Constanta cind, la Chisinau, schimbarile sociale si politice transformasera viata locuitorilor intr-un chin.  “Aici am simtit ca-s rominca. Eu, cind am vazut cite lucruri frumoase are Rominia, broderia, spiritul ala colorat, am simtit ca pot face ceva pentru tara asta. Tata a fost prizonier 20 de ani in Siberia pentru ca era burghez, asa ca am invatat sa iubesc tara, libertatea. Libertatea te obliga, democratia are limite foarte dure asa ca am incercat sa fac ceva, sa va arat ce aveti si voi nu observati”, explica Anna. “Cind am venit in Rominia nu stiam limba, eram cu copilul, eram singura, n-aveam rude si nici prieteni aici. A fost un fel de < Buna ziua, am venit>. Mi-a placut ca nimeni nu mi-a reprosat ca nu stiu romina, ca tin rindul la magazin fiindca imi ia mai mult sa inteleg, toti erau draguti si conversau in rusa cu mine, un sentiment netrait pina atunci, nu-mi era rusine ca-s ucraineanca sau, ma rog, rusoaica, asa ma prezentam ca era mai usor. Am venit in Rominia in Ajunul Craciunului. Nu stiu de ce am facut pasul asta, asa am simtit, sint lucruri pe care nu le pot explica. Sentimentul asta nu m-a tradat. Cind ma gindeam prea mult era prost, asa ca nu m-am mai gindit. La fel ca atunci cind pictez si nu ma gindesc la ce fac. Toate temele mele din tablouri s-au nascut in RomAnia: femeia, iubirea, atitudinea fata de viata, Dumnezeu, sentimentul, provocarea si sinceritatea”, spune Anna.

Americanii au gasit-o pe internet

Cu americanii mentine relatia de vreo 15 ani si azi acestia spun despre ea ca e cel mai bun pictor impresionist si colorist din lume. “M-au gasit pe internet si au venit la Chisinau pentru ca isi doreau pictori din fosta URSS pentru diferite slujbe, adica sa picteze tablouri cu soare, iarba verde, cer albastru, frumusica la fereastra pe care apoi sa le vinda in SUA, sa si le puna oamenii in case. Plateau 200 de dolari pentru metrul patrat de pinza pictata, ceea ce era enorm ca in 1998, la Chisinau, cu 300 de dolari iti luai o masina. Si pictori mari pe atunci n-au rezistat la munca asta fiindca primeam multe comenzi si noi pictam pe banda rulanta asa ca unii n-au tinut pasul. Peste o luna, ramasesem singura care mai facea asta, dar pe mine ma motivau banii pentru ca aveam nevoie de ei. Imi murise mama, un unchi se spinzurse, in tara se schimbau lucrurile la fiecare 2-3 luni, mersesem si la baricadele din strada care avusesera loc atunci”, povesteste Anna. Insa Anna simtea ca face un compromis prea mare pictind de dragul banilor in loc sa picteze ceea ce simte. Duhovnicul ei a readus-o insa cu picioarele pe pamint: “Imi spunea <Ce faci tu acum e un exercitiu, tu esti pensula in mina lui Dumnezeu, poate acum exersezi pentru ceva mai mare care ti se va intimpla mai tirziu>. Daca nu pot afla raspunsul, atunci sa nu mai pun intrebarea, asta era indemnul lui. Asa ca veneau in continuare comenzile, le plateau bine, mi-am facut mina si, dupa vreo doi ani de zile, am refuzat sa mai fac asta pentru ca strinsesem suficienti bani si eram pregatita sa fac pasul urmator. Atunci mi-am facut Green Card-ul si m-am dus in SUA la invitatia lor si am vazut ce inseamna business-ul in arta, ce inseamna ca munca ta sa fie valorificata”. De aceea, in Rominia, Anna nu a facut expozitia cu vinzare pentru ca preturile tablourilor ei nu sint chiar accesibile si nu poate sa le scada pentru ca altfel i-ar scadea si cota pe piata din SUA, iar galeristul care se ocupa de ea ar putea sa rezilieze contractual. Americanii spun ca este cel mai mare colorist fiindca nu-i este frica de culoare: “Ai observat ca majoritatea pictorilor au culori inchise, murdare, au gri, au maro. Eu pictez aproape numai in culori curate. Mie-mi place culoarea”, a spus Anna, in inchiere, pentru revista Vip.

(publicat in revista Vip pe 2 august 2010)

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: