Ce se întâmplă când ai părinți mișto?

Mi s-a spus des că vorbesc foarte mult despre părinții mei! Și ce dacă? Să vorbești despre faptul că ai părinți mișto mi se pare la fel de firesc ca a vorbi despre orice alți oameni care-ți plac. Cu oamenii care-ți plac nu te lauzi? Nu vrei să știe toată lumea cine sunt și de ce sunt atât de tari? În definitiv, când iubești, nu vrei să le spui tuturor de ce oamenii respectivi au dragostea ta? Mie mi-a plăcut mereu să povestesc despre oamenii care îmi plac și nu m-am gândit niciodată că vorbesc prea mult despre ei. Că sunt prieteni, iubiți, verișori, oameni cu care lucrez, colegi, cunoscuți, familie, am fost o moară stricată și nu am crezut niciodată că trebuie să mă cenzurez din a împărtăși motivele pentru care îmi plac.

Știu foarte bine că am fost unul dintre copiii foarte norocoși și că dacă undeva, în Univers, oamenii se găsesc unii pe alții din varii motive, ei bine, nu puteam să-mi aleg părinți mai buni și nici ei un copil mai breaz. O zic cu toată deschiderea că știu că asta simt și ei, iar eu, în calitate de fiică, am în minte foarte clar propria-mi natură și știu cum am fost, cum am crescut, cum am gândit.

Vreau să vă povestesc câte ceva despre ce a însemnat pentru mine, copil odată, adult acum, să cresc cu părinți care m-au respectat. Și când spun asta mă refer la faptul că m-au privit mereu ca pe o entitate liberă, că nu m-au privat de nimic din lucrurile și experiențele de care am avut parte și, mai ales, nu și-au vărsat niciodată în mod activ credințele și propriile frici asupra mea (despre toate astea am aflat pe calea normală a dialogului în urma căruia am descoperit cine sunt oamenii din spatele părinților mei, de altfel, doar unul dintre rolurile pe care și ei, ca mulți alții, le joacă în viața de zi cu zi).

1.AI LIBERTATEA SĂ EXPERIMENTEZI ȘI SĂ-ȚI DAI SEAMA CINE EȘTI ȘI CE VREI

Oricare dintre prietenii mei și, mai ales, părinții mei pot să-ți spună că sunt un cameleon. Și eu, în ochii mei, cred la fel. M-am schimbat de-a lungul anilor de-atâtea ori că nici nu mai țin minte numărul transformărilor. Am fost un copil, un adolescent și-un tânăr care-a trecut prin toate fazele care-ți pot trece prin cap, atât din punctul de vedere al preferințelor vestimentare, cât și din cel al preferințelor muzicale.

Mi-am schimbat filosofiile de viață și opiniile despre lume și existență cu viteza TGV-ului și la toate astea au asistat, cu calm, ai mei. Acum, când mă gândesc în retrospectivă, cred că le-am făcut capul calendar cu cele 8593624293 de concluzii cu care am venit în fața lor vizavi de orice. Niciodată, dar niciodată, nu le-a trecut prin cap să-mi spună că ce gândesc e aiurea sau greșit. Pur și simplu s-au uitat la mine și m-au ascultat. Că pe urmă, după ce dispăream din raza lor vizuală, și-or fi mușcat unghiile a îngrijorare sau or fi râs de mine, e o poveste pe care nu am știut-o și nu o voi afla niciodată! 🙂

2.POȚI SĂ VORBEȘTI DESCHIS

Când a fost vorba să spun ce cred despre orice, nu mi-a trecut prin minte să mă cenzurez pentru că alor mei s-ar putea să nu le placă ce am de spus. Țin și-acum minte, de câte ori în adolescență, mi-am început discursurile cu: ”Indiferent de părerea voastră, vreau să știți că eu …”. Mi-a păsat mereu ce cred și ei despre ce fac, doar că întotdeauna am luat părerea lor ca pe un punct de vedere care mă poate ajuta în decizia mea fără să mă simt constrânsă că punctul lor de vedere trebuie să fie reper pentru ce decid.

E o diferență poate fină, dar care a contat mereu pentru că am putut să spun ce cred în mod liber și fără teama că trebuie să le fac pe plac. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că trebuie să fac ceva ca să le fac pe plac alor mei și nici de la ei n-am avut vreodată pretenția asta, că trebuie să se pună în poziții în care nu vor să fie doar ca să-mi sufle mie în ceafă. De fapt, ăsta e un mod în care ne-am arătat respectul unii față de alții, am încercat să ne ascultăm mereu și să înțelegem ce vrea fiecare să transmită.

3.VIAȚA ÎNSEAMNĂ BUCURIE

Să ai o familie înseamnă să construiești experiențe și să fii cu celălalt în … veselie! Ai mei s-au ajutat întotdeauna unul pe altul în casă și-n afara ei și în mintea mea ai mei sunt mereu pe picior de egalitate, ce-a făcut mama, a făcut și tata și niciodată nu au avut pretenția unul de la altul că ”să faci tu că ești femeie/bărbat.” Mâncare mi-au făcut și mama, și tata. Haine mi-au spălat și mama, și tata. Cumpărături au făcut și mama, și tata.

Mai presus de toate, viața în doi n-a însemnat să faci curat în casă, să gătești, să faci teme cu copilul. Au preferat oricând să lase ceva nereparat în casă, ca să plece în vacanță, să iasă la masă în oraș în loc să stea 3 ore să gătească, să bea o cafea în parc în loc să dea cu aspiratorul. De la ei am învățat că e loc pentru toate și că o familie înseamnă responsabilități împărțite și, mai mult, cât se poate de multă veselie. Ai mei încă râd când se trezesc unul cu altul!

4.EȘTI GENEROS

Părinții mei sunt cele mai altruiste persoane pe care le cunosc. Fac tot ce fac cu inima deschisă și bucurie pentru cei din jur. Câteodată aș zice că energia pe care ei o investesc să ajute a rămas de multe ori nerăsplătită sau nu primită cum se cuvine. Nu le-a păsat! Capacitatea lor de-a face bine, de-a da o mână de ajutor, de-a spune o vorbă bună, de-a lăsa de la ei, de-a întoarce obrazul când cineva le dă palme nemeritate e pentru mine încă un mister. I-am întrebat de multe ori de ce persistă în atitudinea asta de-a oferi când nu primesc nimic înapoi de la alți oameni. Mi-au zis că așa sunt ei și că, oricum, fac ce simt! Încerc, tot mai mult, să le iau exemplul și, parțial, în multe privințe, îmi iese tot mai bine.

5.CREȘTI SĂNĂTOS LA CAP

Sunt la vârsta la care bubele la cap se văd! Mă rog, s-au văzut dintotdeauna, dar odată ce crești începi nu doar să vezi, ci și să înțelegi de ce fiecare om e cum e și că povestea celor mai mulți dintre ei, oricât de clișeu ar fi ce scriu, începe cu: ”Părinții mei …” Mintea clară, atitudinea relaxată și mai ales iubirea reală dintre ai mei au făcut să cresc într-o casă cu atmosferă armonioasă, veselă, pozitivă. Treaba asta a fost enervantă în adolescență când m-am confruntat și eu cu crizele tipice și optimismul alor mei m-a scos de multe ori din sărite. Dar m-au lăsat, ca de obicei, în pace. Azi, văd în mine, rezultatul a ceea ce am avut acasă!

Mama și cu tata s-au cunoscut la o nuntă în 1982. S-au căsătorit în 1984. În 1985 m-am născut eu. Mama și cu tata au aceeași vârstă, anul ăsta împlinește fiecare 57 de ani. Eu voi face 31 în iulie.