Cea mai gustoasă mâncare e împreună cu oamenii dragi

by Andreea Vasile

Sunt fericită când sunt cu oamenii pe care-i iubesc. Iar familia mea se numără printre acești oameni. De aceea, momentele în care ne strângem la aceeași masă aș vrea să dureze o veșnicie. Sunt tot mai puține prilejuri să facem asta, așa că, atunci când există vreun motiv, trag de toată lumea să ne strângem laolaltă. Așa cum am făcut zilele trecute, când am avut o chiulotă de vită de la Karpaten Premium Angus.

Am auzit poveștile tuturor și întâmplări de tot felul de o mie de ori. Le-aș mai asculta de încă o mie pentru că știu că timpul curge în defavoarea tuturor. Văd imaginea de ansamblu: că nu vom fi unii cu alții pentru totdeauna și că e mai bine să mă bucur de orice moment cu ei.

tata.jpg

În prim plan, cel mai mic, e tata alături de sora lui, ceilalți frați, tatăl și mama lor. Părinții au murit, însă frații, adică mătușa și unchii mei, trăiesc. Tata e cel mai mic dintre ei.

Îmi place să cred că, indiferent de anii care trec, datorită spiritului vesel, vom rămâne mereu tineri, mereu aici. Știu că nu e așa și, de aceea, fiecare clipă alături de ei contează. Am văzut tot felul de familii și am auzit tot felul de povești despre familii așa că mă consider norocoasă să îi am în preajmă pe ai mei. Le datorez mult din cine sunt azi, adică un om jovial, amuzant, visător și liniștit sufletește.

De ce nu mă plictisesc în compania lor când ascult, pentru a nu știu câta oară, întâmplări vechi de 30-40 de ani? Pentru că, de fiecare dată, acele povești mă fac să îi văd și să îi înțeleg și mai bine pe oamenii din jurul meu. Când ești mic, ele par niște simple istorisiri. Apoi, în adolescență, repetiția e poate enervantă. În tinerețe, poate crezi că au o problemă cu memoria sau nu-și mai amintesc alte lucruri. Însă, după 30 de ani, mai ales când vezi tot mai clar în ce fel începi să semeni cu ei, înțelegi că poveștile pe care le repetă vorbesc, de fapt, despre lucruri care le fac plăcere, oameni pe care i-au apreciat, lecții pe care le-au învățat sau valori în care cred.

mama1

Mama la vârsta de doi ani

Zilele trecute iarna s-a întors și, de o săptămână, e liniște în oraș. O liniște care te îndeamnă la retragere, meditație, aducere aminte. Eu am simțit că aceasta e, cu adevărat, vacanța de iarnă și zăpada a ajutat mult în acest sens. Am petrecut mult timp acasă, la părinți, fiindcă am simțit nevoia să fac asta, să scriu din camera mea, așa cum făceam odată, și să mă uit seara la filme alături de ei, cu toții sub aceeași pătură.

A fost, deci, momentul potrivit să gătim și o masă simplă și gustoasă și să ne bucurăm de ea. Aveam o bucată de chiulotă de vită de la Karpaten Premium Angus și o dorință nebună de-a nu o da în bară când o gătesc. Așa că am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe mătușa mea Mihaela pentru ajutor. Îmi doream câteva indicații despre cum să scot ce-i mai bun din bucata de carne, însă planul meu a devenit și mai bun când a întrebat: nu vrei să vii cu ai tăi la noi și s-o pregătim împreună?

DSC_6183.jpg

Chiulota de vită cu mirodenii și legume, proaspăt scoasă din cuptor

Zis și făcut! Invitația la cină ne-a făcut pe toți să ne tragem căciula pe ochi, să ne luăm cizmele groase și s-o pornim spre ei, prin zăpadă. Mătușa mea, care se mișcă incredibil de repede în bucătărie, s-a comportat ca un master chef. Mi-a spus ce am de făcut, ce am de tăiat, ce am de pregătit și, fără să-mi dau seama, chiulota de vită era în tavă și, apoi, la cuptor.

Cu toate că, inițial, plănuisem s-o fac la tigaie, după o rețetă deja testată, am acceptat sugestia ei de-a încerca s-o facem la cuptor, cu mirodenii, vin roșu, cartofi copți și s-o mâncăm cu o salată mare și verde sau cu salată de andive. Mirosea în toată casa a cuptor încins, a carne fragedă și-a vin roșu. Deși aromele și căldura mă împingeau direct la somn, pofta a fost mai mare așa că am rezistat.

DSC_6204.jpg

Când a fost timpul să scot carnea din cuptor, primul impuls a fost să mănânc direct din tavă. Ca atunci când bunica făcea ceva atât de bun încât eram în stare să pun mâna goală pe oala sau tava fierbinte fără să-mi pese că mă voi arde. O dată am și făcut-o și-am stat cu palma unsă cu miere câteva ore bune. Aveam 5 ani și nu prea multă minte, dar era așa frumos să trăiești după impuls, fără să-ți pui prea multe probleme.

Cu toate că aveam masa aranjată în sufragerie, am uitat cu totul de ea. Fiecare a pus mâna pe câte o farfurie și s-a servit singur din tavă. Am rămas cu toții în jurul bucătăriei, să fim aproape de carne și să ne luăm de câte ori dorim. Evident, am golit tava în mai puțin de 30 de minute.

yum.jpg

Carnea de vită Premium Angus e obținută de la bovine crescute natural. Tocmai de aceea e fragedă și gustoasă. Mi-a plăcut că am putut s-o comand online și a venit de la Sibiu direct la mine acasă, în București, în stare proaspătă, ambalată în vid, în numai două zile de la comandă. Ca să fie treaba, treabă, tot pe site găsești și rețete despre cum să prepari carnea și asta pentru mine a contat enorm că m-a încurajat să-mi dau seama că nu trebuie să fii cel mai mare bucătar în viață ca să te bucuri de un preparat gustos și special chiar la tine acasă, împreună cu oamenii pe care-i iubești. Că pot fi chiar eu, așa stângace în bucătărie cum sunt, omul care le poate oferi nu doar o masă bună de să te lingi pe degete, ci încă o amintire împreună!

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: