Carol Ferdinand, cam cat de micul print esti?

by Andreea

Vreau sa va povestesc de ce nu am vrut sa ma duc la botezul lui Carol Ferdinand.

De cand a ramas insarcinata, Printesa Lia si Printul Paul (ma voi referi la cei doi ca la niste capete incoronate) tot bat apa in piua referitor la faptul ca fiul lor e primul print care se naste in familia regala din Romania de la regele Mihai incoace. Si despre cum romanii ar trebui sa-si dea mainile si sa se bucure de venirea “micului print”, asa cum neghiob titreaza presa in aceste zile fara sa verifice poate cum stau in realitate faptele. Cert e ca Paul e print tot la fel de mult pe cat e Brianna Caradja printesa. Adica spre deloc. Doar o observatie: nu vi se pare ciudat ca din familia regala de la noi n-a fost nimeni la botez? Nici regele Mihai, nici principesa Margareta. De ce oare?

Regele Carol al II-lea a fost mare crai. In urma aventurii cu Zizi Lambrino, s-a nascut Mircea, tatal lui Paul.  Carol si Zizi s-au casatorit, insa casatoria lor a fost anulata prin sentinta judecatoreasca. Mircea a fost considerat fiu nelegitim. Pe urma, Carol s-a casatorit cu Printesa Elena a Greciei si Danemarcei si asa s-a nascut Mihai. Deci, regele Mihai si Mircea, tatal lui Paul, sunt frati de tata. Se pare ca Paul a fost recunoscut in cele din urma print insa prin ordin judecatoresc, de facto, el nefiind in continuare recunoscut de casa regala. Dar continua s-o arda princiar, sa faca parada de relatiile lui in afara, drept urmare si capetele incoronate invitate la botez.

La botez, nasi au fost Traian si Maria Basescu. Printre invitatii de la sarbatoare s-au numarat Elena Udrea si Roberta Anastase. Pentru ca “micul print” merita ce-i mai bun, nu s-a facut rabat de la un eveniment cu surle si trambite. Ok, sunt banii oamenilor si fac ce vor cu ei. Dar in contextul economic actual, in calitate de presedinte, dar si-n calitate de autointitulat print care indemni romanii sa se uneasca si sa se bucure intru nasterea unui nou cap princiar, intelegi ca nu-i momentul s-o arzi opulent. Repet, nu fiindca nu-i ok ca ai bani, ci pentru ca vrei ca de nasterea printului sa se bucure poporul roman. Si poporul nu-i tocmai shiny happy zilele astea.

Mi s-a parut nepotrivit sa ma duc fiindca, daca as fi facut-o, e ca si cand as fi fost de acord cu ce se intampla acolo si as fi scris despre asta cu inima impacata. Ceea ce nu s-ar fi intamplat. Asa ca am preferat sa stau acasa…

O sarmaluta sa mancam (p.s. cel mai bun moment: “Te-ai lapadat de Satana?” “M-am lapadat”. People wouldn’t say so…=)))

0 comment

You may also like

0 comment

Cecilia Sherban,QLD June 22, 2010 - 9:38 am

Am facut stramba la mana scriind peste tot ca sa intreb cine au fost cei 25 ambasadori ce au …VENIT PERSONAL sa aduca omagiul lor bebelusului numit Micul Print. De asemenea ,mor de curiozitate sa se publice lista cu cei 500 invitati la botez DAR,mai ales,cine au fost nemurile de sange regal ce au petrecut pe banii Ro la botez.Ceva nu este in regula daca folositi secreto-camunflajul/Daca am stii numele acelor printi si printese ,i-am cauta si noi prin Almanahul Gotha sau pe Google ,ca sa ne mandrim cine ne onora tara. Ce am aflat este doar despre MariaGabriella de Savoia care,intradevar ,este fiica lui Umberto III al Italiei car care ,la viata ei nu facu mare branza decat sa socializeze pe la diverse reuniuni mondenemprezenta ei fiind remunerata.Dupa vreo 10 de relatii personale cu fostul sahinsah al Iranului,casatorie interzisa de papa,s-a multumit cu un belgian,syabilit in Elvetia ,ce se ocupa cu speculatii imobiliare.Dupa cativqa ani divorteaza si are o fiica ,ce si ea a facut o casatorie …morganatica si cate traieste in Thailanda cu familia,unde au un bussiness de cafea si o cafenea.Este adevarat ca este matusa actualului print de Venetia-Savoia,dar si acesta o persoana cu multe restrictii in viata sociala a Italiei.Deci,daca si ceilatii invitati ai familiei Lambrino au tot un statut de seconhand ,dna Udrea si dpmn’presedinte ,nu prea au cu cine face lobby pt Ro. Si revin la intrebarea:CINE A PLATIT CIRCUL ?

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: