Storytelling-ul (arta de a spune povești) e considerat unul dintre job-urile viitorului. Poate că să ai aptitudini tehnologice contează din ce în ce mai mult, însă dacă simți că ești un povestitor înnăscut, ai toate șansele să fii printre oamenii căutați în următorii 50 de ani de către HRi. Sunt câteva motive pentru care arta povestirii nu va muri, iar unul dintre ele e faptul că, de ceva vreme, brandurile nu mai vând produse, ci povești.
Pe scurt, lumea a tot consumat în ultimii ani și, dacă ne uităm la noile tendințe, atunci felul în care facem asta s-a schimbat: cumpărăm mai documentat, mai cumpătat, mai atenți, calitate, nu cantitate. Reciclăm, reutilizăm, ne gândim la mediu, second hand-ul vine iar la putere. De aceea, brandurile trebuie să țină pasul cu toate astea și cu dorința oamenilor de a pune din nou emoțiile pe primul plan. O poveste = o emoție (sau mai multe).
În urmă cu câțiva ani am propus unei agenții de PR din București înființarea unui departament de storytelling, dar nu aveau atunci buget pentru acest pas. Le-am explicat de ce era important să aibă unul. Cred în continuare că așa ceva azi nu mai e doar un moft, ci o necesitate. Viitorul va demonstra cât de importanți vor deveni oamenii, educați în această disciplină a povestitului, care știu să spună și să scrie povești pentru branduri și pentru agențiile care le reprezintă, dacă e cazul.
Jacqui Banaszynski
Săptămâna trecută am fost la o prezentare a jurnalistei americane Jacqui Banaszynski, care a avut loc după a 9-a ediție a evenimentului de jurnalism narativ The Power of Storytelling. Jacqui a participat la opt dintre cele nouă ediții de până acum, iar Decât O Revistă o consideră un mentor pentru că a fost alături de redacție de la început și i-a îndrumat pe membrii ei de câte ori a fost nevoie.
Un număr mai restrâns de participanți de data aceasta a venit joi, 23 octombrie, la sediul MSM (Maastricht School of Management) din București s-o întâlnească/reîntâlnească pe Jacqui Banaszynski și învățăturile ei. După o introducere amplă despre cine e ea, cum a crescut, de ce a devenit jurnalistă, ce texte au consacrat-o (a câștigat premiul Pulitzer în 1988 cu ”AIDS in the Heartland) și cu ce se ocupă azi (editing fellow la Poynter Institute în SUA și editor la Nieman Storyboard, un proiect online în care se despică-n patru arta povestirii), Jacqui a trecut la subiectul întâlnirii: cele șase calități care, din punctul ei de vedere, definesc un bun povestitor.
Public la The Power of Storytelling 2019
Puteți observa că am zis ”povestitor”, nu ”jurnalist”, pentru că cele șase calități chiar sunt esențiale pentru oricine e în domeniul scrisului (sau aspiră la asta) și e interesat de meseria aceasta și din punctul de vedere al caracterului său tehnic, nu doar al talentului (dacă cineva crede că a scrie bine e doar un dar înnăscut pus la treabă și cam atât).
Fac aici o paranteză și-mi spun și eu of-ul: că scrisul e vândut în ultima vreme ca meșteșug pe care oricine îl poate deprinde dacă urmează câteva reguli, dacă merge la un curs sau dacă scrie o carte, pe care o și publică. E adevărat, oricine poate participa la orice curs își dorește ca să învețe să scrie. Însă asta nu înseamnă că, la final, are condei. Ca orice meserie pe care unii o fac din pasiune, și scrisul e pur și simplu despre a scrie, fără prea multă vorbărie despre cum se face asta. Timpul e învățătorul cel mai bun și el formează un povestitor, indiferent în ce domeniu activează acesta.
Jacqui Banaszynski la The Power of Storytelling 2019
Iată așadar care sunt cele șase calități ale unui povestitor bun în opinia lui Jacqui Banaszynski:
CURIOZITATEA
Jurnalista americană a numit ”curiozitatea” în topul calităților pe care un povestitor bun trebuie să le aibă. ”Să fii interesat de lume în mod real și profund,” a spus ea, ”să fii un căutător.” Curiozitatea e calitatea primară care va determina un povestitor să caute în adâncime contextul unei povești și semnificațiile ei, dar și rostul pe care aceasta ar putea s-o aibă pentru public.
GÂNDIREA CRITICĂ
Sau, într-un sens mai direct, ”the bullshit detector”, așa cum a mai numit Jacqui gândirea critică. Deci capacitatea de a discerne informațiile pe care le auzim, de a le verifica, de a vedea dacă sunt adevărate sau nu. ”Gândirea critică e singura calitate care ține un povestitor departe de propagandă,” a pus ea punctul pe I.
MEȘTEȘUGUL
O calitate de la sine înțeleasă, despre care menționam și înainte de enumerarea aceasta. Meșteșugul nu e doar despre a scrie, ci despre cum scrii urmărind o serie de atribute specifice jurnalismului bine făcut: surse, întrebări bine puse, documentare, felul în care spui povestea. ”Partea bună ca jurnalist e că e genul de meserie în care devii tot mai bun pe măsură ce timpul trece și poți să devii mai bun până la sfârșitul vieții,” a spus Jacqui.
CREATIVITATEA
Când vrei să fii un povestitor bun, creativitatea constă în capacitatea exersată de a găsi forma cea mai bună în care să spui o poveste. Ea nu constă în numărul ridicat de metafore, comparații și alte ghidușii de limbaj așa cum foloseam în compunerile din școala primară de tipul ”iarna cu omătul ei ca blana pisicii ce doarme la gura sobei.” Ci, mai degrabă, în abilitatea de a scrie de așa manieră încât cititorul să fie vrăjit de poveste, dar s-o și înțeleagă datorită firului narativ care are logică.
Lisa Taddeo la The Power of Storytelling 2019
CURAJUL
”Chiar dacă te sperie, îi dai înainte,” a spus Jacqui. Poate că în cazul anumitor povești mai sensibile, vor exista obstacole greu de depășit, care te vor face să abandonezi munca pe care o faci. Aici îmi vine în minte munca jurnalistei Lisa Taddeo, care a petrecut opt ani de zile documentând povești ale femeilor din SUA, pe care le-a adunat în cartea lansată recent în limba română, ”Trei femei”, pe care o citesc și eu acum.
Lisa a fost, de asemenea, invitată la The Power of Storytelling, unde a povestit despre perioada în care a documentat povești pentru această carte și despre dificultățile întâmpinate, de exemplu femei care, după luni de zile de destăinuire, au renunțat brusc la proiect. Lisa nu a renunțat însă și a luat-o mereu de la capăt, cu răbdare și hotărâre până când munca ei a văzut lumina tiparului.
COMPASIUNEA
Un bun povestitor trebuie să fie capabil să se pună în papucii altuia. ”Fără compasiune, nu putem fi prezenți pentru oamenii despre care scriem,” explică Jacqui. Compasiunea, deși pe ultimul loc în topul ei, e una dintre calitățile esențiale pentru că ne ajută să avem mintea deschisă atunci când documentăm povestea cuiva. Când spunem o poveste, aceasta nu este despre noi, chiar dacă, inevitabil, subiectivitatea e prezentă, însă așa cum a spus Jacqui, ”Chiar dacă nu există obiectivitate în ce scriem, e bine să existe corectitudine. Obiectivitatea o putem întâlni doar în știință, într-un laborator.” Un moment de compasiune din partea jurnalistei americane, pe care îl văd din nou, are legătură cu povestea pentru care a luat Pulitzerul în 1986. Chiar dacă au trecut atâția ani de atunci, Jacqui e încă emoționată când povestește despre timpul petrecut alături de Dick și Bert, protagoniștii textului ei.
Fotografiile din cadrul The Power of Storytelling 2019 au fost realizate de Vlad Cupșa, iar eu le-am preluat de pe pagina de Facebook a Decât O Revistă.
