Am revenit în Berlin după 10 ani de când am mers prima oară acolo. Nu îmi mai aminteam mare lucru despre acest oraș în afară de punctele turistice de atracție precum Poarta Brandenburg sau Zidul Berlinului și istoria lui zbuciumată. Însă știam că e un oraș tot mai popular printre români pentru că 1. e doar la 2 ore de zbor cu Ryanair de București 2. e super cool și divers 3. unii dintre prietenii mei locuiesc acolo 4. știu și alți prieteni sau cunoștințe care intenționează să plece acolo definitiv.
City break-ul la Berlin a fost spontan. Prietenul meu a găsit biletele la un preț de nerefuzat – 60 de euro pentru două persoane, dus-întors, de luni până joi – așa că le-a cumpărat. Inițial, am rezervat cazare într-un hostel cu notă peste 9 din cartierul Kreuzberg, însă în preajma plecării un prieten care locuiește acolo ne-a invitat să stăm la el așa că ne-am bucurat, mai ales că am putut să anulez rezervarea la hostel fără niciun fel de penalizare financiară.
În săptămâna dinaintea plecării am citit mai multe articole despre Berlin cu experiențe ale turiștilor români și internaționali și mi-am făcut o idee despre ce aș vrea să văd. Dacă odată o vizită într-un oraș străin însemna un tur de forță în care voiam să bifez tot, de la obiective turistice la magazine cu haine și până la locuri unde să mănânc bun și interesant, cu trecerea anilor m-am mai temperat, așa că acum îmi place să am zile cu relaxare, în care să îmbin cel puțin o destinație culturală cu plimbare aiurea și mâncare bună, dar pe unde se nimerește.
Metroul din Berlin are o rețea complexă și foarte bine pusă la punct
Poate această relaxare se datorează și faptului că azi pot pleca mai ușor atât pentru că lucrez în sistem freelance și pot să îmi iau 2-3 zile libere când am chef, dar și pentru că zborurile low cost sunt mai multe și, deci, pentru mine vacanța nu mai e acea ”fugă” de responsabilitate pe care majoritatea o are de 2-3 ori pe an și-n care trebuie să profite de tot, să le facă pe toate. În plus, nu mai am oricum nici energia să alerg peste tot ca să mă simt împlinită și să am sentimentul că n-am irosit timp. Țin minte că atunci când abia începusem să ies din țară, pe la 17 ani, ziua mea însemna plimbare continuă timp de 10-12 ore, noaptea cădeam lată într-un somn adânc ca într-o beție, nici nu-mi mai aminteam cum și când am pus capul pe pernă.
Am avut fiecare dintre noi doar un ghiozdan, unul cu care umblu, zi de zi, și prin București, cu o capacitate de 21 de litri. După multe experiențe în care obișnuiam să plec cu mai mult bagaj decât era nevoie – haine luate aiurea și multe produse de îngrijire – acum știu că mai puțin și cu cap înseamnă mai bine. Vacanțele din ultimii trei ani din India și Nepal, în care am cărat rucsacul câte 2 săptămâni, și-n care a trebuit să eficientizez ce iau cu mine, mi-au arătat că planificarea în astfel de cazuri e esențială.
În plus, la sfatul prietenului nostru, ne-am luat pașapoartele fiindcă Berlinul e unul dintre aeroporturile care au porți automate la care poți scana pașaportul și poți trece fără să mai stai la cozi în care vameșii îți verifică actele. Așa că, atunci când am ajuns la Berlin, din momentul în care am coborât din avion și până pe peronul de unde am luat trenul spre oraș am făcut cam 20 de minute.
Pe malul râului Spree
La plecare a fost aceeași poveste. Datorită prietenului nostru care ne-a sfătuit că asta e varianta cea mai simplă, am mers direct în terminalul C, pentru cei care n-au bagaj de cală, și am trecut din nou prin porțile automate doar cu biletul de avion scanat direct de pe telefon (Ryanair are un app prietenos și ușor de folosit), apoi am fost noi scanați de un aparat care arată ca o cabină de solar. Pe urmă ne-am dus la poarta de îmbarcare și asta a fost tot.
În Berlin, la plecarea spre București, a fost pentru prima dată când am ajuns la aeroport chiar când îmbarcarea în avion începuse, adică nu cu minim o oră înainte. Am putut să facem asta fiindcă ceasul nemțesc funcționează brici și ne-am planificat drumul în funcție de orele la care veneau în stațiile noastre mijloacele de transport de care aveam nevoie. Ne-am putut baza pe orar chiar și în creierii dimineții, căci zborul spre casă decola la 7.30, însă în Berlin transportul public pornește la 3 dimineața, după o pauză de numai 2 ore în timpul nopții.
Transportul public din Berlin mi-a plăcut la nebunie, rețeaua e uriașă, incredibil de bine conectată, merge strună și te poți baza pe ea. Noi ne-am luat câte un bilet de-o zi, în fiecare zi, fiindcă asta ne-a folosit cel mai bine pentru ce aveam noi nevoie. Costă 7 euro și cu el poți merge cu orice mijloc de trasport din Berlin, zonele A și B, de la tren, la metrou subteran și suprateran, autobuz și tramvai. Sunt însă și bilete pentru mai multe zile sau carduri pentru turiști care oferă transport public și discount-uri la muzee și restaurante. Mie acelea mi se par însă utile pentru vacanțe mai lungi.
Muzeul în aer liber dedicat Zidului Berlinului în Bernauer Strasse
Într-un text viitor o să-ți povestesc ce am făcut în Berlin 3 zile și de ce vreau să mă întorc cât de curând posibil. Însă până atunci Berlinul e un oraș minunat, unde ai o mulțime de lucruri interesante de văzut, mai ales dacă ești pasionat de istoria recentă, una care a marcat pentru totdeauna cursul lumii și, în mod special, a Europei.
