Catelusul schiop

by Andreea

Revin la prima mea dragoste, catelul vagabond, ca sa va spun povestea unor oameni cu suflet mare si minte putina. E vorba despre vecinii de la etajul trei.

Cred ca a trecut un an si jumatate de cand iubitorii de animale cu jumatate de norma, adica cei care semi-salveaza animale aciuindu-le pe langa blocurile in care locuiesc, dar niciodata luandu-le in casa, ne-au adus in curtea blocului doua pisici. Pisicile astea s-au iubit si-au facut pisoi. Multi. Unii au murit, unii au trait, unii au fugit. Pisicile ramase au cotropit, pe rand, curtea blocului, pe urma scara blocului pentru ca, in cele din urma, sa-si gaseasca adapost permanent in uscatoria blocului. Sigur ca, in mod normal, uscatoria e pentru uscat rufe, adica pentru cei care nu vor sa-si transforme balconul in expozitie de chiloti si carpe de sters praful si prefera sa si le usuce incognito. Aici n-a mai fost cazul. Pisicile aveau, in sfarsit, o casa.

La finalul anului trecut, vecinii de la trei au adus la bloc doi pui de caine a caror mama murise. I-a dus in celebra curte de bloc unde le-au facut cotet si curticica din care sa nu iasa. Initial, curtea blocului trebuia sa fie locul in care locatarii pun flori primavara si ies sa se recreeze dupa orele de munca [sau de terapie balneara ca media de varsta e de 60 de ani]. Acum, curtea arata ca o periferie. Cainii au crescut si curticica aia nu le-a mai ajuns. Au reusit sa iasa in strada. Ingrijorati, iubitorii de animale cu juma de norma le-au pus cartoane la intrarea in bloc ca si cand ar fi fost doi lei de piatra la poarta unui castel.

Cainii si-au facut alti prieteni caini si-au devenit o gasca de neinvins. Ziua latrau pe strada si sareau la oameni pe care nu ii muscau, dar pe care ii speriau, apoi se reintorceau la baza, adica in scara blocului, si, cu siguranta, isi radeau pe sub colti de incantare, de “ce smecheri suntem noi!”. Vecinii de bloc au protestat in nenumarate randuri. La fel si proprietarii de afaceri de la parterul blocului unde e plin de magazine fiindca dulaii sareau la orisicine. Vecinii de la trei au ripostat ca noi suntem oameni fara inima, ca ham-ham e prietenul cel mai bun al omului si altele. Sigur ca, pana acum, puteam suna de infinite ori la hingheri sa vina sa-i salte. Dar n-am fost cruzi si am indurat si spiritul anarhist al cainilor, si resturile de oase si de mancare postate la usa blocului, si alte atentii culinare pe care iubitorii de animale din blocurile dimprejur la lasau la usa noastra. Sigur, le lasau, ce, locuiau ei acolo ca sa se simta, cand intra in bloc, de parca ar intra intr-un cotet putind a par, a pipi si-a haleala balosita? Nu.

Dar soarta a fost cruda si pe unul dintre catei masina l-a lovit. La un picior, destul de grav, a fost dus la doctor si ‘reparat’. Asa au hotarat vecinii de la trei sa-i readuca pe catei in spatele blocului. Gasca s-a spart. Realmente, in strada nu mai vin toti ceilalti pentru ca nu mai e mancare la usa blocului, nici distractie pentru care sa merite sa se deplaseze de pe alte strazi pe-a noastra. Acum, cainele lovit plange zi-lumina. De durere. De dragul vremurilor apuse, latra la tot ce vede dupa gard, facand ture de la un capat la altul si vazand, cu indignare, ca oamenii nu se mai sperie de ei ca alta data.

In fiecare dimineata ma trezesc cu un caine care plange si celalalt care latra. De la mezanin, unde e spalatoria, pisicile stau pe geam si se uita si ele lung la cei doi…

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: