Căței în munți

Încă n-am animal de companie! N-am avut niciodată, dar știu că o să am. Nu știu de ce ezit încă să adopt un câine, cred că nu mă simt pregătită. Poate că mă gândesc la prea multe când, de fapt, situația e cu mult mai simplă. Îmi imaginez un partener de joacă vesel și sensibil, așa, ca mine, cu care să ies în parc și cu care să călătoresc. Timpul mi-ar permite să mă ocup de el, lucrez pe cont propriu, umblu mult, așa că aș putea să-l iau peste tot. Mă uit în fiecare zi pe pagini de adopții, îmi plac fotografiile cu oameni și câinii lor care cutreieră lumea și mă gândesc că, într-o zi, o să fiu chiar eu tipa din pozele la care mă uit cu atâta bucurie.

În plus, un câine mi se pare pretextul perfect pentru care să ieși din casă. Ai, n-ai treabă, cuțu trebuie să se plimbe, să-și facă de lucru, în fine, să facă ce face un cățel. Pe urmă, dacă tot ești afară, dai și-o tură de parc, două, trei, patru, alergi încolo și încoace că asta îl distrează pe patrupedul tău, mai arunci o minge cât colo și spre a-ți lua avânt îți miști corpul ca la Olimpiadă și uite-așa ți-ai făcut antrenamentul. Pe scurt, pe lângă că un cățel are grijă de inima ta, îți pune și corpul la treabă.

Până când va veni și ziua mea și-a câinelui care-mi e predestinat, am ales cele mai frumoase fotografii cu căței colindători care, probabil, au văzut mai multe decât mine până la vârsta asta.

Keep it flawless,