Frumusețea ideilor simple poate fi admirată în toată splendoarea ei atunci când le vedem și implementate! S-a întâmplat recent în Noua Zeelandă, unde mai multe supermarket-uri din lanțul New World au reușit să vândă în ultimul an cu până la 300% mai multe legume și fructe prin adoptarea unei idei, pe cât de banală, pe atât de eficientă: renunțarea la ambalajele de plastic și prezentarea produselor așa cum le-a lăsat natura, ”goale”.
”Food in the nude” e numele campaniei, care, în traducere liberă, înseamnă ”mâncare în pielea goală” și care indică fix starea în care se găsesc ele pe rafturile magazinelor, adică fără exces inutil de ambalaj. Unul dintre proprietarii supermarket-urilor a spus că treaba asta îi amintește de copilărie, când cumpăra fructe cu tatăl lui și putea simți de la distanță mirosul lor. Cum am ajuns azi să ambalăm, fără rost, orice produs, poate fi o consecință a faptului că, față de odinioară, acum avem multe alimente importate și, deci, e felul în care ele ajung la noi de prin alte țări. Însă, chiar și-așa, e oare nevoie ca lucrurile să stea astfel?
Cu toate că mi-ar plăcea să îmi fac mereu cumpărăturile la piață, de cele mai multe ori, din comoditate, și eu ajung tot la magazinul de lângă casă și, uneori, cumpăr alimente ambalate. Nu îmi place să fac asta, dar uneori nu am alternativă. Știu, poate că ar trebui să renunț pur și simplu la a mai cumpăra alimente care cred că-s ambalate inutil în plastic, însă de la teorie la practică e cale lungă și, uneori, în ciuda bunelor mele intenții, o mai dau în bară. Mă consolez cu faptul că reciclez, deci, în cele din urmă, ambalajele, fie ele plastic, hârtie sau sticlă ajung la locul lor.
În weekend însă am fost la piața Obor și am făcut plinul cu fructe și legume pentru o săptămână. Piețele în România încă au farmecul pe care îl aveau și când eram copil și sunt locul în care poți să mergi și să iei fructe și legume ”goale”, așa cum din supermarket-uri nu poți în totalitate s-o faci. La piață poți să atingi produsele, să vorbești, adesea, cu cei care le-au cultivat, crescut și cules, să ai, pe scurt, parte de o experiență mai apropiată, mai directă cu omul care îți furnizează, în definitiv, hrana care ajunge în farfurie.

În piețele din România mai poți găsi alimente expuse fără niciun ambalaj Foto: Economica.net
Și România are campania #merglapiata, care încurajează cumpărăturile de fructe și legume direct de la producători și care a fost inițiată în urmă cu aproximativ un an de zile de Asociația Administratorilor de Piețe din România. Sunt mai multe motive pentru această campanie, însă una dintre ele este reîntoarcerea la bunele obiceiuri cu care generația mea a crescut, mersul la piață, cumpărarea materiei prime și gătirea ei, alături de susținerea producătorilor locali, a micilor întreprinzători, care, din păcate, pierd teren în fața marilor lanțuri de magazine și care astfel riscă să piardă și sursa de venit. Cu toate că sunt și producători locali care își vând marfa lanțurilor de supermaket-uri, majoritatea depind de piețele agroalimentare și, implicit, de noi să le călcăm pragul.
În Noua Zeelandă, campania urmează un proces firesc de renunțare la plastic, care, conform cerințelor UE, a fost implementat și la noi, în ceea ce privește pungile de plastic, din vara lui 2018. Noua Zeelandă merge însă mai departe și lucrează la eliminarea lui totală din uzul public, un pas care mi s-ar părea firesc și-n România. Mă întreb dacă astfel fructele și legumele ”goale”, expuse pe rafturile din supermarket-uri, ar avea mai mult succes.

Din vara lui 2018, pungile de plastic au devenit interzise și în România conform reglementărilor UE
Ție cum ți se pare rezultatul campaniei din Noua Zeelandă? Tu crezi că ai cumpăra mai multe fructe și legume dacă nu ar avea ambalaj de plastic? În plus, când ai fost ultima dată la piață sau cât de des te duci la una? Ții cont de faptul că multe produse sunt ambalate inutil în plastic?