Măsurile extraordinare care se impun din cauza pandemiei cu coronavirus ne-au trimis pe mulți dintre noi să ne petrecem cât mai mult timp în propriile case, în speranța că autoizolarea, deci distanțarea socială, va împiedica răspândirea virusului și infectarea unui număr mare de oameni și, mai ales, va evita încărcarea sistemului sanitar. Azi, 12 martie, când scriu acest text, numărul de cazuri de COVID-19 a ajuns la 47, cele mai multe dintre ele în București și, probabil, el va crește în zilele următoare.
E, deci, important să rămânem calmi, să aplicăm toate regulile de igienă despre care citim deja de zile întregi peste tot și să evităm aglomerațiile sau deplasările nenecesare. Însă, pentru mulți, petrecerea celei mai mari părți din timp acasă pare să fie adevărata provocare. Ce să faci atât de mult timp în casă? Eu voi încerca să vă ofer o altă perspectivă a acestui timp petrecut acasă, nu pentru a îndulci situația, ci pentru a vă asigura că există o parte plină a paharului pe care și eu am descoperit-o atunci când am început să lucrez pe cont propriu în urmă cu 6 ani.
Să nu mai fii în priză toată ziua, să nu mai fie oameni care să îți ceară în permanență ceva, să ai timp să îți asculți propriile gânduri sau chiar să ai momente în care să poți să nu faci nimic și să ai liniște în cap, poate fi cel puțin dubios la început și te poate face să te simți plin de tensiune. Terminasem doi ani în televiziune când am început să lucrez pe cont propriu și aveam capul plin cu gălăgie. În toată gălăgia asta, știam că sunt și eu pe undeva, pe acolo, și aveam speranța și răbdarea necesare că voi ieși la suprafața-mi propriei persoane și mă voi descoperi. Da, trăiam, dar în mintea mea, adesea, nu eram eu, cea de azi, ci tumultul tuturor oamenilor cu care interacționam zi de zi și care, fiecare, avea o dorință, o cerință, o pretenție. Când să mă mai gândesc și la mine?
Dintr-o dată s-a făcut liniște! Și mi-am dat seama că nu mai am niciun program de respectat, niciun șef în fața căruia să răspund, niciun coleg care să-mi întrerupă munca. Eram liberă, dar, în egală măsură, destul de speriată de libertatea asta cu care nu prea știam ce să fac. Rațional, știam că frica e doar răspunsul unei condiționări de care avusesem parte mult timp: să fiu la timp la muncă, să fac treaba după un sistem impus de altcineva, deși mi-ar fi plăcut să lucrez după propriul sistem, să aștept să se facă ora 18.00 ca să plec din birou, deși, poate, eu îmi încheiasem treaba de la ora 14.00. Cum m-am scuturat, deci, de condiționări?
Pur și simplu am avut, zi de zi, răbdare cu mine! Și-n capul meu s-a făcut tot mai curat și liniște până când am înțeles că puterea e a mea și că nu există un fel de-a face lucrurile, o ordine pe care trebuie s-o aștept de la altcineva, un program anume. Din fericire, firea mea e una foarte ordonată, așa că nu mi-a fost greu să îmi creez propriul sistem așa cum mi-l dorisem dintotdeauna: să mă trezesc la 6.00 dimineața, să mă apuc de scris la 6.30 și să fac asta până la 14.00, cel târziu. Apoi să am libertatea de a alege dacă vreau în continuare să muncesc sau vreau să fac altceva cu timpul meu. Ce s-a întâmplat?
Pe lângă faptul că am început să lucrez în acord cu nevoile mele și cu ritmul meu biologic, am reușit să:
- muncesc mai bine și mai mult, liniștea e pur și simplu magică
- fac treabă în casă în pauzele de lucru: să pun o mașină de rufe la spălat, să șterg un praf, să fac cumpărături
- să mănânc mai sănătos pentru că am început să mănânc aproape exclusiv acasă
- să citesc mai mult
- să mă bucur de tot ce îmi place, zi de zi: sport, filme, mici episoade de răsfăț la salon – tuns, mani-pedi etc.
- să mă simt liniștită, concentrată, conștientă, calmă, clară.
În plus, ca freelancer, mi-am luat soarta în propriile mâini și la nivel de sistem de siguranță și am învățat:
- să scriu și să înțeleg un contract
- să emit o factură
- să lucrez cu un contabil
- să îmi fac abonament privat la sănătate și să fiu mai conștientă de importanța prevenției
- să îmi fac pensie privată
- să îmi fac cont de economii.
Toate lucrurile de mai sus au venit în timp, căci, la început, m-am lovit de neștiință, propriile limitări și frică, dar vreau să vă zic că absolut orice se învață și atât timp cât ”acțiune” e în vocabularul vostru drept verb de bază, totul va fi bine, vă promit.
Poate că mulți dintre voi nu veți lucra pe cont propriu niciodată și nu asta e ideea acestui text, deși așa pare. Ce vreau să vă spun e că pauza asta în care suntem cu toții acum e un prilej excelent de a avea parte de liniștea mult visată de mulți, zi de zi, și timp pentru introspecție. Nici măcar nu e necesar să vă ocupați fiecare clipă cu câte ceva de făcut, dimpotrivă, dacă lucrul de acasă mi-a adus ceva prețios atunci e visarea cu ochii deschiși, momentele de gură cască în care pot să-mi imaginez cai verzi pe pereți, mulți devenind adesea realitate.
Ne temem să nu pierdem vremea, totul ni se pare o competiție – câte cărți citim, cât sport facem, cât de corect mâncăm etc – și ne simțim vinovați dacă ardem gazul aiurea. Toate astea pentru că asta e lumea în care trăim. Dar tot lumea asta atât de plină cu de toate ne face să ne simțim ca naiba, să simțim că pur și simplu ne prăjim circuitele. De aceea, perioada asta de repaos ne poate ajuta pe toți să ne calmăm. Just chill the fuck down! Și să ne punem întrebările alea esențiale – cine suntem, ce mai facem, ce ne mai place. Să vorbim cu noi înșine și cu oamenii dragi din jurul nostru. Eu, una, am ajuns să îmi cunosc cu adevărat părinții în ultimii șase ani, când am început să am ochi pentru ei, nu doar ca părinți, ci ca oameni.
Acum e oportunitatea aia mișto de-a fii liderii propriilor noastre vieți, cu adevărat. De-a vedea cine suntem fiecare atunci când nimeni nu vrea nimic de la noi, când suntem în cel mai bun loc – casa noastră – ca să reflectăm și să ne gândim la noi. Nimic prost nu are cum să iasă din treaba asta! Dă-ți voie să-ți fie frică, la început, dar înțelege că mai departe de frica asta irațională e o lume plină de posibilități, și șansa de a fi cine vrei, de a face ce vrei și de a trăi, pur și simplu, mânat de iubire, bune intenții, inițiativă, de ÎNCREDEREA că viața e alături de tine și lucrează pentru tine, dacă și tu crezi în ea.
2 comments
Minunat articol ! Rezonez cu ceea ce spui si ma bucur ca mai aud de persoane care au ales să fie pe cont propriu. Eu fac asta de 14 ani , mi-a luat si mie timp sa inteleg multe aspecte, dar mi-am dat seama ca si tine, ca asa functionez cel mai bine .
Succes in tot ceea ce faci ! 🤗
Multumesc, Lavinia! Zile frumoase iti doresc 🙂